Au trecut 552 de ani de la prima atestare a oraşului Bucureşti, într-un act emis de către domnitorul Vlad Ţepeş.
Cu acest prilej s-au desfăşurat, aşa cum se si cuvine, numeroase evenimente pline de fast -concerte de muzică clasică şi muzică pop, reprezentaţii de teatru stradal, spectacole de echitaţie, târguri de carte. Cei temerari au avut şansa de a urca pe Arcul de Triumf pentru a admira panorama pe care o oferă azi aşezarea al cărei nume este legat de cel al legendarului cioban Bucur. Monumentul adăposteşte vitrine cu multe exponate semnificative, printre care şi două numere ale revistei Flacăra din 1918 – este o onoare pentru o revistă care în luna octombrie îşi serbează centenarul.
Prin urmare, o capitală europeană şi-a sărbătorit actul de naştere. O metropolă pe care unii o compară cu o pubelă uriaşă, stârnind indignarea patrioţilor de paradă, care nu bagă de seamă, de pildă, că o arhitectonică stricată sub comunism este şi mai urgisită în ultimii 20 de ani. Una dintre puţinele metropole de pe bătrânul continent în care mai auzi lătratul câinilor de prin curţi şi de pe străzi, sau în zori te trezeşte cântatul cocoşilor, încât un străin adus aici legat la ochi s-ar crede descins într-un sat. O urbe unde rromii – apud Academia Română – colindă pe trotuare şi strigă cu înfocare „Haine vechi, cumpăr!”, sau „Fier vechi, cumpăr!”
„Micul Paris” de odinioară a rămas doar o amintire.
Tot în acest an se împlinesc 352 de ani de când Bucureştiul a devenit capitală a Ţării Româneşti. Nu din voinţa românilor, ci din porunca Înaltei Porţi, care dorea s-o poată supraveghea mai uşor, reşedinţa domnească de la Târgovişte de până atunci având o bună poziţie strategică, fiind mult mai lesne de apărat.
Dar de câte ori alţii ne-au dictat ce să facem cu destinele noastre?
Până şi forma de guvernământ pe care o avem astăzi ne-a fost impusă de către tătucul Stalin. Cei care în Parlament s-au abţinut de la vot, sau au votat împotrivă, atunci când s-a pus problema organizării unei şedinţe solemne dedicate aniversării Regelui Mihai, ori nu ştiu istorie, ori sunt, în continuare, în slujba celor care, decenii la rând, ne-au hotărât soarta.