Destinaţii de Paşte
March 1st, 2009, Steluta Nastase 24 comentarii TweetSpiritul Sărbătorilor de Paşte îl resimţi în insulele greceşti… peisajele magnifice, soarele, plaja, marea şi tradiţiile ortodoxe te vor captiva. Cu aromă exotică şi savoare mediteraneeană, Insula Primăverii veşnice te revigorează, iar în Dubai şi Sharm el Sheickh trăieşti vacanţa la superlativ.
Către Insula lui Zorba Grecul
Creta este locul în care Paştele cunoaşte una dintre cele mai pure manifestări, în care ritualuri străvechi urmează firesc, pas cu pas, cursul tradiţiei, recreând, ca în fiecare an, bucuria Învierii. Pe tărâmul unde Anthony Quinn l-a interpretat pe Zorba Grecul, simţi căldura „de acasă“ învăluită în farmecul obiceiurilor locale, într-o atmosferă de mare sărbătoare, scăldată în mii de glasuri rostind Christos Anesti.
Merită să vezi procesiunea Epitaphilor din Heraklion în Vinerea Mare, când reprezentanţi ai mai multor biserici se întâlnesc în centru lângă Piaţa Leilor! Oamenii îmbrăcaţi tradiţional şi preoţii cu lumânări aprinse în mâini compun o imagine impresionantă. Poţi asista la slujba de Înviere la o bise?rică de pe malul mării în lumina lumânărilor şi a focurilor de artificii, în aromele îmbietoare de tsoureki (pâine tradiţională grecească), magiritsa (supă tradiţională grecească) şi miei învârtiţi la proţap. Grecii obişnuiesc să îl răstignească şi să îi dea foc lui… Iuda. Vei privi cu uimire această tradiţie, aproape păgână, neîntâlnită la ortodocşi. La masa de Paşti vei gusta supa cretană.
Rhodos – periplul tradițiilor
În Rhodos Paştele începe cu Sâmbăta lui Lazarus, când copiii merg din uşă în uşă, cântând imnul sfântului pe care îl celebrează, iar gazdele îi răsplătesc cu bani şi ouă. În dimineaţa Floriilor, oamenii se strâng la biserică şi primesc o cruce făcută din frunze de palmier pe care o pun la icoane şi o păstrează întreg anul. În Săptămâna Sfântă, grecii merg la bise?rică pentru a urma cu devotament toate procesiunile. Ziua de marţi e dedicată preparării gustărilor dulci: biscuiţii (koulourakia) şi cornurile, miercurea se face curat, iar seara, la biserică, este momentul ungerii cu mir.
Joia se încondeiază ouăle, iar seara, după citirea celor 12 Evanghelii, fetele încep decorarea epitafurilor cu ghirlande de flori albe şi purpurii, astfel că, în Vinerea Mare, în biserici se regăseşte imaginea lui Iisus Christos coborât de pe cruce.
Vinerea, grecii nu mănâncă dulce, îşi manifestă astfel dragostea pentru Iisus care, în acea zi, a băut numai vin. Supa cu susan, salata verde, boabele de linte şi vinul sunt preferate în această zi. În amurg, corul cântă o muzică solemnă şi străbate străzile, urmat de preoţi, femei care aduc smirna, băieţii de la altar şi oameni din regiune. Toţi cântă imnurile în decursul acestei procesiuni şi presară flori pe epitafuri.
Meteora, o ispită divină
Reşedinţa zeilor, Riviera Olimpului, te îmbie cu plaje pitoreşti şi atmosferă familială, dar şi cu locurile sfinte aflate destul de aproape: mânăstirile deosebite de la Meteora sunt veritabile muzee bizantine, situate „între cer şi pământ“, în vârful unor stânci gigantice, în formă de turnuri, unice în Europa. Trecerea prin oraşele Larissa, Kalambaka şi Valea Tembi, vizitarea a două dintre mânăstirile complexului, te vor îmbogăţi spiritual şi cultural.
Mânăstirea Grand Meteoron este de-a dreptul spectaculoasă cu funicularele care decorează zidurile, rămase de pe timpul când încă nu se construiseră drumuri până în vârful muntelui.
Tenerife, paradisul acvatic
Vacanţa în Tenerife îţi oferă peisaje fantastice, imagini cu vulcani activi, plantaţii de banane verzi, o varietate de plaje cu nisip galben şi gri, porturi excentrice şi sate de munte desprinse parcă din picturi. Şi mai sunt Los Gigantes (ditamai stâncile care dau în ocean, înalte de 2.000 de metri, unde poţi înota, alături de peşti), balenele şi delfinii din parcurile acvatice şi Muntele Teide cu vulcanul activ înconjurat de Parcul Naţional.
Scufundările în Tenerife sunt principala atracţie, iar cei care nu sunt pasionaţi de acest sport pot încerca golful, tenisul, bowling-ul şi plimbările cu balonul. Principala distracţie a copiilor este Aqua Park, Grădina Zoologică, parcul de aventuri, ferma cu papagali. Resorturile din Tenerife sunt foarte animate, în timp ce specialităţile spaniole, karaoke-ul şi berea creează atmosfera. Puerto de la Cruz este cel mai vechi dintre resorturi, o îmbinare inedită între centrul excentric al oraşului şi un încântător cartier vechi.
Vacanță de 7 stele în Dubai
În Dubai te întâmpină o mulţime de atracţii turistice, încât vacanţa de Paşte ţi se va părea mult prea scurtă: Moscheea Jumeirah, plaja Jumeirah, celebrul hotel de şapte stele Burj al Arab, turnurile Deira, piaţa de textile şi piaţa de aur, casa şeicului Saeed, Muzeul Dubai găzduit de Fortul Al Fahidi. În ziua de Paşte ortodox poţi savura prânzul la Burj al Arab sau o croazieră pe un vas arab din lemn, cu fundul plat. În Aquaventure Park, cel mai mare din Orientul Mijlociu, vei descoperi metode ingenioase de a te distra: înoţi alături de rechini şi delfini, aluneci pe colac prin torenţi de apă sau te relaxezi pe plaja de peste 700 m. Specificul arăbesc îl resimţi în Souq Madinat Jumeirah – un shopping center intim, unde poţi găsi de la mirodenii colorate şi parfumate până la haine elegante şi bijuterii fabulos de fine.
Sharm-El-Sheikh, sofisticat și strălucitor
Vremea însorită, hotelurile pline de şarm, nisipul alb şi recifurile fac din Sharm el Sheikh staţiunea favorită a pasionaţilor de sport, dar şi de relaxare. Hoteluri sofisticate în care te vei răsfăţa, restaurante cu specific arăbesc şi o viaţă de noapte puternic animată… sunt esenţa vacanţei tale. Spa-urile şi tratamente de înfrumuseţare, şcolile de scufundări şi parcurile acvatice cu broaşte ţestoase, şerpi şi delfini fac deliciul turiştilor. E paradisul sporturilor: snorkelling, windsurfing, kite surfing.
Naama Bay va fi un permanent magnet pentru tine: plajele înguste cu nisip auriu se continuă cu ape limpezi albastre.
consultant www.besttourism.ro:
Best Links 2011…
Hey There. I found your blog using msn. This is an extremely well written article. I will make sure to bookmark it and come back to read more of your useful info. Thanks for the post. I’ll certainly comeback….
Best Links 2011…
Someone essentially help to make seriously articles I would state. This is the very first time I frequented your website page and thus far? I amazed with the research you made to create this particular publish extraordinary. Great job!…
Best Links 2011…
I wanted to thank you for this great read!! I definitely enjoying every little bit of it I have you bookmarked to check out new stuff you post……
Best Links 2011…
The blog was how do i say it… relevant, finally something that helped me. Thanks…
Best Links 2011…
Hi, i think that i saw you visited my site so i came to “return the favor”.I’m attempting to find things to improve my website!I suppose its ok to use some of your ideas!!…
Best Links 2011…
This is a topic close to my heart cheers, where are your contact details though?…
Best Links 2011…
Having read this I thought it was very informative. I appreciate you taking the time and effort to put this article together. I once again find myself spending way to much time both reading and commenting. But so what, it was still worth it!…
Best Links 2011…
I think this is one of the most vital information for me. And i’m glad reading your article. But want to remark on few general things, The site style is perfect, the articles is really excellent : D. Good job, cheers…
Best Links 2011…
I couldn’t resist commenting…
Best Links 2011…
Hey, you used to write great, but the last several posts have been kinda boring… I miss your tremendous writings. Past several posts are just a bit out of track! come on!…
Accident Videos…
If you want a good to watch funny accident videos then check out my site….
Best Links 2011…
Having read this I thought it was very informative. I appreciate you taking the time and effort to put this article together. I once again find myself spending way to much time both reading and commenting. But so what, it was still worth it!…
Best Links 2011…
Wonderful beat ! I would like to apprentice while you amend your web site, how can i subscribe for a blog web site? The account helped me a acceptable deal. I had been tiny bit acquainted of this your broadcast provided bright clear idea…
Best Links 2011…
After all, what a great site and informative posts, I will upload inbound link – bookmark this web site? Regards, Reader….
Best Links 2011…
I have been exploring for a bit for any high quality articles or blog posts on this sort of area . Exploring in Yahoo I at last stumbled upon this website. Reading this info So i am happy to convey that I have a very good uncanny feeling I discovered e…
pakistani girls names Pretty good post. I just stumbled upon your blog and wanted to say that I have really enjoyed reading your blog posts. Any way I’ll be subscribing to your feed and I hope you post again soon….
Pretty good post. I just stumbled upon your blog and wanted to say that I have really enjoyed reading your blog posts. Any way I’ll be subscribing to your feed and I hope you post again soon….
new led watch Starting a website kind of like this one forced me to do some research and I found your post to be quite helpful. My content is centered around the idea of knowledge, fun and sharing. I wish you fine luck with your web site in the futur…
Starting a website kind of like this one forced me to do some research and I found your post to be quite helpful. My content is centered around the idea of knowledge, fun and sharing. I wish you fine luck with your web site in the future and you can be…
I used to be suggested this web site by means of my cousin. I’m no longer positive whether this submit is written through him as nobody else recognise such particular about my problem. You are incredible! Thank you!
OH HAI…
I truly appreciate this post. I have been looking everywhere for this! Thank goodness I found it on Bing. You have made my day! Thx again…
OH HAI…
Thank you, I have recently been looking for info about this topic for ages and yours is the best I have discovered so far. But, what about the conclusion? Are you sure about the source?…
http://www.eRealEstateSanDiego.com...
Pacific Real Estate Broker serving all of your San Diego county real estate needs. Search Ca homes for sale using our MLS search. Receive email updates of Realtor listings with prices and blog. Whether single-family houses, townhomes, luxury homes, bea…
Phen375 reviews…
That is really attention-grabbing, You’re an excessively skilled blogger. I’ve joined your rss feed and stay up for searching for more of your wonderful post. Additionally, I’ve shared your website in my social networks! phen375 reviews…
2011…
Hello! I could have sworn I’ve been to this blog before but after browsing through some of the post I realized it’s new to me. Anyways, I’m definitely happy I found it and I’ll be book-marking and checking back frequently!…
Great website…
Cool post, I really enjoyed reading it. I will check out your site for some more content on this subject….