Toţi oamenii mint! Aceasta este concluzia la care a ajuns Robert Feldman, membru al Asociaţiei Americane de Psihologie şi al Asociaţiei pentru Ştiinţa Psihologică, după ce a studiat 25 de ani arta înşelăciunii. Robert Feldman este autorul cărţii „Mincinosul: Adevărul despre minciună”.
În ultimul deceniu ştiinţa a adus o serie de inovaţii legate de capacitatea de detectare a adevărului. Electroencefalogramele pot monitoriza activitatea electrică a creierului, iar înregistrările termice ale temperaturii ochilor – care se încălzesc atunci când omul minte -, rezonanţa magnetică, prin care se măsoară fluxul sanguin la nivelul creierului, sunt câteva dintre tehnicile de identificare a minciunii. Dar ştiin{a nu a putut oferi metoda prin care să fie identificat mecanismul specific creierului, care se pune în funcţiune atunci când omul spune minciuni, susţine Robert Feldman în cartea sa. „Exceptând cazurile în care îţi cunoşti interlocutorul de multă vreme, este foarte greu, dacă nu chiar imposibil, să spui când cineva minte sau nu. În plus, unii oameni spun minciuni cu artă, astfel că sunt crezuţi, conving şi au succes cu minciunile lor. De notat este faptul că mincinoşii profesionişti folosesc semnale diferite faţă de mincinoşii amatori”, explică Robert Feldman.
Deşi se declara un adversar total al minciunii, Feldman susţine că lumea ar fi un haos (mult mai mare decât este deja), dacă oamenii s-ar decide dintr-o dată să spună adevărul şi numai adevărul!
Printre principiile introduse de Robert Feldman în psihologie, pentru a explica contextul şi mecanismele minciunii, este şi cel numit „avantajul mincinosului”, respectiv o metodă care face dificilă detectarea minciunii şi care întreţine credibilitatea celui care minte. Minciuna, spune Feldman, este o deprindere pe care o învăţăm la vârsta de trei ani. Minciuna este un mijloc de care te poţi folosi pentru a atinge succesul social, profesional, sexual şi politic.
Psihologul mai spune că oamenii nu mint din instinct, ci sunt perfect conştienţi când spun o minciună. Societatea se bazează pe minciună şi este condiţionată de minciună. Un exemplu: pentru agenţii de publicitate a devenit acceptabil să susţină lucruri care nu sunt în întregime corecte. Conform lui Feldman, oamenii sunt perfect conştienţi de neadevărurile pe care le spun şi acceptă să spună minciuni, dar şi să li se spună minciuni. În ciuda faptului că Feldman este unul dintre cei care critică minciuna şi încearcă să găsească formule prin care aceasta să fie probată, susţine totuşi că minciunile de zi cu zi facilitează relaţiile sociale. Pe de altă parte, dat fiind faptul că trăim într-o epocă sufocată de informaţie, exprimarea adevărului în formă pură este de foarte multe ori evitată. Adevărul este prezentat parţial, tendenţios sau exagerat.
Psihologul Robert Feldman devine categoric: „Este imposibil să comunici cu cei din jurul tău, indiferent cât de apropiaţi ţi-ar fi, şi să spui doar adevărul”. Din momentul în care rostim primele cuvinte spunem doar o parte din adevăr, în timp ce restul rămâne ascuns şi imposibil de spus. Cauza principală pentru care nu putem spune adevărul şi numai adevărul este acea că oamenii interpretează realitatea raportată la logică, aşteptări, pasiuni, interese şi aspiraţii, explică Feldman în volumul Mincinosul: Adevărul despre minciună. „Minciuna este un adevăr interpretat, subiectiv şi afectiv”, spune Feldman. Acesta merge mai departe cu argumentaţia sa şi susţine că oamenilor le este imposibil să nu mintă. „Marea majoritate a oamenilor spun minciuni pentru a salva aparenţe, reguli sociale, relaţii cu prietenii sau cu rudele”, explică Feldman.
În cartea sa, Robert Feldman susţine că sinceritatea nu are nimic în comun cu disimularea adevărului. Singurul lucru care contează este felul în care ne raportăm la sinceritate şi la minciună. „Elocvent este exemplul bărbatului care îşi înşală nevasta, dar din respect pentru aceasta, din teama de a nu o pierde, şi până la urmă din iubire, nu-i spune. Pentru un astfel de bărbat, pentru cuplu, minciuna este o realitate mai importantă decât adevărul. Minciuna este adevărul lui”, explică Feldman.
Feldman a introdus în psihologie şi ideea că minciuna este un act defensiv, un gest de apărare. „Minţim ca să nu ne supărăm partenerul, ca să nu dezamăgim un prieten, ca să salvăm o eroare, ca să scăpăm dintr-o situaţie dificilă”, scrie Feldman. Oricât ar părea de neplăcut, minciuna este o necesitate pe care omul a fost obligat să o accepte ca efect al dezvoltării relaţiilor sociale şi a societăţii în general. „Să te poţi juca cu adevărul este o necesitate”, afirmă Robert Feldman. Acesta consideră că disimularea adevărului nu poate fi considerată în sine o minciună, fiind mai degrabă o adaptare la regulile sociale pe care le impune colectivitatea. Adevărul este cosmetizat cu „minciuni de compromis”, atunci când este cazul şi când această cosmetizare nu aduce prejudicii grave individului, pentru că omul-social a învăţat să facă distincţia între minciunile nevinovate şi minciunile grave.
