Domnul Boc, Trandafir, Goe

Ca şi cum ai spune Domnul Goe… Sau Domnu’ Trandafir. Boc 1.1. Sau, sistemic & endemic, Boc 2.1. Boc 44. Sau 45. De ani. Cine mai ştie, Boc 5.1.4.5 5.2. De nu mai ştii. Nimic.

Domnul Boc învălmăşeşte pensiile. Face ţap-ţarap cu salariile. Este nenea minus douăşcinci la sută. Este minus oricum. Sub nivelul mării. După el, va trebui să facem curat. Să restaurăm restaurarea. Să demutilăm mutilarea. Să remodelăm siluirea.

Rar un individ mai sărac cu duhul – şi asta de domeniul evidenţei. Mai depăşit de situaţie. De evenimente. Mai incapabil să gestioneze. Nici de gestionar nu e bun. Nici de administrator de bloc. Taie din etaje! Aşa rezolvă el problema încălzirii. Mai scurtăm câte un cap, mai defrişăm nişte etaje, mai exterminăm nişte pensionari. Mai eutanasiem pe cineva pe ici, pe colo. Mai linşăm vreun bugetar.

Din ce în ce mai pregnant ni se arată limitele lui Victor Ponta. El este un proiect de viitor limitat. Cu răspundere limitată. Nu spunem că este imatur politic, dar nici prea matur nu s-ar putea spune că este. Nu prea îl putem proiecta, cel puţin la această oră, în postura de preşedinte. Îţi vine să crezi că, odată ajuns la Cotroceni, ar începe să se joace. Cu politica în ţărână.

Cu cât este mai vehement, cu atât Crin Antonescu pare mai mut. Chiar exasperat. Chiar vociferând. Antonescu nu pare a-şi consolida popularitatea. Se aşteaptă, de la el, mai multe proiecte sobre, constructive, iniţiative reale, palpabile. Altfel, vehemenţa sa împotriva lui Boc, Băsescu, PDL, nu va produce nimic productiv. Toată lumea are mari aşteptări de la Crin Antonescu. Cu cât el va „produce” mai puţin confidenţă, cu atât capitalul politic al liberalilor are şanse să scadă. Şi chiar vertiginos.

Precum Călugărul („Vasile”) al lui Emil Constantinescu. Personaj recurent. Veşnicul candidat la prim-ministru într-o ţară precum eterna şi fascinanta Românie. KLAUS de Sibiu – risc şi eu, acum, o profeţie proastă – va ajunge un personaj politic (ceva mai) pregnant. Va fi, poate, şi prim-ministru, cred, chiar dacă nu acum, ci mult mai târziu. În locul astrologului (Urania, să zicem – sau celebrul Gabriel Mihailovici), m-aş duce, fuga-fuguţa, să-i cercetez, cu înfrigurare, astrograma. Cine ştie, s-ar putea să ne rezerve mari surprize. Iar Crin Antonescu a intuit corect că domnul Klaus Johannis face parte din „capitalul politic”/electoral al PNL, fiindcă el a lansat ideea – şi pentru că „domnu’ Klaus” are, în continuare, parte de îndestule simpatii. Este o intuiţie politică destul de corectă şi va da roade. Poate să (mai) fie, la un moment, reiterat (şi) proiectul comun PSD-PDL, deşi, acum, mai degrabă, cele două partide cât şi cei doi lideri îşi descoperă – sau redescoperă – „anfroaurile”, bâzdâcurile, nazurile, sâmburii de gâlceavă. În ceea ce alţii ar spune „diferenţa specifică”.

În rest, o sărăcie lucie. O sărăcie politică. Plenară. Oamenii redescoperă că, pentru copiii lor, elevi sau studenţi, trebuie să bage adânc mâna în pungă după bani de rechizite, cazare, haine, amărâte de treninguri, adidaşi (fie şi din pânză!) etc.
NINE ELEVEN şi-a pierdut parfumul de dezastru, a intrat în epoca de holocaust al mizeriei, al sărăciei, cu tot cortegiul său de consecinţe. Din când în când, scintilând pe cer, mai moare câte un bebeluş de la Maternitatea Giuleşti. Sau se mai externează vreo doi. Ar fi interesant de urmărit, pur şi simplu din curiozitate, ca subiect jurnalistic, ce se va întâmpla cu ei, în viaţă, mai departe.
Peisaj dezolant pe ansamblu, cu tot cu social, politic, cultural (s-a închis şi TOMIS, una dintre ultimele reviste de cultură, primăria locală nu o mai subvenţionează). Nu se mai întâmplă nimic, din cauza banilor, sau, mai precis, din cauza lipsei lor.

Ne trebuie măcar un singur lucru: de doi bani speranţă.

foto Agerpres şi Octavian Tibăr

Taguri: nr. 10 / octombrie 2010 Tweet

Monday, October 25th, 2010 at 10:15 am, ZOOM, RSS feed