De câte ori vi s-a întâmplat sa vă plimbaţi pe o plaja sau pe o cărare de munte sau numai într-un balcon de cabană si să priviţi romantic spre cerul înstelat? Probabil că nu singur sau singură… Şi atunci, în clipele acelea minunate, să observati cum o luminită începe să se mişte haotic sau să lumineze mai puternic. Cel de lângă voi să vă observe tresărirea, să vă mirati amândoi şi, apoi, spre a nu strica momentele unice, să vă asigurati unul pe celălalt că e doar un avion, elicopter, balon meteo, satelit. Dar undeva în adâncul mintii voastre un neuron sau mai multi au rămas cu îndoiala: şi dacă e altceva? Dacă ati fost martorul unei întâlniri cu o altă civilizatie? Dacă se pregăteşte o Întâlnire de gradul III, sau chiar o invazie?… Nu cumva asta ne învată pe noi filmele?… Şi totuşi, unde e adevărul? În paginile următoare încercăm să-l desluşim… (Bogdan Hrib)

Ultima oră: Institutul SETI (adică Search for Extraterrestrial Intelligence) a anuntat acum câte­va zile intrarea în… hibernare a radiotelescopului ALA (Allen Telescope Array) alcătuit din 350 de antene şi situat la aproximativ 500 km nord-est de San Francisco, decizie motivată de… îngheţarea finanţărilor (statale şi federale) care ar fi trebuit operate prin Universitatea Berkley din California.

No comment!

În ciuda faptului că multă lume – care ţine la liniştea sa mintală şi sufletească – speră contrariul, fenomenul OZN există. O spun miile de documente desecretizate, chiar şi în primăvara aceasta, ori recentele agitatii mediatice pe marginea unor memorandum-uri ale FBI. Se întâmplă, iată, acolo sus, ceva ce nu poate fi ignorat nici măcar de autorităti ori de militari.

Acolo, sus, se întâmplă ceva

In lume există în jur de 13 milioane de oameni care sustin că „au văzut ceva’ la capitolul aparitii extraterestre.

Desigur, nu tot ceea ce e taxat drept OZN este vrednic de acest nume. Noaptea se mişcă multe lumini pe cer: avioane, elicoptere, sateliţi etc. Staţia orbitală este adesea înspăimântător de strălucitoare, depăşită fiind doar de Lună. Un avion care vine la aterizare, cu farurile aprinse, spre tine, poate crea, un minut sau două, iluzia unui obiect exotic, împodobit cu lumini, care pluteşte nemişcat. Aparatele digi­tale de fotografiat surprind adesea discuri sau obiecte fusiforme (eventual cu hublouri) în pei­saje în care nu s-a văzut nimic special. Analiştii ne asigură că cea mai mare parte sunt păsări ori chiar gâze care au trecut prin faţa obiectivului, desenând cu mişcarea aripilor, în intervalul cât obturatorul a fost deschis, figuri înşelătoare. Şi vai, avansul informaticii a creat instrumente cu care se pot adăuga la un filmuleţ banal cele mai spectaculoase obiecte zburătoare. Internetul e plin de astfel de producţii.

La cele de mai sus se adaugă fulgerele glo­bulare, fenomene meteorologice rare, baloane de toate dimensiunile, eventual cu lampioane, zmeie, planoare şi multe altele.

Nick Pope e un englez care a condus, între 1991 şi 1994, secretariatul 2(a) al statului major al aerului din Ministerul Apărării al Regatului Unit, secretariat la care se examinau rapoartele privind OZN-urile. La început sceptic, Pope a devenit convins de realitatea acestui fenomen pe măsură ce serviciul său l-a obligat să inves­tigheze cazurile semnalate. El estima, în 1996, că există, în toată lumea, circa 13 milioane de oameni care „au văzut ceva”, adăugând că 90-95% dintre acestea se pot explica în termeni obişnuiţi: sateliţi, bolizi, avioane, elicoptere, experimente sau exerciţii militare, fenomene meteorologice, farse etc. „Rămân însă, în toată lumea, cel puţin 650.000 de observaţii pentru care nu există explicaţii”… Acest număr este impresionant şi a crescut substanţial între timp.

Dispunem deci de o cantitate enormă de rapoarte, filme, înregistrări radar, desene etc. privind apariţii care nu pot fi explicate, oricât ne-am strădui, şi care nu pot fi ignorate decât cu rea-voinţă. Observatorii au fost în bună parte persoane avizate: piloţi, controlori de zbor, personal militar, poliţişti, jandarmi. Obiectele, despre care s-a spus adesea că „apa­rent se aflau sub un control inteligent”, au fost văzute şi în Cosmos, de astronomi sau astro- nauţi, ceea ce înseamnă că nu e vorba doar de un fenomen meteorologic.

Mulţi îşi imaginează că OZN-urile sunt o marotă a unui mic număr de „apucaţi”, întru­cât ştiinţa a lămurit de mult natura lor. Nici vorbă! Pentru a înţelege îngrijorarea autori­tăţilor, mai ales a militarilor, faţă de acest feno­men, este util să recurg la câteva citate din documente oficiale, azi desecretizate. De pildă, în 1950, Wilbert B. Smith, doctor în electronică, de la Departamentul Transporturilor din Canada, având acces la date din prima mână, a redactat o notă superiorilor săi, iniţial „strict secretă”, în care scria, între altele: „Subiectul [OZN] este clasificat de Guvernul Statelor Unite la cel mai înalt nivel de secret, chiar mai sus decât bomba cu hidrogen […t farfuriile zburătoare există […] modul lor de operare este necunoscut, dar s-a depus în acest sens un efort important, printr-un mic grup de cercetă­tori […] Problema este considerată de autorităţi ca având o extraordinară importanţă”.

În Regulamentul Air Force AFR 200-2, emis la 12 august 1954, privind procedurile de raporta­re a informaţiilor şi dovezilor legate de OZN- uri, scria: „Interesul Forţelor Aeriene în obiec­tele zburătoare neidentificate este dublu: în pri­mul rând, ca posibilă ameninţare la adresa securităţii Statelor Unite, şi în al doilea rând, pentru determinarea aspectelor tehnice impli­cate”. În privinţa divulgării unor incidente OZN, se sublinia că „este permisă informarea reprezentanţilor mass-media, [numait atunci când obiectul a fost identificat ca fiind convenţional […] Pentru acele obiecte care nu sunt explicabile, datorită numeroaselor necu­noscute implicate, se va comunica doar că datele vor fi analizate…”

Sau, câţi ştiu oare că în „Acordul privind măsurile în vederea reducerii riscurilor unui război nuclear între URSS şi SUA” semnat în 1971 de cei doi miniştri de externe, William Rogers şi Andrei Gromîko, articolul 3 stipula că: „Părţile se angajează să se informeze una pe alta, imediat ce vor repera un OZN […t dacă astfel de fenomene pot provoca un pericol de dezlănţuire a războiului nuclear între cele două ţări”.

Comentariile repetate ale lui Ronald Reagan privitoare la extratereştri sunt notorii. Iar la începutul anului 1990, Mihail Gorbaciov, încă preşedintele URSS, răspunzând unor întrebări puse de muncitori din Urali, afirma: „fenomenul OZN există şi trebuie tratat cu seriozitate”.

În 1969, la terminarea proiectului Blue Book, aviaţia militară americană a dat publicităţii documente privind 12.618 observaţii, dintre care pentru 701 (deci peste 5%) nu s-au putut găsi nici un fel de explicaţii. Alte documente s-au desecretizat ulterior. Dar ele nu conţineau toate incidentele. De pildă, abia în anii ’90 s-a aflat că în 1967 şi ’68, apoi şi în 1975, au fost mai multe cazuri în care OZN-uri plutind deasupra unor silozuri cu rachete nucleare interconti­nentale Minuteman le-au scos temporar din funcţie.

Pe 19 aprilie 1990, generalul colonel de aviaţie Igor Malţev a publicat o sinteză a peste o sută de observaţii, raportate de diferiţi comandanţi de unităţi militare din URSS. Între acestea sublinia pe cea din noaptea de 21 mar­tie 1990 din regiunea Pereslavl-Zeleski, în care a fost implicat un disc cu diametrul între 100 şi 200 de metri, care făcea manevre aproape imposibile.

Colonelul rus în retragere Boris Sokolov a declarat acum câţiva ani că a investigat perso­nal un caz la o bază militară din Ucraina, unde în octombrie 1983 un OZN a alterat codurile de lansare ale rachetelor balistice nucleare. Tot el afirma că în spaţiul ex-sovietic „au existat 40 de cazuri în care piloţii au întâlnit OZN-uri. La început li s-a ordonat să le intercepteze şi să le doboare. Când piloţii s-au angajat în urmărire, OZN-urile au accelerat, piloţii au pierdut con­trolul şi avioanele s-au prăbuşit. Aceasta s-a întâmplat de trei ori, iar în două dintre ele pilo­tul şi-a pierdut viaţa”. Astfel de confruntări şi accidente au avut loc şi în alte ţări.

Pe 24 octombrie 1991, şi generalul Nikolai A. Sciam, vicepreşedintele Comitetului de Preşedinţie al KGB, a pus, oficial, la dispoziţia Asociaţiei Ufologice Unionale din URSS (preşedinte cosmonautul Pavel Popovici), documente OZN, însumând 124 de pagini, având titlul „Cazuri de observare a unor feno­mene insolite pe teritoriul URSS, 1982-1990″.

Taguri: nr. 5 / mai 2011 Tweet

Thursday, May 5th, 2011 at 4:21 pm, DOSAR, RSS feed