Situat pe o peninsula a coastei dalmate, fosta putere maritimă a Mediteranei de altădată este un oraş plin de monumente. Renăscut după războiul recent din fosta iugoslavie, oraşul este astăzi, din nou, „perla Adriaticii”.
O incursiune în oraşul vechi din Dubrovnik ne poate induce aceeaşi nostalgie ca în Veneţia.
Principala cale de acces în oraşul vechi este prin Poarta Pile, de unde încep, atât vestita arteră Stradun, cât şi treptele ce duc spre zidurile care înconjoară perimetrul. Rămânem deocamdată la nivelul solului şi începem explorarea Dubrov- nikului cu harta în mână pentru a identifica principalele atracţii. Două dintre ele sunt chiar la intrare: Fântâna lui Onofrio şi Mănăstirea Francis- cană (cu muzeul ei, adăpostind cea mai veche farmacie din Europa, datănd din secolul al XIV-lea). Mergem apoi de-a lungul Stradun-ului (sau Placa) pănă în Piaţa Luza, dominată de coloana lui Orlando şi de magnificele clădiri ale Palatului Sponza (înălţat în 1522, locul unde a fost Monetăria Republicii Ragusa, actualmente adăpostind arhiva oraşului, colecţiile muzeale, dar desfăşurăn- du-se şi evenimentele festiva- liere), Palatul Rectorului (ridicat iniţial pe la 1200, apoi reconstruit în secolul XV în stil gotic-renascentist, distrus de explozii şi cutremure, apoi iarăşi refăcut, sediu al puterii politice reprezentată de aşa- numitul „rector”, transformat în prezent în muzeu al oraşului şi sediu al manifestărilor cultu- ral-artistice din perioada Festivalului Verii), Biserica barocă Sf. Vlaha (care poartă numele patronului oraşului). Ne îndreptăm apoi spre Catedrala în stil roman – datând din veacul al XVII-lea şi înlocuind o alta, din secolul XII, care adăposteşte un celebru tablou al lui Tizian („Adormirea Maicii Domnului”), precum şi moaştele Sf. Vlaha – după care ajungem în scuarul Gunduliceva Poljana, unde se află o mănăstire iezuită din secolul XVIII.
Fântâna lui Onofrio a fost construită în veacul al XV-lea, de arhitectul italian Onofrio della Cava.
Cutreierăm străzile Od Puca, Uska, ăiroka, Prijeka, Vetraniceva ş.a. şi ieşim apoi pe sub turnul-clopotniţă din Piaţa Luza în vechiul port. Între bisericile Sfăntul Nicolae şi Sfăntul Sebastian din apropierea Mănăstirii Dominicane încep scările de lăngă Poarta Ploce, care duc spre zidurile nordice ale oraşului, şi ne grăbim să urcăm spre a admira de sus această măndrie croată de pe coasta Dalmaţiei, considerată astăzi una dintre cele mai bine conservate cetăţi medievale din zona mediteraneeană.
Ridicat între secolele XII-XVI, Dubrovnikul a fost distrus în proporţie de 70%, în vremurile noastre, în războiul din fosta Iugoslavie, însă localnicii au reuşit într-un timp scurt imposibilul, reconstruind oraşul aşa cum a fost, astfel încăt turiştii nici nu-şi dau seama că aici bombardamentele au făcut ravagii.
Parcurgem circuitul zidurilor masive (25 metri înălţime, 6 metri lăţime) construite temeinic de oamenii locului între secolele VIII si X. Ele au fost consolidate în veacul al XV-lea în perioada înfloritoare a Republicii Ragusa, după cum o dovedesc bastioanele şi meterezele sale. Ajungem la Turnul Minceta, de unde răsuflăm uşuraţi că prima parte a traseului nostru se încheie în punctul de intrare în Dubrovnik – Poarta Pile – de acum începând circuitul sudic, mai solicitant pentru că este mai lung, dar la fel de frumos, deoarece avem ce vedea: bastionul Bokar (iar la o azvârlitură de băţ de el se află Fortul Lovrijenac), turlele mănăstirilor Sf. Clara, Sf. Ecate- rina, Sf. Ignatie, călătoria noastră ajungând în punctul sudic cel mai depărtat: Fortul Sf. Ioan (datând din secolul XVI, găzduind la etaj Muzeul Maritim, iar la parter, Acvariul).
Plimbarea pe zidurile Dubrovnikului, pe o distanţa de doi kilometri, este cea mai bună modalitate de a simţi atmosfera medievală a locului. De sus, oraşul este încântător şi ne cheamă, parcă, să-l mai cucerim o dată.
