why would i be prescribed xanax buy xanax xanax in switzerland

can tramadol help with depression buy tramadol buy tramadol australia

xanax dosage withdrawal symptoms generic xanax is it safe to take .75 mg of xanax

metronidazole valium diazepam 5mg how does generic valium look

interaction between viibryd and tramadol order tramadol no prescription purchase tramadol Elk Grove

how often can you get tramadol refilled tramadol 50 mg tramadol hydrochloride other names

mixing ambien with clonazepam ambien cost ambientedirect coupon code

milk thistle valium interaction valium online valium high blood pressure

ambien vs seroquel buy ambien online no prescription ambien 10 mg . half life

what is generic for tramadol buy tramadol online without a prescription does tramadol help with tooth pain

DOSAR

Duhul aurului

October 25th, 2008, com Un comentariu

Singurul cautator de aur autorizat din Romania are randament mai mare decat media anuntata de Discovery

Toată viaţa lui a umblat după aur. Mai pe ascuns şi mai cu frică, pe vremea comuniştilor. Că ăia băteau la căutătorii din Apuseni ca la hoţii de cai! Şi-i luau cu duba, la interogatoriu. De unde mulţi nu s-au mai întors niciodată. După o viaţă de clandestinitate, loan Cătălina, din satul Stănija, judeţul Hunedoara, s-a hotărât să-şi legalizeze pasiunea.în 1999a cerut autorizaţie de căutător de aur. Ceea ce a pus statul român într-o mare dificultate. Autorităţile nu ştiau să facă astfel de acte, că nu exista precedent. După patru ani de purtat hârtii şi ştampile, din provincie la Bucureşti şi invers, omul nostru a răsuflat uşurat. Are patalamaua la mână. loan Cătălina este singurul căutător de aur autorizat din România.

Căutătorii de aur sunt înşelaţi, adesea, de calcopirită, denumită şi aurul proştilor, care străluceşte de-ţi ia ochii. Ca să evite una ca asta, loan Cătălina foloseşte o lupă specială pentru „ghicirea” identităţii metalului preţios.

Iubire multă, porc putin”

Duce în cârcă 73 de ani, dar zău că aş minţi dacă aş spune că-i bătrân. De-abia ne ţinem după el, pe coclauri. De sub şapca de şmecher, ochii cenuşii scanează, scurt, toate vadurile de pârâu: „Aici e aur, aici nici vorbă!” Râde şi glumeşte întruna, se zbenguie mai ceva ca un copil. Doar căutăm jucăria preferată, nu? Până la ea, însă, îi cer reţeta acestei tinereţi prelungite frumos: „Să iubiţi mult, doamnă!” „Doar atât?” „Mai e şi porcu’, doamnă, dracu’ să-l spânzure, dacă mănânci de alea îţi legi plumb de picioare. Ţineţi-o cu verzituri şi fructe. Io mâneai dimineaţă două pere cu pâine, sănătate curată!” După o matematică elementară, iubirea hai să zicem că-i multă, porcul puţin, spre deloc, ar trebui să alerg mai cu nădejde pe urmele căutătorului de aur. Când să-mi iau avânt, însă, tocmai qjungem la locul stabilit.

Ucenicul Aurar

Valea Arieşului a fost considerată întotdeauna un fel de El Dorado românesc. Mulţi au căutat aur în zonă, puţini au găsit, şi mai puţini au rămas. Şi la poarta lui loan Cătălina au bătut destui aventurieri, în ideea de a-i învăţa meserie. Numai că el are nasul fin, simte de la o poştă unde nu-i pasiune. Şi i-a tot fugărit, până într-o zi când şi-a găsit ucenicul. Geologul Petrică lancu, de loc din Vălenii de Munte, este pe cale să devină aurar. A făcut o casă în Stănija, şi-a adus şi familia, aşa că tainele căutătorului de aur tocmai se predau spre o altă generaţie. Care pare a avea gânduri mari: „Eu am şapte feciori, îmi doresc să le transmit şi lor această învăţătură. N-aş vrea să se piardă tradiţia, dar îmi doresc şi să modernizăm puţin procedeul, respectiv să facem rost de o instalaţie de prelucrare a aurului mai performantă. Cunoaşteţi vreun sponsor?”

Peste 70 de suflete de pe la noi or fost duse ou duba neagră şi cercetate pentru că umblau după aur”

Cu o sinceritate dezarmantă, nea loan îmi explică: „Aici îs sigur că găsim, doamnă. Că io-s grăbit, am alte treburi, n-am lemne pen­tru iarnă, nu pot sta lela pe vale, cu voi, toată ziua!” Şi începe să dea la şaitroc. O unealtă veche, de 80 de ani, moştenită de la bunicul lui. în fapt, un fel de lopată, fără coadă, din lemn. După ce e spălat într-o găleată, până iese apa limpede, nisipul din pârâu se pune înşaitroc. Şi îl tot vântură, cu grijă, de zeci de ori, cât să dea jos noroiul şi pietrişul. Timp în care povesteşte, aşa, ca pentru el: „De la statul ăsta cu mâinile în apă rece, ca gheaţa, ore în şir, am degetele deformate, umflate şi reumatism cât cuprinde. Da’ nu-mi pare rău, că mi-o fost dragă treaba asta de mic. Am deprins-o de la bunicul meu, care toată viaţa o umblat cu şaitrocul. Aduna câte o micuţă de aur şi-o schimba, la Abrud, pe sare, porumb şi opinci noi pentru fiştecare dintr-ai noştri. Din aia se trăia atunci, prin anii ’50. Când i-am zis să mă înveţe şi pe mine, o sărit ca ars. Că io-s slobod la gură, o să vorbesc prin sat şi-o să ne omoa­re comuniştii. Peste 70 de suflete de pe la noi or fost duse cu duba neagră şi cercetate pen­tru că umblau după aur. Da’ atunci era sin­gura sursă de existenţă şi nu ne puteau omorî chiar pe toţi. Şi aur era cât cuprinde, că pe valea asta, la Dealul Ungurului, o fost Societatea Mica, aia de exploata minereul auri­fer din zonă. S-o lucrat ani grei, din 1920 până în 1948, dar cu randament scăzut, că nu aveau instalaţii performante. Mai mult de jumătate din aur s-o dus şi s-o depus pe râu. Aşa că se găsea, numai să ştii să cauţi. Până la urmă, cu chiu, cu vai, sub jurăminte de tăcere, bunicu’ m-o învăţat meserie. Am lucrat 46 de ani în minerit şi eram cam singurul care ştia să dea la şaitroc. Asta e proba de foc a căutătorului de aur, e un fel de laborator pe loc. Aşa îţi dai seama dacă e sau nu e aur în vadul cu pricina”.

După vreo oră de vânturat nisip, loan Cătălina şi ucenicul lui, Petrică Iancu, dau de urma metalului preţios: „E ca zahărul farin, şi fără lupă îl vedeţi!” Mă uit în şaitroc şi, într-adevăr, zăresc, aşa, o pulbere de stele, galben-strălucitoare, printre firicelele de nisip. N-o să vă vină a crede, da’ chiar am pipăit aur, în stare pură! Aşa, la o poveste, pe Valea Arieşului.

Bilele de aur sunt… toxice

Mai mult pasiune decât afacere

loan Cătălina e convins că şi alţi ţărani din zonă au aur, moştenit din familie, dar nimeni nu mai vrea să vorbească despre asta, pentru că prea au fost perse­ucutaţi pe vremea comuniştilor

De aici până la bijuterii, însă, e cale lungă. Fără să divulge chiar totul, că, de, e secret profesional, nea loan ne descrie „pro­cesul tehnologic”: „După ce m-am convins că e aur într-un loc, fac acolo o hurcă, adică un fel de jgheab, în care pun petice din pos­tav de lână, că prin ele trece nisipul, da’ aurul se agată. După aia adun peticele şi le spăl într-un ciubăr. Când se face de-o moară, ca şi cantitate, o port cu bile, după cât e materialul de tare. Pentru amalgamare adaug sodă calcinată, mercur, apă, var şi sodă caustică. Apoi iau concentratul, îl spăl, îl storc de mercur, distilez, rafinez şi, într-un final, iese aurul curat”.

Atelierul în care se întâmplă toată alchi­mia cu pricina este un şopron, un fel de anexă a casei. Dacă tot ne-am împrietenit, loan Cătălina se învoieşte să ne arate şi aces­te „intimităţi”. Aici, însă, se păşeşte încet şi se vorbeşte în şoaptă. Că, dacă nu ştiaţi, există şi un duh al aurului, pe care nu se cade să-l tulburi. în cutiuţele negre cică se află pepite, adică fărâme de aur pur. Aşa, ca din întâmplare, nea loan îmi goleşte una dintre cutii în palma stângă. Apoi râde, cu poftă, de situaţia creată. Respectiv un fel de tremureală în doi: „Făcurăm pe dracu’, doamnă, vezi să nu împrăştiem bunătate de aur!” El zice că tremură când se apropie de o femeie, eu tremur de frică să nu scap fărâ­mele preţioase pe jos. Dacă am trecut proba asta, merit să văd şi o bilă. Tot din aur, evi­dent: „Da’ uită-te repede la ea, că e învelită în mercur, care e toxic, că se evaporă la plus 18 grade Celsius. De aia ţin bilele în apă”.

Dacă tot e autorizat legal, loan Cătălina plăteşte şi taxe pentru ocupaţia lui. Lucrează ori ba, găseşte aur sau nu, datoria la stat trebuie achitată. Singura lui pro­blemă este că nu prea înţelege cum se calcu­lează asta: „Banii ei mi-i iau trimestrial, chiar dacă eu nu lucrez. Iarna, de pildă, e clar imposibil, că e pârâul îngheţat. Zilele trecute mi-or luat 1,8 milioane şi le-am spus că-i prea mult. Ei zic că nu-i bai, că banii nu se pierd, mi i-or da înapoi. Şi aşa o fost şi anul trecut, când rn-or purtat pe la oraş, cu planificări, ca să-mi restituie zece lei noi, de mai mare râsul!”

Sigur că povestea asta e mai mult pasiune decât afacere. De când e cu acte în regulă, că înainte nu se pune, nea loan a strâns cam 100 de grame de aur. Ceea ce înseamnă că nu a acoperit, încă, nici nevoia de bijuterii a fiicei sale, dar decum să se îmbogăţească. Chiar şi aşa, însă, el susţine că are un randament destul de bun: „Uneori nu găsesc, ce-i drept, alteori lucrez o zi, două, nouă pentru un gram. Asta e chestie de noroc, doamnă. Dar, per total, după ştiinţa mea nu stau rău. Am urmărit un documentar, pe Discovenj, unde ziceau că randamentul actual ar fi de 0,4 – 0,5 grame de aur la o tonă de nisip. Io scot mai mult, să ştiţi, chiar dacă lucrez rudimentar. Dintr-o tonă de nisip, tot îmi rămân 3-5 grame de aur pur. Ceea ce io zâc că-i bine”.

text Liliana Petruş foto Oclavian Tibăr

Taguri:

Comentarii

  1. Recommended websites…

    Amazing blog! Thanks for the great contribution with this post….

Comenteaza