- Revista Flacara - http://revistaflacara.ro -

Descurajare

Cu fiecare  zi care trece, despre referendumul organizat în iulie se vorbeşte tot mai puţin.

Ca  după orice  bătălie,   învinșii   își  ling  rănile   departe de  ochii  mulţimii, iar biruitorii, evident, jubilează. Însă nici una  dintre tabere  nu se preocupă să evalueze în profunzime care vor fi consecinţele, pe termen lung, ale recentei confruntări, cu un deznodământ regizat de pe alte meridiane. Ele nu  ţin nici de traiul  nostru în continuare, nici de modul în care ne va privi  lumea.

Se apropie alegerile parlamentare. Din nou luptătorii își vor încorda mușchii, vor profera ameninţări, se va auzi zăngănit de arme.  Zgomotul va crește în intensitate în următoarele săptămâni. Dar cei mai mulţi  nu-l vor auzi, chiar dacă s-ar transforma în vacarm. Nu-i mai interesează nici cele mai ispititoare promisiuni ale politicienilor.

De aceea,  n-ar  trebui să mire  pe  nimeni dacă,  în decembrie, la alegerile parlamentare, prezenţa la urne  va fi una  extrem de slabă.  Pentru multă vreme  de-acum încolo,  nu vor mai ieși din  case 8 400 000 de persoane care să-și exercite  dreptul de alegător, crezând că opţiunea lor  chiar  contează. Ca urmare, destinul nostru va  fi hotărât doar  de o mână  de oameni.

De fapt, asta s-a și dorit.