- Revista Flacara - http://revistaflacara.ro -

Domnica Rădulescu, înapoi în România cu Trenul de Trieste

Domnica Rădulescu este singura scriitoare americană de origine română cu un succes fulminant. S-a născut în România, dar a fugit în SUA în 1983, după ce a absolvit Facultatea de Litere, secţia „Literatură şi civilizaţie Engleză“, la Universitatea din Bucureşti. A fost profesoară la Universitatea din Chicago, iar în prezent este profesor universitar la una dintre primele 10 universităţi ale Americii, „Washington and Lee Virginia University“. A predat cu o bursă Fullbright la Cluj, mărturisind că este plăcut impresionată de nivelul cultural al studenţilor ei români şi mai ales de entuziasmul pe care aceştia îl manifestă. A primit o suită de premii şi nominalizări pentru Trenul de Trieste, romanul de debut, care a fost lansat şi în România, la Grupul Editorial Tritonic.

– De ce aţi plecat din România şi cum a fost primul contact cu SUA ?

– În primul an de facultate mi-am dat seama că nu îmi voi putea realiza visurile în România, şi că ar trebui să fac compromisuri pe care nu eram dispusă să le fac. Visurile mele erau de a deveni scriitoare, profesoară universitară, cercetătoare. Pentru a fi sinceră până la capăt, cred că am plecat şi dintr-un sentiment de monotonie, pentru a scăpa de greul existenţei de atunci, şi pentru a vedea şi cunoaşte lumea. America m-a fascinat şi m-a şocat în acelaşi timp. Am fost ajutată mult la început de doamna care m-a sponsorizat şi pe mine şi pe părinţii mei, o femeie de origine cubaneză, Zoila Valdivieso, profesoară de spaniolă în Chicago, pe care o cunoscusem la Mangalia cĂnd aveam 13 sau 14 ani.

– Cum s-a născut Trenul de Trieste?

– Ideea acestui roman a început să prindă contur după prima revenire în ţară. Prima revenire în România a fost cu trenul, venind din Franţa prin Italia şi apoi Budapesta şi România. Momentul intrării pe pământul natal a fost dramatic. M-a obsedat apoi imaginea acestei fete, Mona, care pleacă în sens opus, cu mulţi ani în urmă, lăsĂndu-şi iubirea, familia, limba şi pleacă singură în necunoscut.

– Cât de mult a durat până să iasă pe piaţă Trenul de Trieste?

– Am început să scriu serios în 2003, şi am finalizat prima versiune în opt luni. Apoi am reuşit să găsesc în cartea de Literary Agents un agent care spunea că îi place să reprezinte scriitorii noi cu talent. Am urmat instrucţiunile de submission guidelines, după care m-a rugat să îi trimit tot manuscrisul. Bineînţeles că a trebuit să fac anumite modificări la roman: să reorchestrez capitolele, să dezvolt anumite personaje şi episoade, totul sub îndrumarea ei. Iniţial, am primit respingeri de la edituri care motivau: It’s too european. Agenta m-a sfătuit să îi trimit manuscrisul Sandrei Cisneros, scriitoarea mea preferată din America. S-a dovedit încântată de roman, şi mi-a oferit acel endorsment de pe copertă, după ce am făcut alte modificări la sugestia ei. În cele din urmă editoarea de la Knopf a spus că adoră cartea şi a cumpărat-o în două zile. Au urmat vânzările în Anglia şi a drepturilor de traducere în celelalte ţări. Sunt bucuroasă că acum Trenul de Trieste va fi citit şi de români, care sunt sigură că vor fi fascinaţi de poveste.

– Aţi predat în România, la Cluj. Cum aţi găsit viaţa universitară de aici?

– Eu sunt mulţumită şi chiar impresionată de studenţii mei români şi de nivelul lor cultural. Au cunoştinţe de teatru, artă, au pasiuni şi ai ce discuta cu ei. În America, studenţii trebuie un pic împinşi de la spate, pentru că sunt mai alintaţi decât românii.

În roman, Mona, o adolescentă bucureşteană impulsivă, care evadează din România, se îndrăgosteşte de Mihai, un băiat din munţi. Tinereţea ei în România este un vârtej de plăceri senzuale, în ciuda fricii şi dorinţelor specifice unei vieţi sub un regim comunist. Deşi Mona se luptă cu poliţia secretă şi cu lipsurile, amintirile ei despre plăcerile tinereţii şi ale dragostei sunt pline de melancolie. Povestea Monei se întinde peste ani, pe măsură ce îşi construieşte o viaţă americană, care este întotdeauna umbrită de viaţa pe care a lăsat-o în spate.