Toţi oamenii mint! Aceasta este concluzia la care a ajuns Robert Feldman, membru al Asociaţiei Americane de Psihologie şi al Asociaţiei pentru Ştiinţa Psihologică, după ce a studiat 25 de ani arta înşelăciunii. Robert Feldman este autorul cărţii „Mincinosul: Adevărul despre minciună”.

În ultimul deceniu ştiinţa a adus o serie de inovaţii legate de capacitatea de detectare a ade­vărului. Electroencefalogramele pot monitoriza activitatea elec­trică a creierului, iar înregistrări­le termice ale temperaturii ochi­lor – care se încălzesc atunci când omul minte -, rezonanţa magnetică, prin care se măsoară fluxul sanguin la nivelul creieru­lui, sunt câteva dintre tehnicile de identificare a minciunii. Dar ştiin{a nu a putut oferi metoda prin care să fie identificat meca­nismul specific creierului, care se pune în funcţiune atunci când omul spune minciuni, susţine Robert Feldman în cartea sa. „Exceptând cazurile în care îţi cunoşti interlocutorul de multă vreme, este foarte greu, dacă nu chiar imposibil, să spui când ci­neva minte sau nu. În plus, unii oameni spun minciuni cu artă, astfel că sunt crezuţi, conving şi au succes cu minciunile lor. De notat este faptul că mincinoşii profesionişti folosesc semnale diferite faţă de mincinoşii ama­tori”, explică Robert Feldman.

Deşi se declara un adversar total al minciunii, Feldman susţine că lumea ar fi un haos (mult mai mare decât este deja), dacă oamenii s-ar decide dintr-o dată să spună adevărul şi numai adevărul!

Printre principiile introduse de Robert Feldman în psiholo­gie, pentru a explica contextul şi mecanismele minciunii, este şi cel numit „avantajul mincinosu­lui”, respectiv o metodă care fa­ce dificilă detectarea minciunii şi care întreţine credibilitatea celui care minte. Minciuna, spune Feldman, este o deprindere pe care o învăţăm la vârsta de trei ani. Minciuna este un mijloc de care te poţi folosi pentru a atinge succesul social, profesional, sexual şi politic.

Psihologul mai spune că oamenii nu mint din instinct, ci sunt perfect conştienţi când spun o minciună. Societatea se bazează pe minciună şi este condiţionată de minciună. Un exemplu: pentru agenţii de publicitate a devenit acceptabil să susţină lucruri care nu sunt în întregime corecte. Conform lui Feldman, oamenii sunt perfect conştienţi de neadevărurile pe care le spun şi acceptă să spună minciuni, dar şi să li se spună minciuni. În ciuda faptului că Feldman este unul dintre cei care critică minciuna şi încearcă să găsească formule prin care aceasta să fie probată, susţine totuşi că minciunile de zi cu zi facilitează relaţiile sociale. Pe de altă parte, dat fiind faptul că trăim într-o epocă sufocată de informaţie, exprimarea adevă­rului în formă pură este de foar­te multe ori evitată. Adevărul este prezentat parţial, tendenţios sau exagerat.

Psihologul Robert Feldman devine categoric: „Este imposi­bil să comunici cu cei din jurul tău, indiferent cât de apropiaţi ţi-ar fi, şi să spui doar adevărul”. Din momentul în care rostim primele cuvinte spunem doar o parte din adevăr, în timp ce res­tul rămâne ascuns şi imposibil de spus. Cauza principală pen­tru care nu putem spune adevă­rul şi numai adevărul este acea că oamenii interpretează realita­tea raportată la logică, aşteptări, pasiuni, interese şi aspiraţii, explică Feldman în volumul Mincinosul: Adevărul despre min­ciună. „Minciuna este un adevăr interpretat, subiectiv şi afectiv”, spune Feldman. Acesta merge mai departe cu argumentaţia sa şi susţine că oamenilor le este imposibil să nu mintă. „Marea majoritate a oamenilor spun minciuni pentru a salva apa­renţe, reguli sociale, relaţii cu prietenii sau cu rudele”, explică Feldman.

În cartea sa, Robert Feldman susţine că sinceritatea nu are nimic în comun cu disimularea adevărului. Singurul lucru care contează este felul în care ne raportăm la sinceri­tate şi la minciună. „Elocvent este exem­plul bărbatului care îşi înşală nevasta, dar din respect pen­tru aceasta, din teama de a nu o pierde, şi până la urmă din iubire, nu-i spune. Pentru un astfel de bărbat, pentru cuplu, min­ciuna este o realitate mai importantă decât adevărul. Minciuna este adevărul lui”, explică Feldman.

Feldman a introdus în psi­hologie şi ideea că minciuna este un act defensiv, un gest de apă­rare. „Minţim ca să nu ne supă­răm partenerul, ca să nu deza­măgim un prieten, ca să salvăm o eroare, ca să scăpăm dintr-o situaţie dificilă”, scrie Feldman. Oricât ar părea de neplăcut, minciuna este o necesitate pe care omul a fost obligat să o accepte ca efect al dezvoltării relaţiilor sociale şi a societăţii în general. „Să te poţi juca cu ade­vărul este o necesitate”, afirmă Robert Feldman. Acesta consi­deră că disimularea adevărului nu poate fi considerată în sine o minciună, fiind mai degrabă o adaptare la regulile sociale pe care le impune colectivitatea. Adevărul este cosmetizat cu „minciuni de compromis”, atunci când este cazul şi când această cosmetizare nu aduce prejudicii grave individului, pentru că omul-social a învăţat să facă distincţia între minciuni­le nevinovate şi minciunile grave.

Taguri: Almanah Flacara 2011 Tweet

Monday, January 3rd, 2011 at 5:14 pm, ALMANAH FLACARA, RSS feed