LIFESTYLE

Delicioasa Cozumel

January 1st, 2008, com 2 comentarii

Documentarele lui Jacques Cousteau despre recifurile ei de „categorie grea“ au transformat-o într-o destinaţie internaţională de diving încă din 1961. Aşadar, plonjaţi! E cea mai mare şi frumoasă insulă mexicană, iar apa e fantastică.

Deşi are forma unei lacrimi, i se mai spune Insula rândunicilor… A trecut prin perioade tulburi (invazia spaniolă, o epidemie de vărsat de vânt, chiar şi uraganul Wilma din 2005), dar acum este calmă, încântătoare şi are o reputaţie de regină a diving-ului. Mai bine de 100 de locuri de scufundat au fost găsite în jurul ei, unele, mai puţin adânci, sunt „absolutamente“ ideale pentru snorkeling.

Am făcut cunoştinţă cu ea iarna trecută, când am coborât de pe Navigator of the Seas, excentricul vas de croazieră ce ne-a purtat prin Caraibe. Dimineaţă, la 8.30, eram deja pe digul Punta Lagosta, peste drum de strada principală, Carlos N Charlie’s Señor, Doctor Frogs, la 15 minute de mers lejer de Plaza de San Miguel. În port erau ancorate câteva vapoare de aproximativ acelaşi calibru cu Navigator, inclusiv transatlanticul Queen Mary 2, de unde au coborât câteva mii de englezi, jumătate pensionari, jumătate iubitori de vodkă-lemon şi Corona cu lămâie. Pe chei, am aterizat într-o zăpăceală obştească, toată lumea căuta ori drumul către San Miguel de Cozumel, singurul oraş al insulei, ori un taxi, ori o cafeterie, ori un butic plin cu magneţi de frigider, tequila şi pălării spaniole, ori locul de unde se făcea adunarea pentru excursii. Noi eram înscrişi într-un tur al insulei, cu vizită inclusă la ruinele mayaşe, San Gervasio, şi plajă în Playa del Sol. Din cauza aglomeraţiei, era cât pe ce s-o ratăm pe Maria, ghidul cu breton şi figură clasică de aborigen sud-american. Femeia ne-a însoţit de-a lungul celor 53 de kilometri cât are insula de jur-împrejur. Ne-am „îmbarcat“ într-un microbuz băştinaş cu aer condiţionat şi am pornit în jurul Cozumelului, intrând curând într-o junglă luxuriantă. Şoseaua asfaltată s-a terminat curând, astfel încât cea mai mare parte a drumului am călătorit pe un drum plin de bălţi. Plouase de curând, şi nu puţin. Multe gospodării erau aproape înecate în mocirlă, sau chiar inundate. Acolo e altă lume. Oamenii trăiesc în nişte căsuţe colorate, fără perdele şi fără garduri, la doi paşi de junglă. Din loc în loc, răsărea câte o Finca dărăpănată, asortată perfect în peisaj.

Destul de repede, am ajuns la ruinele mayaşe, unde am fost lăsaţi într-o parcare acoperită, nici prea mare, nici prea mică, de fapt, elementul central al locaţiei. De o parte a ei erau înşirate mai multe buticuri, o toaletă publică şi un mic magazin alimentar. De cealaltă parte, o biserică şi… ruinele. Câteva pietre care n-au nici o legătură cu celebrele temple mayaşe conservate destul de bine şi care se găsesc, de fapt, în Cancun. În cinci minute, Maria, mândră de moştenirea maya, ne-a rezumat istoria înaintaşilor şi ne-a făcut cunoştinţă cu verii ei, patronii unui butic. Ne-a povestit cum se fac colierele din coral negru şi ne-a dat liber jumătate de oră. Biserica micuţă şi colorată, cu bănci proaspăt vopsite în portocaliu şi şiraguri de flori roşii din hârtie atârnate pe pereţi, ne-a reţinut un pic mai mult decât ruinele. Pe vremuri, un templu dedicat unei zeiţe a fertilităţii. Din acest motiv, toate fetele de origine maya ar trebui să facă un pelerinaj în acel loc înainte de a se căsători. Am văzut câteva iguane bronzându-se pe ruine. Buticurile cu suveniruri erau destul de scumpe, un colier cu pietricele de coral negru costa de la 30 de dolari în sus. Argintul era OK. Cu 10 dolari puteai să cumperi un inel, un lanţ, o broşă în formă de broască ţestoasă…

La o oră şi jumătate de San Gervasio ne-am oprit pe un ţărm negru, doar în aparenţă stâncos, în fapt un fost recif de corali. Un localnic împletea pălării din frunze de palmier, iar una dintre vânzătoare îşi hrănea fetiţa, care ne-a întâmpinat râzând cu ochi negri pe sub bretonul moştenit de mii de ani. Maria ne-a servit cu apă rece şi băuturi răcoritoare şi ne-a mai zis două vorbe despre istoria, geografia, clima şi vegetaţia insulei. Apoi, două ore am stat la plajă în Playa del Sol, unde am avut voucher de intrare cu o marguerita sau pina-colada incluse. Drumul de la intrare până pe plajă era împânzit cu buticuri pline de suveniruri şi bijuterii. Maria ne-a mai predat o lecţie: cum să deosebim bijuteriile de coral negru de cele de plastic sau onyx. Plaja era curată, cu nisip alb şi fin, iar apa de vis. Turcoaz şi cristalină. Câteva baruri şi un restaurant în aer liber, acoperit de o pălărie imensă, contribuiau din plin la exotism.

Maria ne-a lăsat apoi în Plaza de San Miguel, recomandându-ne să mâncăm ceva la Pancho’s Backyard. În mijlocul curţii interioare se afla o fântână arteziană micuţă, iar lângă ea trei cozumelani îmbrăcaţi în alb, care ne-au trecut printr-un vast repertoriu mexican şi spaniol, cântând dumnezeieşte la xilofon. Chelnerul ne-a recomandat platoul Pancho’s şi ne-am răsfăţat cu buritos, quesadilla, fasole şi tot felul de sosuri mexicane iuţi şi colorate. Am cerut o Margarita şi ne-am trezit cu un bol de jumătate de litru. Aşa că am plecat complet euforici, pe aceeaşi lungime de undă cu englezii care coborâseră de pe Mary Queen şi care bântuiau pe strada principală, arşi de soare, dar veseli.

foto Ciprian Enea

Taguri:

Comentarii

  1. I can see that you’ll be placing a plenty of efforts into your blog. Keep posting the excellent work.Some really helpful information in that room. Bookmarked. Nice to see your site. Thanks!

  2. Websites worth visiting…

    I enjoyed reading your article, many thanks….

Comenteaza la rewfarasfvmsdr