În 1862 apărea o carte în două volume, „Mistere din București“ de I.M. Bujoreanu, un roman considerat a fi prima narațiune românească de factură polițistă.
În paginile sale era prezentată o societate care trăia încă sub influenţa turcească (eliberarea deplină de sub tutela otomană avea să se petreacă după 1877), dar avea pro- nunţate aspiraţii occidentale.
Acest roman, pe care doar specialiștii îl mai citesc, merită totuși să rămână în istoria literaturii române și să fie readus la cunoștinţa publicului larg (în curând va reapărea la Crime Scene Publishing) deoarece are o acţiune palpitantă, răsturnări fulgerătoare de situaţie, eroi reprezentativi pentru lumea de atunci – miniștri corupţi, judecători fără principii morale, poliţiști avizi de câștiguri oneroase, îmbogăţiţi peste noapte prin diverse tertipuri, bătăuși, asasini profesioniști, hoţi, aventurieri, paraziţi, impostori, escroci, șmecherași. Evident, ei manipulează marea masă a naivilor lipsiţi de relaţii, fără putere, zbătându-se uneori într-o sărăcie lucie.
Realizarea lui I.M. Bujoreanu e mai degrabă un thriller avant la lettre, ingenios construit, cu o mare inventivitate epică.
Apărut în urmă cu 150 de ani, Mistere din București rămâne ca o dovadă a tradiţiei romanului poliţist românesc. Totodată, este și un document unic al unei epoci ale cărei rân- duieli explică multe dintre alcătuirile lumii contemporane. Așa cum spunea cineva, „Cartea ar trebui să fie o lectură obligatorie pentru toţi românii, ca să înţeleagă că, din păcate, ceea ce suntem azi am fost dintotdeauna… Și, vai, vom tot fi… Și mai este și un minunat manual de istorie a poporului român și o oglindă a lui, fie că se privește în ea din trăsura de pe o uliţă gloduroasă, fie din cel mai tare automobil, sau din faţa computerului…“