în Franţa, de câteva sute de ani, vinul este religie şi este iubire, în numele vinului se spun rugăciunile mesei şi sunt binecuvântate licorile divine ce dau plăcere şi putere.
Drumurile vinului în Hexagon duc mai întâi la Bordeaux, oraşul elegant şi orgolios totodată, de la confluenţa râurilor Garonne cu Dordogne, oraşul declarat neoficial Capitala mondială a vinului. Aici se află cea mai mare suprafaţă cultivată cu viţă-de-vie, de fapt cea mai mare podgorie din lume alcătuită din alte 9.000 de podgorii mai mici, adică peste 120.000 ha de vie cu o producţie de peste 800.000.000 de sticle cu vin pe an!
Calendarul vinului are aici, la Bordeaux, de la prima podgorie fondată în 1365 – Chateau Lafitte – alte sărbători si alţi sfinţi decât calendarul religios si una dintre cele mai frumoase si mai asteptate sărbători este chiar „Fete du vin” ce se ţine la mijlocul verii. Sărbătoarea durează trei zile si se petrece pe cheiul Garonnei, pe malul stâng, din dreptul catedralei St. Michel (stil gotic – sec. XIV) si al podului peste râu – Pont de Pierre – până dincolo de monumentele Place de la Bourse, una dintre cele mai frumoase pieţe de secolul XVIII din Franţa.
Pe cheiul Richelieu, adăpostite în chioscuri si corturi pictate în stil retro, sute de butoaie de stejar cu soiuri de Bordeaux asteptau să li se dea cep. Câţiva kilometri de sticle, unele cu etichete scumpe – Premier Grand cru classe, altele cu popularul „vin du table”, se însirau pe mese si terase. Vinul era degustat fără grabă, cinstit, înţeles.
Dar un vin bun, echilibrat, St-Julien, sau tare, vibrant, Chateau Montrose, se poate bea în oricare dintre numeroasele Maison du vin din centrul istoric si mai ales în braseriile din Place Pey-Berland, acolo unde se ridică sfidătoare faţă de umbrele timpului, Catedrala St. Andre (stil gotic – sec. XII), simbolul de piatră si credinţă al Bordeaux-ului.
De la Bordeaux plec cu trenul la Jonzac si, timp de aproape două ore, după podul peste Garonne, calea ferată taie în două regiunea Aquitaine si apoi Poitou-Charentes, pline de podgorii cu parcelele de viţă-de-vie aranjate la riglă pe dealurile domoale, o simetrie obsedantă întreruptă doar de tufele de trandafiri de la capătul rândurilor.
Si, pierdută printre vii, o gară mică pentru un oras de suflet, Jonzac, aflat pe aceste drumuri ale vinului, risipit pe câteva dealuri la fel ca „orasul dintre vii” – adică Husiul românesc. Jonzac este cunoscut pentru termele romane folosite si astăzi si pentru cel mai bun „aperitif” din Franţa: Pineau de Pays Charentais „inventat” din greşeală în sec. XVI. Un fel de vin „tăiat”, licoros, făcut din sauvignon si semillon cel blanc si din cabernet, merlot si mal- bec cel rose. Ambele soiuri de Pineau merg foarte bine cu brânzeturile de capră si cu nelipsitul pathe de fois gras. C‘est vrai!
In centrul medieval al Jon- zacului, dominat de siluetele Castelului (stil renascentist – sec. XV) si bisericii Saint Gervais si Saint Protais (stil romanic – sec. XI) la Cloître des Carmes (stil gotic – sec. XVI) a avut loc în această vară cea dea 9-a Bienală Internaţională de Caricatură, singurul salon de umor din lume având ca temă – – bineînţeles – vinul.
Drumurile vinului se intersectează şi cu aroma densă de cognac învechit.
Peste 700(!) de soiuri… desenate în alb-negru si color de 232 de artişti din 47 de ţări au fost alese de juriul Bienalei prezidat, ca de obicei, de francezul Noel, pentru a fi degustate, îmbuteliate, etichetate şi – în sfârşit – montate pe simezele de la Cloître des Carmes.
Invitaţii ediţiei din acest an a Bienalei de Umor – Sabatier, Steadman, Ballouhey, Bri- denne, Brito, Jer, Napo, Pichon, Pohle, Leurs şi… Alex şi-au împărţit premiile de criză, medaliile, diplomele şi – mai ales – vinurile, din care nu puteau să lipsească de pe podium celebrele vinuri de Bordeaux, Chateau Margaux şi Chateau Latour.
La Jonzac, pentru câteva zile, magia vinului şi acel unic, specific franţuzesc, joie de vivre, au adus zâmbetul pe simezele umorului.
După Jonzac, un alt punct important pe harta vinului pe care l-am vizitat în vară a fost Cognac (anticul Comniacum), un nume care atrage şi stârneşte pasiuni nebănuite. Drumul cu maşina se putea face cam într-o oră, dar gazda mea şi totodată un excelent ghid oenolog(!), doctorul Christophe, a ocolit şoseaua principală, alegând un drum aparte, printre podgorii, special pentru a-mi arăta câteva parcele cu Cabernet Sauvignon gata de cules. A fost un regal de zile mari, o bucurie a ochilor şi a sufletului!
Cu cât ne apropiam de Cognac, terroir-ul (solul) era din ce în ce mai pietros, arid, butucii de viţă-de-vie răsărind dintre bolovani albi de calcar ce păstrau căldura atât de necesară pentru un vin şi un cognac de calitate.
In aer plutea grea, densă, puternică, aroma de cognac învechit, ca o ceaţă de toamnă timpurie ce invadează oameni şi case. Apoi şiruri nesfârşite de depozite negre, sumbre, fără ferestre, munţi de butoaie din stejar pregătite pentru maturarea cognacului, case de epocă având ferestrele barate de scânduri, cu zidurile înnegrite de la vaporii de cognac, străzi întregi care păreau părăsite, o imagine de tărâm al nimănui prin care mergeam tăcuţi ca nişte fantome de duminică. Cognacul a devorat oraşul Cognac, acesta e preţul plătit pentru savoarea picăturilor aurii din cupele de cristal.
Chiar şi Castelul regelui Franţois I (sec. XIV), ce domină centrul istoric al oraşului, a fost sacrificat pe altarul comerţului devenind depozit de cognac, pe turnurile sale fluturând drapelul firmei Otard.
In centru, în piaţa Franţois I, sunt parcă într-un alt oraş, alb, curat, ispititor. Maison du vin şi Maison du cognac se înşiră una după alta pe străzile cu blazoane de epocă, terasele sunt pline cu turişti de duminică.
Musee des arts du cognac (rue Saulnier), inaugurat în anul 2004 aproape de râul Charente, una dintre atracţiile oraşului, este o bibliotecă de arome tari şi ispite diavoleşti unde poţi găsi exemplare rare, vechi de sute de ani, ediţii princeps cu sticle imperiale, colecţii de buzunar cu titluri „deja vu” – Hennessy, Martell, Otard, Remy Martin, Courvoisier stau înşirate cuminţi pe rafturile de lemn ca în orice bibliotecă a spiritului.
în ultima zi, în TGV-ul de Paris am străbătut alte domenii, alte podgorii cu nume celebre; St. Emilion este doar una dintre ele unde Merlot-ul e vinul care face legea.
text şi foto Aurel Ştefan ALexandrescu
