Am avut dosare  la Securitate şi cine ştie  dacă nu mai avem, mulţi dintre noi, câte unul, pe la SRI. Acum vom avea dosare oficiale şi la  Ministerul Sănătăţii.  Şi  încă  unele electronice, la  care  numai Dumnezeu ştie  cine şi cum va avea acces.

De  prin   2010  încoace,  tot  suntem ameninţaţi cu un card  de sănătate, cu o reţetă electronică, cu  un  dosar  electronic, iar  anul acesta   se  vorbeşte  despre  ele  mai   des   ca oricând. Am  avut  chiar  ocazia  să  particip la lansarea platformei informatice a asigurărilor de  sănătate – PIAS,  cea  care  asigură de  fapt existenţa unui dosar electronic, a unui card şi a unei reţete  electronice – şi am văzut încă de la început cum  dă  chics  sistemul. Asta  tocmai când el ar fi trebuit să meargă brici, doar  era o demonstraţie de  ochii  presei  şi ai  medicilor, plus  ai farmaciştilor strânşi să vadă  minunea minunilor: cum să dai pacientului o reţetă electronică şi să-l trimiţi cu ea la farmacie, unde, pe baza  accesării  ei în calculator (deci a accesării programului), farmacistul să poată elibera medicamentele. Când  colo, ce să vezi?  Softul s-a sucit, s-a răsucit, a tuşit şi nu a scuipat reţeta  decât  după multe  chinuri din  tastatură şi scrâşneli  din   dinţi   ale  celor  de  la  IT  din Minister. Şi uite aşa, de unde reţeta  electronică trebuia să intre  în vigoare obligatoriu de la 1 iulie, termenul a fost amânat pentru 1 august. Atunci  va  fi obligatoriu să  avem  cu  toţii  un dosar electronic, care presupune atât  un  card de asigurat de sănătate, cât şi faimoasa reţetă electronică. Producerea cardului  naţional de asigurat va  începe  din  luna  august, va  costa pentru fiecare  român în jur de doi  euro,  însă actualul ministru al Sănătăţii, Vasile Cepoi, ne asigură că banii pentru card vor fi plătiţi  de la bugetul de stat.

Dar  să  revenim la  dosarul  electronic de sănătate. Ce înseamnă el? Un  fel de  fişă medicală   electronică,  mult   mai   detaliată,  cu informaţii legate  de bolile suferite de-a lungul timpului, sau  chiar  în copilărie, precum şi de tratamentul  medical urmat.  Plus  toate   analizele  medicale, radiografiile sau  procedurile pe care le-a urmat pacientul, oferind o imagine completă asupra rezultatelor acestora. Această fişă  electronică urmează  să  conţină  următoarele   informaţii: datele   personale – nume, data  de naştere, date  de contact,  rude sau alte persoane de contact  în caz de urgenţă, numele şi datele  de  contact  ale medicului de  familie, informaţii despre asigurarea de sănătate – cardul de sănătate, autorizaţie pentru donarea de organe, boli  şi intervenţii chirurgicale semnificative,  medicaţia curentă – reţete  eliberate, vaccinări, alergii  sau  sensibilităţi cunoscute la medicamente sau la alte substanţe, boli semnificative ale membrilor familiei,  rezultatele ultimelor examinări medicale, opinii  ale medicilor specialişti, precum şi rezultatele analizelor   şi  ale  altor   investigaţii  efectuate.  Pe scurt, toate bune  şi frumoase. Aparent, în folosul  şi  numai în  beneficiul pacientului.  Problema  este  cine, în afară  de  pacient şi medic, mai are acces la acest dosar de sănătate. Dacă pacientului X, de pildă, i s-a pus un diagnostic greşit – poate o boală mintală gravă sau o boală incurabilă – până  ce se va dovedi că diagnosticul  e greşit  omul  va purta legat  de gât,  pardon,  de sistemul electronic, o etichetă suferind de boala X.

 

„Este nevoie de o foarte bună securizare a tuturor acestor informaţii din dosarul electronic. Sistemul electronic, SIUI-ul (sistemul informatic unic integrat), a dovedit deja că are  nişte slăbiciuni structurale.“ – dr. Cosmin Alexandrescu

 

Cât de util sau nu este un dosar electronic al fiecărui  asigurat de sănătate – card de asigurat, date  stare sănătate plus  reţete  electronice – am încercat să aflăm chiar de la recenta Conferinţă Naţională a  Pacienţilor, unde am constatat că printre pacienţii şi medicii prezenţi la conferinţă părerile erau împărţite. „Un dosar electronic al pacientului poate  să fie util într-o situaţie de urgenţă, în cazul în care pacientul a suferit   o  boală  gravă   sau  un  accident şi  nu poate  să coopereze cu medicul, cel puţin obţii nişte  informaţii utile.  De  exemplu, suferă  de anumite alergii,  atunci  nu-i  poţi  da  anumite medicamente. Nu-i  vei  administra penicilină dacă  el face alergie  la ea şi îţi apare pe cardul de asigurat. Pe de altă parte,  toate aceste informaţii vor apărea pe cardul de sănătate, cine are acces la informaţiile personale ale pacientului, cine se poate  folosi de toate aceste date?  Ca să funcţioneze cu adevărat un registru electronic al pacientului, ar trebui ca sistemul informatic să poată să suporte intrarea a zeci de mii de utilizatori simultan pentru că avem  pacienţi şi la Bucureşti, la Timişoara şi la Tulcea, cu diferite patologii. Dacă facem un sistem care, dacă s-au cuplat jumătate dintre utilizatori la el, pică, nu va  fi funcţional. În  America funcţionează, în Europa funcţionează, dar trebuie să avem grijă ca partea de infrastructură să fie utilizabilă şi la noi, ca să îl poată suporta. Şi mai există o problemă!  Foarte  multe  cabinete  medicale de  familie  sau  alte  tipuri de  dispensare se află  la sate. Adesea, ele nu au acces la internet. Sigur, ca să îşi verifice  un  mail,  medicul poate  să o facă ataşând la calculator un modem, dar pentru  platforma PIAS  lăţimea de  bandă a unui astfel  de modem nu  este suficientă spre  a trimite  datele  în timp  real. Poate  ar trebui să se asigure pentru aceşti furnizori de servicii  medicale un internet de bandă largă care să le permită accesul la platforma de sănătate PIAS şi să putem vorbi  despre funcţionalitatea dosarului electronic de sănătate în toată  România”, ne-a avertizat dr.  Cosmin Alexandrescu, vicepreşedintele Alianţei Pentru Sănătate din România. Prof. univ dr. Florin Popa, membru al Comisiei pentru Sănătate și Familie  a Camerei Deputaţilor,  moderatorul  sesiunii Conferinţei Naţionale  a Pacienţilor, a remarcat, la rândul său, dificultatea  aplicării  dosarului  electronic de sănătate în mediul rural. „Să nu uităm că există în ţară  unele  cabinete  în sate neelectrificate. În mediul rural, dar şi în cel urban uneori, ca să se poată emite  o reţetă  electronică e nevoie  de o bandă de internet foarte  largă  spre  a se accesa site-ul  de la CNAS. Se poate  aplica  reţeta  electronică în toată  ţara  începând cu 1 iulie?  Nu. Când  se poate?  Poate  experimental să funcţioneze  ambele  sisteme  e-prescription/reţetă electronică şi reţeta  clasică timp de şase luni.”

Printre pacienţi, o doamnă, Maria,  69 de ani,  pensionară, ne-a  declarat: „Doamnă, cardul ăsta de sănătate e şi bun şi rău. E bun dacă mă scuteşte să tot spun la medic  câte medicamente  am luat şi pe la câţi doctori am fost şi ce mi-a zis fiecare. Da’ e rău, aşa cum rea e şi reţeta electronică, dacă  mă  duc  la farmacie şi iar stau un ceas să mă găsească în calculator, să îmi completeze datele  sau să constate că datele  au fost greşite.  Dacă  e aşa s-ar putea să fie chiar mai  complicat decât  e cu  reţeta  de  hârtie  de până  acum.”

Dl. Mihai,  70 de  ani,  ne-a  declarat că nu înţelege nimic  din  card,  reţetă  sau  dosar electronic.  „Nu  ştiu  şi nu  înţeleg  nimic,  o să văd când  vor funcţiona, de fapt abia atunci  vezi ce prostie sau  ce  lucru   bun   a  fost  făcut.  Mi-e teamă  că lucrurile se complică.”

Taguri: nr. 7 / iulie 2012 Tweet

Sunday, July 15th, 2012 at 6:01 pm, ZOOM, RSS feed