Mica localitate este oarecum as- cunsă în spatele uriaşului aeroport internaţional Kastrup, care deserveşte capitala daneză, la doar 12 km de centrul oraşului. E un loc secret, doar pentru cunoscători. Nu vezi prea multe reclame, de fapt eu nu am văzut niciuna. Danezii nu au chef de prea mulţi turişti pe cap. Doar un indicator modest aşezat sub multe altele ce trimit spre Malmö, în Suedia sau spre centru. Am ajuns de mai multe ori la Dragør, şi la prânz şi la asfinţit, şi pe ploaie şi pe soare. E un orăşel la fel de liniştit şi nici chiar atunci când e foarte cald şi senin, mulţimea de localnici nu creează prea multă agitaţie.
text şi foto Bogdan Hrib
„Plaja cu nisip unde se trag navele pe uscat“
Un port de pescari danezi şi un sat de ţărani olandezi în vecinătatea capitalei Danemarcei. Un fel de… Pipera de Copenhaga. Case vechi, tradiţionale, cu stuf, case noi elegante acoperite de ferestre, iahturi moderne şi bărci vechi de pescuit. Un muzeu şi un far. Mic şantier naval. Oglinzi la ferestre, flori crescute parcă din pereţi şi îngheţată bună.
Am hotărât să vizitez aceste locuri după o solidă documentare… de pe net şi prin între- bări adresate unor cunoscuţi. Am aflat că aşezarea datează din secolul XII şi că la 1370
Liga Hanseatică i-a oferit privilegii comer- ciale depline. Numele Dragør pare să însemne Plaja cu nisip unde se trag navele pe uscat, de la verbul Drag şi substantivul scan- dinav or… Simplu, nu-i aşa?
La începutul secolului al XVI-lea, regele danez Christian II invită un grup de fermieri olandezi să se… relocheze aici (Ce verb frumos şi elegant, parcă aş fi corporatist!), dintr-un interes foarte personal. Olandezii aveau un randament în agricultură superior danezilor, aşadar regele dorea să asigure curţii o bună aprovizionare cu legume. 24 de familii sosesc şi se aşază în sătucul învecinat Store Magleby (care aparţine aceleiaşi muni- cipalităţi). Micile rivalităţi între ţăranii olan- dezi şi pescarii danezi se mai pot observa şi astăzi, chiar dacă limba olandeză nu mai este folosită de mai mult de o sută de ani. Una dintre marile realizări ale celor veniţi din Ţările de Jos este introducerea… morcovului pe piaţa daneză.
Şi după ce am citit toate acestea am pornit la pas prin localitate. Partea veche este un labirint de căsuţe parter şi uneori cu un etaj, acoperite cu stuf, toate acum refăcute şi înconjurate de flori care cresc de peste tot, de lângă zidurile portocaliu-cărămiziu ale clădirilor sau de lângă gard şi prin orice crăpătură dintre pietrele uliţelor. Acestea din urmă sunt atât de înguste încât municipali- tatea a decis ca pe unele dintre ele să nu se circule nici măcar cu… bicicleta! Sunt 350 de clădiri vechi protejate ca patrimoniu naţional.
Toate sunt locuite. Nu văd termopane din plastic sau parabolice…
Lume puţină la plimbare printre căsuţe, pustietate chiar, aşa că nu îmi ia mult până observ, fixate pe exterior, în dreptul gea- murilor de la parter, un fel de oglinzi duble, spate în spate, către ambele sensuri ale stră- duţelor. Iniţial am crezut că sunt folosite pe post de… vizor în apropierea porţilor, dar m-am înşelat; scopul lor e doar cel de a potoli curiozitatea locatarilor, un fel de ia să mai vedem cine trece pe stradă. Credeam că numai la noi fiecare e îngrijorat de ceea ce face vecinul. În fine, deci se poate şi la alţii. Multe dintre oglinzi sunt ruginite, par foarte vechi, originale şi bănuiesc că noii proprietari ai caselor refăcute le-au păstrat doar de… fason. Dar poţi să ştii, dacă Dragør este un fel de Pipera al Copenhagăi, unele obiceiuri ale îmbogăţiţilor pot fi peste tot la fel.
Şi pentru că nici un geam nu are perdele, involuntar îţi arunci ochii spre cele ce se află imediat pe partea cealaltă a sticlei. De multe ori sunt ghivece cu flori sau superbe machete de nave cu vele. M-am mai trezit fâstâcit şi cu ochii în ochii unui danez aflat la masă şi rămas privindu-mă nedumerit, cu lingura în mână. Uneori observ şi o pereche de câini de porţelan stând în fund şi pe picioarele din faţă… Chinezisme?! Aici? Întreb din nou şi aflu o istorisire frumoasă. Perechea de căţei – mai mari sau mai mici – poate fi aşezată în geam cu faţa spre exterior sau invers, cu fun- dul… Povestea spune că – fiind sat de pescari, bărbaţii lipsind mult de acasă şi soţiile fiind cam singure – perechea de căţei constituia semnalul pentru… vizitatorii amoroşi. Capetele spre interior şi fundul spre geam, înseamnă că stăpânul e acasă. Invers, capetele spre geam, lasă loc de poftiţi, vă rog! Din observaţiile mele, toţi câinii erau cu spatele, aşadar noii stăpâni, nemaifiind pescari, lipsesc mai puţin. Sau poate e tocmai pe dos şi n-am ţinut eu bine minte!…
Pornesc spre piaţa portului unde, pe lângă hotel şi restaurant, cafenele şi maga- zine antichităţi-suveniruri (să nu cumva să intraţi, că nu veţi scăpa fără cheltuieli; au tot felul de nimicuri simpatice care vă vor face cu ochiul!) şi cele de îngheţată (minunată şi uriaşă!), intenţionez să vizitez Muzeul Dragør amenajat într-o căsuţă parter, una dintre cele mai vechi din orăşel, la un pas de căpitănia portului şi de farul aşezat pe o structură de lemn.
Tot aici sunt aşezate pe uscat două nave mici pescăreşti, iar pe la marginea canalului, chiar printre celelalte bărci de pescuit, abia sosite (se simte pre- tutindeni mirosul peştelui proaspăt abia descărcat) se află şi faimoasa Elisabeth K 571, acum proprietatea muzeului. Clădirea e o casă pescărească modestă având câteva încăperi la parter şi un pod mansardat. Intrarea în muzeu costă neaşteptat de puţin, 20 de coroane (cam 3 euro) şi am surpriza să mă aflu în mijlocul celei mai mari colecţii de machete navale pe care am văzut-o vreodată. Gazdele se laudă că este una dintre cele mai mari colecţii din Europa. Machetele nu sunt noi, unele dintre ele având chiar în jur de 200 de ani. Pe pereţi picturi în ulei reprezentând alte ambarcaţiuni, furtuni sau bătălii navale. La mansardă o expoziţie despre viaţa de zi cu zi a unui sat de pescari, multe obiecte origi- nale aduse de pescari din alte ţinuturi, dio- rame şi o cronologie a Dragør-ului.
Ies din nou în aer liber şi parcurg canalul portului vechi unde zeci de nave se pregătesc de o nouă cursă în larg, nu foarte noi, chiar uzate, nu par a simboliza o viaţă prea uşoară a proprietarilor lor.
În stânga portului, de-a lungul apei a început să se construiască noul Dragør, cu vile noi, arhitectură modernă, geamuri mari, opulenţă, dar cu bun gust. Câteva sute de imobile, parţial ascunse de verdeaţă. Nimic monumental. Nimic uriaş.
Spre mare, când trec pe lângă un restau- rant elegant cu măsuţe şi umbrele afară, observ, în noua marina, iahturile mari anco- rate la cheu. Lume bogată, nave impresio- nante, pavilioane străine, dar şi daneze. La capătul digului, fiind ora asfinţitului, podul alb peste strâmtoarea Oresund (Strâmtoarea banilor) străluceşte în portocaliu. Pe malul celălalt e Malmö din Suedia. Dar asta e altă poveste. Câţiva turişti fac poze, luptându-se cu vântul rece care se înteţeşte şi cu un roi de ţânţari care începe să atace orice fiinţă vie.
Elisabeth K 571 este un cuter de pescuit construit în 1941, pentru pescarul navigator Ejnar Larsen din Dragør. Realizat din lemn de stejar, fără vreun proiect special, la ochi, era dotat cu un motor în doi timpi.
În perioada celui de-al Doilea Război Mondial, Danemarca a fost ocupată de armatele ger- mane încă din 1940, dar persecuţiile împotriva evreilor au început în mod susţinut în octombrie 1943. Printr-o mobilizare spontană şi fără precedent vase de pescari şi echipajele lor au evacuat spre neutra Suedie între 7.000 şi 7.500 de evrei. Din Dragør au fost evacuaţi aproximativ 700. Larsen, con- ducându-şi mica ambarcaţiune, a transportat 70 dintre ei. Asumându-şi riscuri deosebite, el a rămas în Danemarca până în 1944, când, bănuind că va fi anchetat de Gestapo, s-a refugiat el însuşi în Suedia. A continuat să pescuiască pe malul celălalt al strâmtorii Øresund, până la finalul războiului, când s-a reîntors în Dragør. Povestea cuterului K 571, numit şi Nava spre libertate, a continuat la fel de normal ca înainte de război. În 1962, i-a fost înlocuit motorul cu unul mai performant şi Larsen a continuat să pescuiască cu ea până în anii ’80. Apoi, în timp, nefolosită, a început să se degradeze, iar în 2003 a fost cumpărată de muzeul local şi restaurată. Acum este perfect funcţională şi a rămas una dintre puţinele ambarcaţiuni supravieţuitoare ale acţiunii de evacuare din anii ’40.
Dragør e o bijuterie la 15 minute de o mare capitală. Cu bicicleta, poate la o jumătate de oră. Un loc de fugă pentru o zi. Se lasă seara. Gata, înapoi în Copenhaga!
