how to avoid tramadol withdrawal symptoms buy tramadol online too much tramadol headache

liver pain ambien buy ambien is 30mg of ambien too much

meloxicam ambien buy ambien online 60 minutes episode on ambien

is it safe to mix klonopin with valium generic klonopin dog ate .5 mg klonopin

get ultram Warren buy tramadol kombinera citodon och tramadol

tramadol for overactive bladder buy tramadol online long term side effects of tramadol overdose

ambien Pompano Beach buy ambien klonopin interactions with ambien

10mg valium compared to xanax alprazolam no prescription xanax tablets uk

ambien colors pills ambien without prescription can u chew ambien cr

provigil and dogs buy provigil provigil can you get high

DOSAR

DUPĂ 20 de ANI – De la Dumas la Brucan

December 25th, 2009, com 9 comentarii


Au trecut 20 de ani. O cifră rotundă. Care nu pare să stârnească interesul. O seară literară germano-română, sub titlul „Decembrie, din nou“. Un spectacol. Câteva rememorări ale presei. Nici o sesiune științifică a Academiei Române, a vreunei facultăți de Istorie, Sociologie sau Politologie. Nici o dezbatere națională. Nici un mesaj din partea Bisericii. Nici o mișcare a societății civile. Nimic n-a marcat cele două decenii scurse de la „Scrisoarea celor șase“, de la interviul din Libération al lui Mircea Dinescu, de la bucuria formidabilă a căderii Zidului. Noroc cu americanii! La New York se desfășoară „Toamna națiunilor“, un festival dedicat anului 1989 și care durează… cinci luni! Lipsește cu desăvârșire o analiză cât de sumară a acestor 20 de ani. De unde-am plecat și unde am ajuns. Unde au ajuns alții, plecați din aceeași poziție. Unde a ajuns lumea între timp.

Securitatea cea timidă

Mulți români au suferit de pe urma unor efecte, dar nu prea știu care sunt cauzele. Ei cred și acum că, sub conducerea unui lider mai aplecat spre nevoile oamenilor, am fi putut trăi cel puțin binișor în sistemul comunist. Asta pentru că elitele nici până azi nu au explicat convingător și pe înțelesul oricui de ce comunismul nu era viabil și de ce era inevitabil coercitiv, până la a fi criminal.

Pentru unii, speranța viza doar îndepărtarea clanului Ceaușescu; pentru alții – și schimbări de strategie, dar tot sub umbrela partidului unic; destui erau cu totul dezinteresați de sistemul social-politic, singura lor miză fiind aceea de a trăi cât mai bine; în fine, alții înțeleseseră prea bine conceptele comuniste și exact asta vroiau să dărâme – nu un grup de privilegiați, ci o aberație istorică.

Toți, însă, au avut în comun supradimensionarea așteptărilor. Toți sunt dezamăgiți. Mai ales că scara comunistă de valori nu a fost înlocuită de nimic. În societatea românească actuală nu există nici o ierarhie valorică, bună sau rea. În Occident, tinerii învață de la pubertate cum să-și scrie un CV care să le faciliteze angajarea, la noi nimeni nu citește vreun CV. Iar diplomele și titlurile, pe cât de ușor au ajuns să se obțină, pe atât de puțin contează.

“Revoluția în direct“ rămâne, paradoxal, unul dintre cele mai nedeslușite fenomene ale lui ‘89. Primul dintre momentele-cheie a fost în după-amiaza zilei de 23. Atunci s-a decis că nu se mai poate arăta chiar tot și că nu intră chiar oricine în direct. La prima vedere, decizia, indiferent cine ar fi luat-o, a părut justificată. La toate celelalte vederi era clar că un scurt moment revoluționar a fost urmat de o mare punere în scenă a preluării puterii de către eșalonul doi. TVR avea să poarte această povară mult timp după ce apăruseră posturi concurente și nu mai putea juca rolul de unic instrument vizual. Important a fost pentru cei care se instalau în chiar fotoliile lui Ceaușescu să se vadă la televizor atât cât să pară credibili: ei sunt cei care au fost acolo. Acolo unde? Pe baricadă? Au început să filtreze informațiile atunci când, puse cap la cap, i-ar fi dat de gol. Pentru majoritatea românilor, revoluția s-a terminat aici. I-a luat prin surprindere și i-a lăsat nedumeriți. După vreo două luni au apărut tarabele, au apărut buticurile și asta chiar a fost tot. Câți oameni de afaceri români, câți proprietari de vile și câți dintre angajații multinaționalelor venite în România se gândesc vreo clipă că destinul lor are vreo legătură cu decembrie ’89?

De bine, de rău, câte ceva s-a aflat. Ceea ce nu a ieșit la iveală niciodată sunt imaginile din ziua și noaptea de 21. Toți cei care au fost pe stradă atunci știau că riscul nu era doar să te împuște sau să treacă tancul peste tine, ci și – mai banal – să te filmeze. Chiar dacă scăpai pe loc, puteau să te găsească. Cu toate astea, ceea ce s-a putut vedea au fost doar vreo două filme făcute de neprofesioniști, foarte neclare, ziua, în zona Intercontinentalului. Și cele făcute după 22 de Adrian Sârbu în sediul fostului CC. Ne-am înșelat oare atât de tare asupra Securității și de fapt nu îndrăznea să filmeze în asemenea împrejurări? Sau ne-am înșelat asupra SRI, care nu vrea să ne arate? Dacă imaginile nu ar aduce mai multă lumină în privința vinovățiilor, cel puțin avem dreptul să le vedem pentru a înțelege cui datorăm de fapt ceea ce avem. Idealurile revoluției erau în sufletele și mințile acelor oameni care strigau nu numai “Nu vă fie frică, Ceaușescu pică!“, ci și “Jos comunismul!“ Oare asta să fie problema?

Idealuri și beneficii

În decembrie 1989 părea evident că ne dorim din răsputeri căderea comunismului. Nu peste mult timp am observat că Ion Iliescu nu e chiar singurul pentru care regimul a însemnat puțin altceva. Că pentru optzeci la sută dintre noi afirmația că Nicolae Ceaușescu întinase idealurile PCR nu numai că n-a fost șocantă, dar le-a plăcut.

Idealurile celei de-a doua revoluții, începute la TVR pe 23 decembrie, au fost chiar depășite. Am sărit peste comunismul cu față umană și chiar peste socialismul de tip suedez, ba chiar ne-am vândut și țara (ieftin), până la urmă! În ceea ce privește prima revoluție, idealurile ei au fost pur și simplu trecute cu vederea. De-a lungul anilor, au reapărut în diverse forme: Piața Universității, articole de presă din când în când, discursurile unor politicieni care credeau sau nu în ele, dar măcar le pomeneau. Întâmplată foarte târziu, în prezența unui Parlament ostil, condamnarea comunismului a fost unul dintre puținele idealuri împlinite conștient. Cronologic, libertatea de exprimare fusese primul vis realizat, iar al doilea dreptul de a alege. După douăzeci de ani, însă, aceste două mari deziderate, pentru care s-a murit la greu în închisorile comuniste, rămân străine și confuze. Zgomotul pe care îl produc declarațiile controlate de unii și necontrolabile de către toți ceilalți are menirea să confuzioneze receptorii, pentru a nu se mai putea înțelege dacă în spațiul public mai există sau nu persoane pentru care 21 decembrie 1989 reprezintă ceva. În felul acesta, libertatea de a alege este acum virusată, dacă nu mai poate fi controlată.

Există totuși un drept care nu a fost compromis după ce a fost câștigat. Cel mai probabil pentru că nimeni n-a avut vreo miză s-o facă. Dreptul de a circula liber. Cimitirul eroilor s-ar putea umple de flori doar de la cei care trec granițele în interes de serviciu. Fără a-i socoti pe cei care își fac concediile în Baleare.

Românii au știut să primească beneficiile revoluției cu brațele deschise. Unii – pachete cu ajutoare, alții – autorizații de construcție, alții – ponturi despre licitații. Unii au primit case, pe care după un timp au putut să le cumpere. Există chiar și oameni care au primit afaceri de la rude care se fereau să iasă la lumină. Mai rari cei care au primit o moștenire de la o mătușă. Alte lucruri primite: un loc în Parlament, un post de ministru, conducerea unei publicații. Dar chiar și cei mai modești au primit cu bucurie să meargă la un film interzis înainte de ’89, să se bucure de o carte sau să se tulbure în fața unei mezelării occidentale, la primele evadări. Despre cei care cunoscuseră adevărata suferință și acum aveau posibilitatea să își recupereze o casă sau un teren se spune că “le-au primit“ ca și cum le-ar fi fost dăruite de stat, de popor. Dar chiar și așa rămâne un beneficiu al revoluției. Cu toate astea, românii nu prea au făcut conexiunea între ceea ce au avut de câștigat după ce au închis televizorul în decembrie – și ceea ce văzuseră pe ecran. Cineva și-a dorit foarte mult ca această legătură să nu se facă. Și a reușit.

Who’s who

După 20 de ani, cel mai clar aspect legat de revoluționari este că s-au dat diplome pe rupte (între 24.000 și 57.000, în funcție de cine a numărat), inclusiv în orășele în care nu s-a întâmplat nimic. Asta este, sigur, ceea ce poate să-ți spună orice român. Și, poate – cei cu memorie bună –, câte ceva despre cei mai gălăgioși și mediatizați revoluționari. Dar nici azi românul de rând n-are habar că pe baricada însângerată de la Inter s-au aflat și oameni precum Florin Iaru, Varujan Vosganian, Horia Roman Patapievici, George Stanca, Cristian Tudor Popescu…

A trecut 21, a venit 22, a fugit Ceaușescu și atunci mult mai mulți români au devenit curajoși. În vreme ce ei cântau pe stradă „Ole-ole-ole-ole, Ceaușescu nu mai e!“, în încăperile TVR și ale fostului CC al PCR se făceau și se desfăceau guverne și se compunea lista fondatoare a FSN:

Doina Cornea și Ana Blandiana – care s-a retras imediat ce FSN a anunțat că intră în cursa electorală; Mircea Dinescu – care a trecut și prin faza CPUN, a candidat ca independent, apoi a ieșit din viața politică; László Tőkés – devenit între timp exponentul maghiarilor radicali, care vor autonomie; Dumitru Mazilu – silit să demisioneze în ianuarie, din cauza trecutului său; Dan Deșliu – care n-a fost nici o clipă om politic, decedat în condiții suspecte; generalul Ștefan Gușă – idem; generalul Victor Atanasie Stănculescu – între timp condamnat pentru implicarea în represiunea de la Timișoara; Aurel Dragoș Munteanu – dispărut de mult din viața publică; Corneliu Mănescu – decedat, fără să fi apucat să influențeze scena politică; Alexandru Bârlădeanu – decedat, după ce a fost președintele Senatului; Silviu Brucan – retras repede din politică, decedat; Petre Roman – cea mai spectaculoasă cădere și ieșire din atenție, după debarcarea lui de către mineri; Ion Caramitru – fost ministru, președinte UNITER, director TNB, membru PNȚCD; Sergiu Nicolaescu – retras din politică; Mihai Montanu – ?; Mihai Ispas – ?; Gelu Voican Voiculescu – viceprim-ministru, ambasador, acum membru prin niște ONG; Dan Marțian – decedat, după ce fusese președintele Camerei Deputaților; Mihail Lupoi – dispărut din atenția publică; generalul Gheorghe Voinea – ?; căpitan de rangul I Emil („Cico“) Dumitrescu – ca și Voican Voiculescu, membru în Colegiul Național al Institutului Revoluției Române din Decembrie 1989; Vasile Neacșa – ?, Cristina Ciontu – ?, Marian Baciu – ?, Bujor Bogdan Teodoriu – fost ministru al Cercetării, azi consilier prezidențial la Cotroceni, Eugenia Iorga – ?, Paul Negrițoiu – ?, Gheorghe Manole – ?, Vladimir Ionescu – ?, Adrian Sârbu – om de afaceri de top, magnat de presă; Constantin Cârjan – ?, Géza Domokos – primul președinte al UDMR, decedat; Magdalena Ionescu – ?, Marian Mierlă – ?, Constantin „Bebe“ Ivanovici – vicepreședinte PRM de Ilfov, considerat baron local, omul de numele căruia se leagă inflația certificatelor de revoluționar, dar și alte scandaluri; Ovidiu Vlad – ?; Valeriu Bucurescu – ?; și, cu voia dv., Ion Iliescu.

Să recapitulăm. Cine a făcut revoluția din decembrie? Tinerii și adolescenții, în principal. Care dintre ei este, după 20 de ani, în vreo poziție de decizie a statului român? Nici unul. Care dintre membrii CFSN măcar se mai află (activ) în viața politică? Unul. Acela.

În fine, ne-am croit drum spre Europa.

Orizontul de așteptare

Chiar dacă e de discutat în ce măsură ideile celor care au preluat puterea în 22 decembrie 1989 coincideau cu dorințele românilor, Comunicatul CFSN din acea zi rămâne reperul originar:

„Cetățeni și cetățene,

Trăim un moment istoric. Clanul Ceaușescu, care a dus țara la dezastru, a fost eliminat de la putere. (…) Scopul FSN este instaurarea democrației, libertății și demnității poporului român. (…) Ca program, frontul propune următoarele:

1. Abandonarea rolului conducător al unui singur partid (…) 2. Organizarea de alegeri libere în cursul lunii aprilie. 3. Separarea puterilor legislativă, executivă și judecătorească și alegerea tuturor conducătorilor politici pentru cel mult două mandate. 4. Restructurarea întregii economii naționale pe baza criteriilor rentabilității și eficienței. Eliminarea metodelor administrativ-birocratice de conducere (…) 5. Restructurarea agriculturii și sprijinirea micii producții țărănești. 6. Reorganizarea învățământului potrivit cerințelor contemporane. (…) Eliminarea minciunii și a imposturii și statuarea unor criterii de competență și justiție în toate domeniile (…) 7. Respectarea drepturilor și libertăților minorităților nationale (…). 8. Organizarea întregului comerț al țării pornind de la cerințele satisfacerii cu prioritate a tuturor nevoilor cotidiene ale populației României. În acest scop, vom pune capăt exportului de produse agroalimentare, vom reduce exportul de produse petroliere (…). 9. Întreaga politică externă a țării să servească promovării bunei vecinătăți, prieteniei și păcii în lume, integrându-se în procesul de construire a unei Europe unite (…). Vom respecta angajamentele internaționale ale României și, în primul rând, cele privitoare la Tratatul de la Varșovia. 10. Promovarea unei politici interne și externe subordonate nevoilor și intereselor dezvoltării ființei umane, respectului deplin al drepturilor și libertăților omului, inclusiv al dreptului de deplasare liberă. (…)“

Democrația și libertatea – ok, despre demnitate mai vorbim. Avem pluripartidism, sunt alegeri libere, s-au separat (cât de cât) puterile în stat, dintre conducători au cel mult două mandate doar președinții – cu excepția celui care a avut patru. În fine, ne-am croit drum spre Europa. În schimb: vi se pare că economia funcționează pe criterii de eficiență? Că s-a eliminat birocrația? Micile gospodării agricole sunt sprijinite? Învățământul respectă cerințele contemporane? S-au eliminat minciuna și impostura? Avem criterii de competență și justiție? Simțiți că politica internă și externă e subordonată dezvoltării ființei umane? Înduioșătoare grija să nu se mai exporte alimente și petrol! Cine știa atunci că problema va fi exact pe dos? Despre respectarea Tratatului de la Varșovia, numai de bine.

Credeși nu cerceta

Teroriști care trag din toate pozițiile, după ce au escaladat fațadele clădirilor grație bocancilor cu ventuze; băbuțe famelice ascunzând în papornițe gloanțe cu cap vidia; Ana Mureșan prinsă într-un control corporal la metrou că avea un pistol în lenjeria intimă; criminali ascunși în tunelele de metrou și trăgând prin geamuri când trece rama, să stați culcați pe jos!; brichete rechiziționate pentru că ar putea conține gaze cu efect de distrugere în masă; o coloană de blindate îndreptându-se spre Pitești să arunce în aer fabrica de butelii, dacă se întâmplă asta orașul n-o să mai existe! (dar nici blindatele), opriți-le cumva!; tancurile care se îndreaptă spre TVR pot fi stopate dacă se toarnă beton la toate intrările (probabil un beton instant).

Totul era atunci verosimil și explicabil. Aproape totul e azi neverosimil și inexplicabil. Iliescu a câștigat primele alegeri cu un scor zdrobitor și a rămas, până azi, un monstru sacru al scenei politice nu numai pentru că adversarii lui au fost ținta unor calomnii ordinare (gen „Coposu mânca icre negre cu polonicul, la Paris!“); nu numai pentru că FSN, uniunea „tuturor forțelor sănătoase“, a intrat în luptă contra… forțelor nesănătoase, logic!; ci și pentru că fusese prezentat drept o legendă vie și era președintele de facto al țării. Dar cum a ajuns în acest pole position? A existat un vot în CFSN? Dar în CPUN-ul format, la presiunea străzii, pe sistemul „parității“: unul de la FSN, unul de la alții (!!)? Așa se scrie istoria. Nu mai contează. Acum chiar că nu mai contează. Dar nici nu e voie să uităm. Am crezut absolut orice ni s-a spus. Eram total nepregătiți pentru ceea ce se întâmpla. Dar EI nu erau la fel de nepregătiți… S-au bâlbâit puțin, dar știau ce vor și ce pot.

Un milițian din Sibiu (imediat) și doi generali din București (mult mai târziu) au ajuns în închisoare pentru ceea ce s-a întâmplat în decembrie 1989. Patru membri CPEx la fel, dar nu e clar pentru ce. Oricum, au ieșit de mult. Și cam atât. Gata. Nema teroriști, nema misiuni de luptă scrise, din care se putea afla și cine ce cartuș a tras și la ordinul cui. Gata. Ce-a fost a fost. N-ați văzut că și cu asasinarea lui Kennedy nu e clară treaba?

Ieri în Timișoara, azi…

Cu ce haine de gală întâmpină România împlinirea a 20 de ani de la revoluție?

O criză economico-financiară severă, totuși nu atât de gravă ca acelea din 1991-1992 și 1997. Oricum, nu e vina noastră, e criză mondială. Șomaj, probleme sociale, credite personale dificil sau imposibil de returnat, blocajul creditării persoanelor fizice, implicit blocajul activității acestora, căderea pieței auto și a celei imobiliare etc. Ca un previzibil efect secundar, resuscitarea nostalgiilor ante-decembriste, mai ales că, după două decenii, unii chiar au uitat cum se trăia, iar cei tineri habar n-au. Cea mai lungă și mai încâlcită criză politică. Primul guvern căzut printr-o moțiune de cenzură. Primul guvern respins la învestitură. Cea mai agresivă campanie electorală. Punctul cel mai de jos (sperăm!) al credibilității presei. Dizolvarea societății civile. Reînflorirea traficului de dosare, plus înmulțirea interceptărilor audio-video care devin publice.

Încălzire globală și gripă porcină (nici astea nu sunt din vina noastră). Și, cu voia dv., dezinteres aproape total față de aniversarea celor 20 de ani.

…și ce-am ajuns

La 20 de ani după Piața Tienanmen, China a rămas comunistă doar cu numele și cu partidul unic (deși teoretic există și alte formațiuni politice), este un partener absolut onorabil pentru orice stat din lume și locomotiva ieșirii din criza mondială financiar-economică. În vreme ce SUA, Marea Britanie și Germania se clătinau, în China economia era în creștere, iar rezervele valutare spărgeau recordurile.

După o perioadă nu tocmai ușoară, în care Vestul a trebuit să balanseze întârzierile Estului și nu puțini nemți au ajuns să regrete unificarea, Germania s-a echilibrat și este condusă, pentru un al doilea mandat consecutiv, de Angela Merkel, provenită din Est.

Cehoslovacia a depășit cu bine trauma scindării, iar Havel a devenit primul om din istoria contemporană care a condus două state. Prin Grupul de la Vișegrad, dar și prin măsuri radicale de tipul restitutio in integrum, Cehia s-a aflat tot timpul în prima linie a integrării europene și nord-atlantice.

Mihail Gorbaciov s-a trezit în postura de ucenic vrăjitor: ceea ce vroia să fie o îmbunătățire a comunismului s-a transformat în demolarea acestuia (poate pentru că nu putea fi îmbunătățit…) și la centrifugarea URSS. Un lung și anevoios proces de recuperare pe toate planurile a adus Rusia de azi pe o poziție aproape la fel de puternică precum gigantul multinațional de ieri.

Războiul rece s-a răcit. Uniunea Europeană se suprapune peste aproape tot continentul și va avea în curând un președinte. NATO nu mai are un adversar pe măsură. Internetul bate la poarta pe care scrie „2 miliarde de utilizatori“. Navetele spațiale zburdă spre Stația Spațială și înapoi, purtând inclusiv turiști cosmici. Se vorbește tot mai insistent despre primul zbor uman spre Marte. Cele mai multe forme de cancer sunt vindecabile, iar SIDA e sub control în lumea occidentală.

Cât despre evoluția României în acești 20 de ani, priviți în jur.

1989, „un an hotărâtor“

Martie: Gheorghe Apostol, Alexandru Bârlădeanu, Constantin Pârvulescu, Corneliu Mănescu, Silviu Brucan şi Grigore Răceanu, care deţinuseră funcţii importante, îi adresează lui Ceauşescu Scrisoarea celor şase, în care îl acuză că duce ţara de râpă.

6 martie: Purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe sovietic anunţă abolirea doctrinei Brejnev.

4 iunie: În Polonia au loc alegeri, câştigate de sindicatul Solidaritatea, condus de Lech Walesa. La Beijing, în Piaţa Tienanmen, armata reprimă mişcarea pro-democraţie, declanşată în 22 aprilie.

19 august: Wojciech Jaruzelski îl nominalizează în funcţia de prim-ministru pe Tadeusz Mazowiecki, activist Solidaritatea.

9 octombrie: Mişcări de protest în Leipzig, RDG.

9 noiembrie: Zidul Berlinului este demolat.

10 noiembrie: Todor Jivkov este înlocuit de ministrul de Externe Petar Mladenov, care impune numele Partidul Socialist Bulgar.

17 noiembrie: Manifestaţii anticomuniste ale studenţilor din Praga, începutul „Revoluţiei de catifea“.

24 noiembrie: Congresul al XIV-lea al PCR: Nicolae Ceauşescu este reales şi spune vesel: „România se va întoarce de pe drumul comunismului când o face plopul pere şi richita micşunele!“

24 noiembrie: Miloš Jakeš, secretarul general al Partidului Comunist Cehoslovac, demisionează.

27 noiembrie: Grevă generală de două ore pe tot cuprinsul Cehoslovaciei.

29 noiembrie: La Praga este abolit articolul din Constituţie referitor la partidul unic.

2 decembrie: Întâlnire Bush-Gorbaciov la Malta.

4 decembrie: Întâlnire Gorbaciov-Ceauşescu. Ultima tentativă – eşuată – de a-l converti la reformarea sistemului.

15 decembrie: La Timişoara, în faţa casei lui László Tőkés, se declanşează revoluţia română.

16 decembrie: Se strigă pentru prima dată „Jos Ceauşescu!“. Ies în stradă Armata, Miliţia şi Securitatea. 930 de arestaţi.

17 decembrie: Primii morţi ai Timişoarei. Dizolvarea poliţiei secrete est-germane (STASI).

20 decembrie: Grevă generală în Timişoara, care se declară primul oraş românesc liber de comunism. La TVR, Nicolae Ceauşescu se adresează populaţiei declarând că evenimentele de la Timişoara sunt opera unor „huligani“, „grupuri fasciste şi antinaţionale“.

21 decembrie: Mitingul anti-Timişoara organizat de Ceauşescu în Piaţa Palatului se transformă într-un miting anti-Ceauşescu. Începutul Revoluţiei în Capitală. Primele victime cad în acea noapte la baricada de la Inter.

22 decembrie: Ion Iliescu preia puterea ca preşedinte al Frontului Salvării Naţionale, stabilit „prin consens“.

25 decembrie: Nicolae şi Elena Ceauşescu sunt judecaţi într-o pa­ro­die de proces, de către un tribunal militar ad hoc, condamnaţi la moarte şi executaţi.

29 decembrie: Prima şedinţă a guvernului provizoriu condus de Petre Roman. Václav Havel este ales preşedinte al Cehoslovaciei.

no images were found

foto Agerpres, arhiva personală

Petre Roman: „Baricada a însemnat sfârșitul dictaturii“

La fel ca și acum 20 de ani, Revoluția rămâne ceea ce a fost: revolta și rezistența absolut neașteptată și la fel de curajoasă a unor oameni oarecare, mai ales tineri și foarte tineri împotriva unui regim de dictatură criminală, fără egal în acel moment în Europa. Revoluția mai înseamnă confruntarea sângeroasă cu acest regim a acelor oameni revoltați, mai întâi la Timișoara, apoi la Cluj, Sibiu și, desigur, la Baricada de la București. Ultimul masacru, cel de la Baricada de la Inter, în care au fost uciși 39 dintre camarazii mei, a însemnat și sfârșitul dictaturii. Căci Revoluția înseamnă totodată ieșirea în stradă a zeci și sute de mii de oameni, ceea ce a pecetluit căderea regimului lui Ceaușescu.

Astăzi pare evident că Silviu Brucan a avut dreptate, iar cei care s-au supărat și l-au acuzat n-au avut dreptate. Însă dacă profeția lui Silviu Brucan se adeverea, astăzi cetățenii români ar fi trebuit deja să se comporte ca oameni care înțeleg democrația și o trăiesc în viața de zi cu zi. Ce a realizat România în 20 de ani? Un lucru foarte important și decisiv. A realizat un uriaș salt pozitiv trecând de pe partea greșită pe partea bună a istoriei. Dar n-a realizat încă saltul către standardul european de civilizație. Mai e mult de făcut și, din păcate, politica s-a dovedit că nu e la înălțimea acestei misiuni. Deocamdată.

Dumitru Mazilu: „Românii încă mai învață democrația“

Așteptările noastre din decembrie 1989 s-au realizat doar parțial. Noi am luptat atunci pentru trei obiective: democrație, libertate și demnitate. Acestea trei s-au aflat în fruntea proclamației din 1989. Parțial ele s-au împlinit, în sensul că beneficiem, de pildă, de libertate. Democrația, însă, este un capitol cu nuanțe mult mai dificile decât libertatea, ea presupune să nu impunem un anumit punct de vedere și să respectăm decizia majorității atunci când suntem în minoritate. Cât privește afirmația lui Silviu Brucan, cred că este clar, după 20 de ani românii încă mai învață democrația. Cei mai mulți oameni au optat pentru normalitate și asta s-a văzut din cooperarea care există acum, de pildă, între foștii președinți Ion Iliescu și Emil Constantinescu. Un alt semn de normalitate parțială este cooperarea celor două partide cu viziuni diferite care au găsit acum o cale de dialog, respectând invitația lui Platon la dialog, dialog și iar dialog. După 20 de ani, însă, mai există și violențe stradale – vezi violențele de la Timișoara prilejuite de Pactul pentru Timișoara. Ceea ce dovedește că mai avem încă multe de făcut pentru a împlini cu adevărat dezideratele: democrație, libertate și demnitate.

Sergiu Nicolaescu: „Brucan s-a înșelat“

Revoluția română după 20 de ani… Voi spune în primul rând cum arată la alții. Există aceeași confuzie și același amestec de rea voință care îi domină pe toți cei care au trăit momentul respectiv și îi influențează pe toți în rău. În ceea ce mă privește, eu sunt o excepție pentru că am cercetat șase ani revoluția din România și în condițiile acestea știu poate cel mai mult, dar mi-e greu să vă spun în câteva cuvinte părerea mea despre evenimentele din decembrie 1989. Mi-ar trebui cel puțin o jumătate de zi, am scris cinci cărți pe această temă, deci mii de pagini. M-am săturat să vorbesc despre ea. Nu sunt mulțumit de evoluția României la acest moment și nici nu există șanse să se îndrepte ceva fiindcă așa suntem noi românii! Nu-mi pare rău că am fost aproape de evenimentele din 1989, a fost visul meu din copilărie să văd regimul comunist căzând. Ceea ce a urmat după, de fapt e un lucru firesc pentru România: confuzie și harababură. Nu sunt nici un optimist, nici un pesimist în legătură cu această evoluție. Asta este, dar Brucan nu a avut dreptate când a spus că trebuie să treacă 20 de ani ca românii să învețe ce înseamnă democrația. S-a înșelat, trebuie să treacă mult, mult mai mult.

Ion Caramitru: „Revoluția – un eșec lamentabil“

După 20 de ani, revoluția română din 1989 îmi apare eșuată lamentabil. Tot ceea ce s-a sperat atunci din punctul de vedere al societății și al curățirii celor care conduc țara nu s-a realizat. Elemente de democrație există acum și la noi ca și în toate celelalte țări din jur, nimeni nu mai are interdicție în acest moment să nu călătorească liber oriunde dorește sau să nu se exprime liber, asta și datorită conjuncturii istorice. Nu mai poate fi vorba acum de o îngrădire a oamenilor, în schimb, la putere vedem aceiași oameni din epoca pe care speram că am încheiat-o. Cu alte cuvinte, cei mai ortodocși comuniști sunt acum cei mai înfocați capitaliști. Iată de ce spun că revoluția română văzută după 20 de ani reprezintă un eșec lamentabil. În ceea ce privește afirmațiile lui Brucan, cum că românilor le-ar trebui 20 de ani de democrație ca să înceapă să o înțeleagă, cred, însă, că, dacă ar mai fi trăit acum, Silviu Brucan ne-ar fi spus că ne mai trebuie încă 100 de ani să accedem la democrație. Speranțe? Da, am speranțe în tineri care să poată să se desprindă financiar și ca mentalitate de părinții lor întinați politic.


Taguri:

Comentarii

  1. ACUM DUMNEAVOASTRĂ DECIDEŢI !

    După 21 de ani de la PROTESTELE SOCIALE din anul 1989, cetăţenii au posibilitatea să-şi exprime opinia şi să decidă aşa cum se întâmpla în ţările dezvoltate şi civilizate din întreaga lume.

    Deci vă aşteptăm opiniile Dumneavoastră aici, în “MESAJUL CONDUCĂTORULUI POLITIC”

    Să nu uitaţi:

    1. MASELE CONDUC PUTEREA

    2. ACUM DUMNEAVOASTRĂ DECIDEŢI!

    Este nevoie Acum de sprijinul Dumneavostră, ca să Decideţi !

    MESAJUL preşedintelui României, Traian Băsescu,
    în faţa Camerelor reunite ale Parlamentului (21 septembrie 2010)

    Extras postat în România din Diaspora

    Grupul
    MESAJUL CONDUCĂTORULUI POLITIC

    Avem datoria, ca oameni politici responsabili, să nu ne jucăm cu speranţele actualilor şi viitorilor pensionari. Să nu le promitem mai mult decât se poate oferi. Să le explicăm situaţia dramatică în care se află acum fondul de pensii şi variantele realiste prin care putem reduce şi acoperi deficitul. Scopul nostru este să salvăm şi să garantăm sustenabilitatea actualului sistem de pensii.

    Românii sunt pe bună dreptate revoltaţi pentru că au fost minţiţi. Mulţi au primit în perioada 2007-2008 mai mult decât se putea da, din considerente electorale, şi acum se văd în situaţia grea de a li se lua înapoi.

    Cu toţii trebuie să avem curajul să le spunem că statul român nu îşi mai poate permite să plătească salarii şi funcţionarilor incompetenţi şi bolnavilor închipuiţi şi nu mai poate aloca ajutoare sociale celor care pot să muncească, dar nu vor.

    DACĂ ROMÂNII AU FOST MINŢIŢI, NE ÎNTREBĂM: CONDUCĂTORII PE CARE I-AM AVUT, SE VOR “SPĂLA PE MÂINI” LA NESFÂRŞIT ŞI ASTA E TOT ?

    CONSIDERAŢI CĂ ESTE NORMAL SĂ SUPORTE ACESTE PROBLEME DE SĂRĂCIE ŞI MIZERIE MAREA MASĂ A CETĂŢENILOR, FORMATĂ MAJORITAR DIN PENSIONARI, IAR ALEŞII NEAMULUI SĂ “ BALETEZE ” PE SCENA POLITICĂ ŞI SĂ PLECE ODATĂ CU “ VALUL ” FĂRĂ SĂ DEA SOCOTEALĂ NIMĂNUI PENTRU STAREA ACTUALĂ ÎN CARE A AJUNS ROMÂNIA ?

    AŞTEPTĂM PROPUNERILE DUMNEAVOASTRĂ ÎN VEDEREA ÎNFIINŢĂRII UNEI FEDERAŢII A REPREZENTANŢILOR ACTIVI AI SOCIETĂŢII CIVILE, CU ACCES LA CONDUCEREA ŢĂRII LA ORICE NIVEL ŞI CARE SĂ POATĂ SCHIMBA PRIN DECIZIILE SALE, LA TIMPUL POTRIVIT, ORICE FORMĂ A PUTERII DIN ŢARA NOASTRĂ.

    Azi, 21 decembrie 2010 am trecut pe la sediul ASOCIAŢIEI NAŢIONALE A PENSIONARILOR DIN ROMÂNIA. Preşedintele acestei organizaţii, domnul Ştefan Dumitrescu, a citit acest articol şi mi-a spus cu regret că genocidul populaţiei continuă în România şi că iniţierea unei astfel de federaţii puternice ar fi de mare folos penfru forţa societăţii civile. Am surprins totodată şi o imagine video de la sediul Asociaţiei.

    http://romaniadindiaspora.ning.com/group/mesajulconductoruluipolitic?xg_source=activity
    http://mesajulconducatoruluipolitic.blogspot.com/2010/12/acum-dumneavoastra-decideti.html

    Fondatorul MCP (MASS COMMUNICATION POWER)Romania/Bucureşti

    Preşedinte, Ec. Mihai Georgevici

  2. GIM says:

    „PLAGIATUL”şi „MINCIUNA” au la „PSD” picioare scurte, dar…şi acelaşi autor?
    http://www.youtube.com/watch?v=loTbCkLGgX4

  3. GIM says:

    Aceeaşi Mărie, cu altă pălărie şi după 23 de ani de la căderea regimului comunist ?
    http://www.youtube.com/watch?v=ewMZGi4MFcQ

  4. GIM says:

    Parlamentarii au cărţile pregătite: USL conduce la fel ca altădată…
    http://comunicatpentruromani.blogspot.ro/2013/03/parlamentarii-au-cartile-pregatite-usl.html

  5. GIM says:

    DE CE ŞANTAJUL PRIN TELEVIZIUNE ESTE FOARTE PUTERNIC?
    http://www.youtube.com/watch?v=97PGAvVdrKw

  6. GIM says:

    Transilvania nu a fost niciodată a Ungariei! (de reţinut “Tratatul de la Trianon”)
    http://www.youtube.com/watch?v=m1Mk6iP0kK8

  7. GIM says:

    O lecţie pentru telespectatorii care se tem de DNA (circ a la Mircea Badea)
    http://www.youtube.com/watch?v=ZiGNI8kMY6E

Comenteaza