- Revista Flacara - http://revistaflacara.ro -

Fenomenul OZN

De câte ori vi s-a întâmplat sa vă plimbaţi pe o plaja sau pe o cărare de munte sau numai într-un balcon de cabană si să priviţi romantic spre cerul înstelat? Probabil că nu singur sau singură… Şi atunci, în clipele acelea minunate, să observati cum o luminită începe să se mişte haotic sau să lumineze mai puternic. Cel de lângă voi să vă observe tresărirea, să vă mirati amândoi şi, apoi, spre a nu strica momentele unice, să vă asigurati unul pe celălalt că e doar un avion, elicopter, balon meteo, satelit. Dar undeva în adâncul mintii voastre un neuron sau mai multi au rămas cu îndoiala: şi dacă e altceva? Dacă ati fost martorul unei întâlniri cu o altă civilizatie? Dacă se pregăteşte o Întâlnire de gradul III, sau chiar o invazie?… Nu cumva asta ne învată pe noi filmele?… Şi totuşi, unde e adevărul? În paginile următoare încercăm să-l desluşim… (Bogdan Hrib)

Ultima oră: Institutul SETI (adică Search for Extraterrestrial Intelligence) a anuntat acum câte­va zile intrarea în… hibernare a radiotelescopului ALA (Allen Telescope Array) alcătuit din 350 de antene şi situat la aproximativ 500 km nord-est de San Francisco, decizie motivată de… îngheţarea finanţărilor (statale şi federale) care ar fi trebuit operate prin Universitatea Berkley din California.

No comment!

În ciuda faptului că multă lume – care ţine la liniştea sa mintală şi sufletească – speră contrariul, fenomenul OZN există. O spun miile de documente desecretizate, chiar şi în primăvara aceasta, ori recentele agitatii mediatice pe marginea unor memorandum-uri ale FBI. Se întâmplă, iată, acolo sus, ceva ce nu poate fi ignorat nici măcar de autorităti ori de militari.

Acolo, sus, se întâmplă ceva

In lume există în jur de 13 milioane de oameni care sustin că „au văzut ceva’ la capitolul aparitii extraterestre.

Desigur, nu tot ceea ce e taxat drept OZN este vrednic de acest nume. Noaptea se mişcă multe lumini pe cer: avioane, elicoptere, sateliţi etc. Staţia orbitală este adesea înspăimântător de strălucitoare, depăşită fiind doar de Lună. Un avion care vine la aterizare, cu farurile aprinse, spre tine, poate crea, un minut sau două, iluzia unui obiect exotic, împodobit cu lumini, care pluteşte nemişcat. Aparatele digi­tale de fotografiat surprind adesea discuri sau obiecte fusiforme (eventual cu hublouri) în pei­saje în care nu s-a văzut nimic special. Analiştii ne asigură că cea mai mare parte sunt păsări ori chiar gâze care au trecut prin faţa obiectivului, desenând cu mişcarea aripilor, în intervalul cât obturatorul a fost deschis, figuri înşelătoare. Şi vai, avansul informaticii a creat instrumente cu care se pot adăuga la un filmuleţ banal cele mai spectaculoase obiecte zburătoare. Internetul e plin de astfel de producţii.

La cele de mai sus se adaugă fulgerele glo­bulare, fenomene meteorologice rare, baloane de toate dimensiunile, eventual cu lampioane, zmeie, planoare şi multe altele.

Nick Pope e un englez care a condus, între 1991 şi 1994, secretariatul 2(a) al statului major al aerului din Ministerul Apărării al Regatului Unit, secretariat la care se examinau rapoartele privind OZN-urile. La început sceptic, Pope a devenit convins de realitatea acestui fenomen pe măsură ce serviciul său l-a obligat să inves­tigheze cazurile semnalate. El estima, în 1996, că există, în toată lumea, circa 13 milioane de oameni care „au văzut ceva”, adăugând că 90-95% dintre acestea se pot explica în termeni obişnuiţi: sateliţi, bolizi, avioane, elicoptere, experimente sau exerciţii militare, fenomene meteorologice, farse etc. „Rămân însă, în toată lumea, cel puţin 650.000 de observaţii pentru care nu există explicaţii”… Acest număr este impresionant şi a crescut substanţial între timp.

Dispunem deci de o cantitate enormă de rapoarte, filme, înregistrări radar, desene etc. privind apariţii care nu pot fi explicate, oricât ne-am strădui, şi care nu pot fi ignorate decât cu rea-voinţă. Observatorii au fost în bună parte persoane avizate: piloţi, controlori de zbor, personal militar, poliţişti, jandarmi. Obiectele, despre care s-a spus adesea că „apa­rent se aflau sub un control inteligent”, au fost văzute şi în Cosmos, de astronomi sau astro- nauţi, ceea ce înseamnă că nu e vorba doar de un fenomen meteorologic.

Mulţi îşi imaginează că OZN-urile sunt o marotă a unui mic număr de „apucaţi”, întru­cât ştiinţa a lămurit de mult natura lor. Nici vorbă! Pentru a înţelege îngrijorarea autori­tăţilor, mai ales a militarilor, faţă de acest feno­men, este util să recurg la câteva citate din documente oficiale, azi desecretizate. De pildă, în 1950, Wilbert B. Smith, doctor în electronică, de la Departamentul Transporturilor din Canada, având acces la date din prima mână, a redactat o notă superiorilor săi, iniţial „strict secretă”, în care scria, între altele: „Subiectul [OZN] este clasificat de Guvernul Statelor Unite la cel mai înalt nivel de secret, chiar mai sus decât bomba cu hidrogen […t farfuriile zburătoare există […] modul lor de operare este necunoscut, dar s-a depus în acest sens un efort important, printr-un mic grup de cercetă­tori […] Problema este considerată de autorităţi ca având o extraordinară importanţă”.

În Regulamentul Air Force AFR 200-2, emis la 12 august 1954, privind procedurile de raporta­re a informaţiilor şi dovezilor legate de OZN- uri, scria: „Interesul Forţelor Aeriene în obiec­tele zburătoare neidentificate este dublu: în pri­mul rând, ca posibilă ameninţare la adresa securităţii Statelor Unite, şi în al doilea rând, pentru determinarea aspectelor tehnice impli­cate”. În privinţa divulgării unor incidente OZN, se sublinia că „este permisă informarea reprezentanţilor mass-media, [numait atunci când obiectul a fost identificat ca fiind convenţional […] Pentru acele obiecte care nu sunt explicabile, datorită numeroaselor necu­noscute implicate, se va comunica doar că datele vor fi analizate…”

Sau, câţi ştiu oare că în „Acordul privind măsurile în vederea reducerii riscurilor unui război nuclear între URSS şi SUA” semnat în 1971 de cei doi miniştri de externe, William Rogers şi Andrei Gromîko, articolul 3 stipula că: „Părţile se angajează să se informeze una pe alta, imediat ce vor repera un OZN […t dacă astfel de fenomene pot provoca un pericol de dezlănţuire a războiului nuclear între cele două ţări”.

Comentariile repetate ale lui Ronald Reagan privitoare la extratereştri sunt notorii. Iar la începutul anului 1990, Mihail Gorbaciov, încă preşedintele URSS, răspunzând unor întrebări puse de muncitori din Urali, afirma: „fenomenul OZN există şi trebuie tratat cu seriozitate”.

În 1969, la terminarea proiectului Blue Book, aviaţia militară americană a dat publicităţii documente privind 12.618 observaţii, dintre care pentru 701 (deci peste 5%) nu s-au putut găsi nici un fel de explicaţii. Alte documente s-au desecretizat ulterior. Dar ele nu conţineau toate incidentele. De pildă, abia în anii ’90 s-a aflat că în 1967 şi ’68, apoi şi în 1975, au fost mai multe cazuri în care OZN-uri plutind deasupra unor silozuri cu rachete nucleare interconti­nentale Minuteman le-au scos temporar din funcţie.

Pe 19 aprilie 1990, generalul colonel de aviaţie Igor Malţev a publicat o sinteză a peste o sută de observaţii, raportate de diferiţi comandanţi de unităţi militare din URSS. Între acestea sublinia pe cea din noaptea de 21 mar­tie 1990 din regiunea Pereslavl-Zeleski, în care a fost implicat un disc cu diametrul între 100 şi 200 de metri, care făcea manevre aproape imposibile.

Colonelul rus în retragere Boris Sokolov a declarat acum câţiva ani că a investigat perso­nal un caz la o bază militară din Ucraina, unde în octombrie 1983 un OZN a alterat codurile de lansare ale rachetelor balistice nucleare. Tot el afirma că în spaţiul ex-sovietic „au existat 40 de cazuri în care piloţii au întâlnit OZN-uri. La început li s-a ordonat să le intercepteze şi să le doboare. Când piloţii s-au angajat în urmărire, OZN-urile au accelerat, piloţii au pierdut con­trolul şi avioanele s-au prăbuşit. Aceasta s-a întâmplat de trei ori, iar în două dintre ele pilo­tul şi-a pierdut viaţa”. Astfel de confruntări şi accidente au avut loc şi în alte ţări.

Pe 24 octombrie 1991, şi generalul Nikolai A. Sciam, vicepreşedintele Comitetului de Preşedinţie al KGB, a pus, oficial, la dispoziţia Asociaţiei Ufologice Unionale din URSS (preşedinte cosmonautul Pavel Popovici), documente OZN, însumând 124 de pagini, având titlul „Cazuri de observare a unor feno­mene insolite pe teritoriul URSS, 1982-1990″.

Aviaţia militară britanică a desecretizat, începând din 2008, documente OZN care depăşesc în volum 20.000 de pagini. În anul 2000 Serviciul de Informaţii al Apărării al Regatului Unit (Defence Intelligence Staff) a ela­borat un memorandum ştiinţific şi tehnic de câteva sute de pagini, intitulat „Fenomene aeriene neidentificate în zona de apărare aeria­nă a Regatului Unit”. În memoriu scrie între altele: „Existenţa Fenomenelor Aerospaţiale Neidentificate este indiscutabilă […t ele pre­zintă caracteristici aerodinamice mult dincolo de cele ale oricărei aeronave sau rachete cunos­cute – cu sau fără pilot”. „Până la ora actuală fenomenul a sfidat orice explicaţie credibilă a cauzelor sale”. „Nivelul final este posibilitatea, extremă, a obiectelor extraterestre aflate sub un tip de control”.

Un „peisaj” din ce în ce mai des întâlnit: obiecte zburătoare, diurne sau nocturne din care uneori coboară făpturi nepământene.

În 1999, un grup din Institutul de Înalte Studii pentru Apărarea Naţională (IHEDN) din Franţa a înaintat preşedintelui Franţei un document de 90 de pagini, elaborat sub conducerea a numeroşi generali şi specialişti, numit „Proiectul COMETA”, în care se afirmă între altele că „realitatea fizică a OZN-uri- lor, cu performanţe de zbor neatinse pe Pământ, controlate de fiinţe inteli­gente este «cvasi-cert㻓. În cursul anului 2007 în Franţa s-au pus pe internet circa 100.000 de pagini de arhivă, pri­vind circa 1.600 de cazuri, acoperind peste 30 de ani. Documentele conţin 3.000 de procese verbale şi circa 6.000 de mărturii.

Mii de documente militare au fost desecre- tizate şi în Canada, Peru, Belgia, Brazilia, Filipine, Argentina, Noua Zeelandă etc. De pildă, în Brazilia, în noaptea de 19/20 mai 1986, statele braziliene Rio de Janeiro, Sao Paulo şi Goias au fost bântuite de circa 20 de sfere lumi­noase, cu un diametru estimat de 100 metri fie­care, care au blocat traficul aerian. Aşa cum a confirmat în 2010 şi generalul Socrates da Costa Monteiro, fost ministru al aviaţiei milita­re, pentru a le intercepta au fost trimise de la bazele din Santa Cruz şi Anapolis avioane de vânătoare F5E şi Mirage. Nici unul dintre aces­te avioane nu a fost capabil să se apropie de obiectele neidentificate. Unul dintre OZN-uri s-a ridicat la un moment dat, în câteva secunde, la altitudinea de 180 km deasupra coastei atlan­tice, în zona Sao Paulo, ca apoi să se întoarcă şi să fugărească avioanele de vânătoare.

Sunt mii de astfel de relatări. La început ele erau ultrasecrete, în speranţa de a câştiga, din descifrarea lor, un avantaj militar, dar şi pentru a nu alarma populaţia. Dar după 6-7 decenii (şi exceptând nişte zvonuri puţin credibile) nici una dintre părţi n-a obţinut nici un avantaj şi nimeni nu înţelege ce anume se întâmplă de fapt. Acesta este şi motivul pentru care la ora actuală – prin desecretizări – oficiali­tăţile par să dorească să scape de acest „cartof fierbinte”.

Atâta doar că fenomenul OZN nu se termină aici. Martorii de la Certeşti, în 1996, sau cei de la Bâlea Lac în 1978, dar şi mulţi alţii din toată lumea, afirmă că s-au întâlnit cu umanoizi coborâţi din astfel de obiecte. Majoritatea erau mici şi cenuşii (0,9 – 1,2 m.), alteori înalţi blonzi (2,1 – 2,3 m.), sau de alte rase (dar niciodată verzi şi niciodată cu antene!). Sunt şi oameni care spun că au fost răpiţi de astfel de apariţii, examinaţi, îndoctrinaţi, ori chiar că asupra lor s-au făcut experimente genetice. Nu sunt simple aiureli. În iunie 1992, la faimosul Massachusetts Institute of Technology a fost organizată chiar, timp de cinci zile, Conferinţa pentru studiul răpirilorefec­tuate de OZN-uri. Unul dintre copreşedinţii conferinţei a fost John E. Mack, profesor de psi­hiatrie, timp de douăzeci de ani, la nu mai puţin faimoasa Harvard Medical School şi fost director al secţiei de psihiatrie a spitalului aces­tei universităţi. El suspectase că cei ce raportea­ză astfel de incidente mint sau au o suferinţă psihică. Pe masa conferinţei se aflau dosarele a 2.000 de cazuri de presupuse răpiri. Mack exa­minase peste o sută dintre victime, folosind toate bateriile de teste psihologice şi psihiatrice. S-a dovedit că oamenii erau normali şi nu minţeau. Nu aveau nici „epilepsie de lob tem­poral”, cum s-a sugerat. Veneau din medii foarte diferite, dar repetau aceleaşi detalii… Concluzia profesorului a fost că „fenomenul se manifestă de parcă ar fi real. […t Dar dacă e real, atunci – Cerule – ce se petrece de fapt?”

Însă adevărata vastitate şi complexitate a fenomenului OZN începe abia de aici încolo! Cercetări făcute de specialişti au arătat că obiecte zburătoare diurne sau nocturne, din care coboară uneori făpturi nepământene, reprezintă o manifestare menţionată din toate timpurile, în nenumărate scrieri sau tradiţii, laice sau religioase, ale mai tuturor popoarelor.

În Biblie, sau în apocrife precum Cartea lui Enoh, îngeri care seamănă cu „înalţii blonzi”, călătorind uneori în „care de foc”, coboară din cer şi răpesc acolo pe cei aleşi. Există trimiteri chiar şi la posibile experimente genetice. De pildă, scrie că „fiii lui Dumnezeu au intrat la fi­icele oamenilor şi acestea le dăruiau fii” (Facerea; 6, 4). Dar şi eroii mitologici erau con­sideraţi hibrizi divini. Latinii mai vorbeau şi de incubus şi succubus, iar folclorul nostru despre „zburătorul” care vine noaptea în patul fetelor. Astrofizicianul Jacques Vallee a atras atenţia asupra numeroaselor detalii comune dintre apariţiile Fecioarei Maria (Guadalupe, Lourdes, Fatima, Zeitun, Medugorje etc.) şi întâlnirile OZN, dar şi asupra paralelelor cu tradiţii privind lumea zânelor, ielelor, piticilor etc. Şi conform chestionarelor lui Nicolae Densuşianu, pe unde trec ielele „se înnegreşte iarba în formă de cerc”. Ielele „vin pe sus cu cimpoieri”, „au lumânări aprinse” şi „joacă în pomi”. Întâlnind oameni, „îi poartă prin aer de rămân neoameni pe viaţă”.

Nici vorbă de omuleţi verzi cu antene!

Clasificarea întâlnirilor cu OZN-urile a fost propusă la începutul anilor ’70 de astronomul J. Allen Hynek, principalul expert al U.S. Air Force în domeniu, acceptată unanim şi com­pletată ulterior:

Jacques Vallee a completat cu o altă clasificare, care ţine cont, în plus, de gradul de stranietate, de credibilitatea martorilor, de verificarea făcută de un specialist ufolog etc.

Entităţile biologice descrise cu ocazia întâlnirilor de gradul 3 sunt, de obicei, „omuleţi cenuşii” înalţi de 1-1,20 m, cu capul mare, fără păr, cu ochi imenşi şi negri, nas şi urechi aproape inexistente, gura fiind doar o tăietură. Membrele sunt foarte subţiri, mâinile au patru, cinci sau şase degete, organele de simţ sunt diferite de ale noastre sau mai dezvoltate. Poartă un fel de combinezoane atât de mulate, încât se confundă cu pielea. Nu prezintă semne de sexualizare şi nici nu se cunoaşte cum se alimentează. Mai rar raportaţi, dar destul de răspândiţi, sunt „nordicii” sau „blonzii” de tip atletic, de 2,10-2,30 m, cu plete lungi, îmbrăcaţi în robe albe până la glezne. Au mai fost semnalate şi entităţi „reptiloide”, „insectoide” etc. Entităţile biologice extra­terestre pot să treacă printr-un obiect aparent solid, sau pot deveni invizibile. Se spune că reuşesc asta „prin controlul nivelelor de vibraţie, având structuri foarte laxe”, şi profitând de „dualitatea undă-particulă şi de anumite proprietăţi ale mecanicii cuantice”.

(Corina Anghel)

Desecretizarea tăieturilor din ziare

Planeta a fost pusă pe jar în aprilie de o presă furibundă, care ne-a servit ca pe o epo­cală dezvăluire un gest oarecum birocratic. În secţiunea de arhivă publică a site-ului FBI, relativ nou născută şi botezată semnificativ „The Vault” (seiful) au fost postate două documente, în facsimil, purtând ştampila de unclassified încă din 1977, respectiv 1981, şi referindu-se la evenimente petrecute în New Mexico. Este vorba despre o adresă a FBI des­pre Silas Newton, condamnat pentru înşelăciune şi fraudă, care furnizase presei (reporterului Scully – vă amintiţi filmul?) informaţii false privind presupuse OZN-uri căzute în apropiere de Aztec. Al doilea docu­ment este raportul agentului FBI Guy Hottel, căruia un anchetator al US Air Force îi relata­se că au fost recuperate trei OZN-uri căzute din cer, fiecare conţinând câte un extrateres­tru. Presa a speculat că ar fi vorba despre inci­dentul de la Roswell, neglijând cu nonşalanţă detaliile şi fugind ca de tămâie de o docu­mentare elementară. La Roswell fusese sem­nalată prăbuşirea unui singur obiect zburător!

Pentru cine are răbdare să răsfoiască documentele „de curând” desecretizate de FBI, va avea surpriza să găsească nu doar o hârţogărie inutilă, vrafuri de memo-uri inter­ne fără nici un sâmbure de dezvăluiri apoca­liptice, dar chiar şi numeroase tăieturi din ziare (probabil sursa cea mai rapidă şi mai credibilă pentru anchetatorii FBI?). Fireşte, nu lipsesc informaţii preţioase, piesele lipsă din puzzle-ul istoriei noastre recente. Altfel, bine camuflate.

(Corina Anghel)

Adevăratele… Dosare X

Avalanşa de desecretizări a început de fapt cu câţiva ani în urmă, declanşată de o spontană intenţie globală de a preda subiec­tul unei „triade” care să se ocupe de fenomen cu simţ critic si, mai ales, departe de misti­cism, speculaţii şi superstiţii: forţele aeriene, paznicul spaţiului aerian, ştiinţa ca metodă şi cercetătorii cu deschidere spre comunitate. Există voci care afirmă că, prin studierea teh­nologiilor şi materialelor provenite de la civi­lizaţii extraterestre s-ar putea obţine surse inepuizabile de energie, şi implicit combusti­bili, capabile să salveze Terra de sub ame­ninţarea epuizării resurselor de petrol.

Noiembrie 2008

Ufologii i-au cerut lui Obama să dispună publicarea „Dosarelor X” americane, care conţin „adevărul în privinţa unei prezenţe extraterestre care a intrat în contact cu pământenii”, ţinut secret de zeci de ani. Este invocat contextul în care guvernul britanic dăduse deja publicităţii mii de astfel de documente secrete.

Decembrie 2008

Statul francez a acceptat să facă publice peste 1.600 de dosare secrete cu informaţii pri­vind apariţiile OZN din ultimii 50 de ani de pe teritoriul său. Dintre cele peste 1.600 de dosare, aproximativ 25% fac parte din „Clasa D”, cate­gorie în care au fost incluse cazurile inexplicabi­le a căror veridicitate nu poate fi negată şi cuprind date şi fotografii atât ale obiectelor zburătoare neidentificate cât şi ale unor presu­puse entităţi biologice extraterestre.

Martie 2009

Ministerul britanic al Apărării a continuat seria desecretizărilor începută în 2008, cu noi documente din dosarele OZN, dezvăluind că a informat alte ministere încă din 1990 despre observarea unui OZN în formă de diamant. Arhivele Naţionale au autorizat accesul la şapte dosare redactate în perioada noiembrie 1987-aprilie 1993 de serviciile de informaţii ale Ministerului Britanic al Apărării, care conţin 1.200 de cazuri de semnalări ale unor obiecte zburătoare neidentificate.

Iulie 2009

Marina militară rusă a desecretizat dosarele sale cu documente privind incidente inexplica­bile raportate de submarine şi nave militare, unele datând încă din perioada sovietică, docu­mente compilate de un grup special, condus de amiralul Nikolai Smirnov. Între aceste incidente sunt şi numeroase cazuri de posibile întâlniri OZN, o parte petrecându-se în Triunghiul Bermudelor. Contraamiralul Iurii Beketov a declarat că „în câteva rânduri instrumentele indicau obiecte materiale deplasându-se cu viteza incredibilă de circa 230 de noduri, deci cu peste 400 km/oră. O asemenea viteză este difi­cilă chiar şi la suprafaţă, darămite în submersie, unde rezistenţa apei este mult mai mare. Era ca şi cum obiectele ar fi sfidat legile fizicii”.

lunie 2010

Mario Borghezio, preşedintele Partidului Ligii Nordului din Italia, a înaintat o solicitare ofi­cială prin care cere guvernelor celor 27 de state membre ale Uniunii Europene să facă publice dosarele OZN pe care le deţin. Potrivit infor­maţiilor publicate pe site-ul Parlamentului European, solicitarea a primit 17 semnături.

Mario Borghezio speră că demersul lui va duce la înfiinţarea unei comisii europene pentru OZN. Conform declaraţiei „mai mulţi membri ai comunităţii ştiinţifice au fost interesaţi de pro­blema OZN-urilor şi au denunţat secretomania oficialilor din jurul acestui subiect… un studiu al materialelor stocate de guverne ar aduce beneficii ştiinţifice şi tehnologice importante”.

Decembrie 2010

Forţele aeriene din Argentina anunţă că intenţionează să desecretizeze dosarele OZN, prin formarea unei comisii de anchetă pentru studiul fenomenului OZN. Prin aceasta Argentina se alătură altor ţări din America Latină: Uruguay, Brazilia, Chile, Peru, Ecuador, Venezuela care au desecretizat sau sunt în pro­ces de a desecretiza fişiere clasificate privind fenomenul OZN.

Decembrie 2010

În Noua Zeelandă au fost făcute publice documente militare secrete, care consemnează mărturii legate de OZN-uri şi lumini misterioase. Este vorba despre mii de documente care aco­peră o perioadă de timp de peste 50 de ani. Printre evenimentele importante se numără misterul OZN-urilor din insula Kaikoura. Întâm­plarea a avut loc în 1978, atunci când un avion a fost urmărit de lumini a căror sursă a rămas necunoscută. Controlorii de trafic aerian au văzut şi ei pe radar aceste obiecte despre care nu ştiau nimic.

Decembrie 2010-aprilie 2011

FBI postează pe site-ul său oficial documen­te deja declasificate cu zeci de ani în urmă.

(Corina Anghel)

 

Mai multe informaţii despre acest subiect găsiţi pe site-ul ASFAN: http://www.asfanufo.ro [1]


Cazul Alexeni

23 august 1984, în plină eră comunistă, Aerodromul Militar Alexeni, judeţul Ialomi­ţa. Ofiţerul de serviciu Emil Străinu, de la ra­darul din Alexeni, observă un punct stră­lucitor, care se mişcă rapid spre vest. Deo­dată obiectul dispare, pentru a fi regăsit de radioaltimetru urcând la 22.000 de metri în cinci secunde. Un OZN? Cei de la Otopeni muşamalizează observaţia radarului din Alexeni. Nu vor să se compromită cu ştiri bombă.

G-ral dr. Emil Străinu este specialist în radiolo- caţie [i consilier al Parlamentului României pentru probleme de ameninţări neconvenţionale [i asi­metrice, director al Centrului de Studii Psiho­tronice [i Ufologice. Este membru fondator al Aso­ciaţiei pentru Studiul Fenomenelor Aerospaţiale Neidentificate (ASFAN). Străinu a fost martor la un eveniment incredibil, în plină eră comunistă, când a înregistrat pe radar prezenţa unui obiect ne­identificat cu deplasare extrem de rapidă, peste capacităţile unui avion performant. Emil Străinu ne-a spus povestea acelui fenomen neobi[nuit, a[a cum a avut el loc în ziua de 23 august 1984 – Ziua Naţională a României comuniste – specialis­tul în radiolocaţie fiind atunci ofiţer de serviciu la Aerodromul Militar Alexeni, judeţul Ialomiţa. Astăzi, Aerodromul Militar de la Alexeni este deza­fectat.

“La parada militară aeriană luaseră parte aeronave de tipurile MIG-21, MIG-23, IAR-93, IAR- 316, IAR-330 [i MI-8, iar transportul materialelor [i personalului tehnic s-a făcut cu avioane AN-24 si AN-26.

După terminarea paradei militare aeriene staţia radar care deservea Aeroportul Otopeni a întrebat staţia radar de la Alexeni (aeronavele mi­litare care au luat parte la paradă au decolat de pe acest aerodrom) dacă în aer, aproximativ la verti­cala aerodromului, mai este cumva vreun eli­copter, deoarece se recepţionează un semnal care ar corespunde unei astfel de aeronave. De[i se [tia precis că nici o aeronavă de pe Aerodromul Alexeni nu se mai afla în aer (toate fiind la sol, chiar husate), s-a mai făcut o verificare, prin luarea legăturii direct cu aerodromul militar Alexeni, con- firmându-se prezenţa la sol a tuturor aparatelor.

Eram de serviciu, alături de alţi colegi, la radarul de la Alexeni, [i am observat un punct strălucitor în bătaia soarelui (prin lunete teodolite apărând ca un corp ovoidal, dintr-un material asemănător aluminiului). Măsurat cu instrumente optice, părea de trei-cinci metri lungime [i unu-trei metri lăţime, nefăcând zgomot. Am con­statat, apoi, îngreunarea recepţiei radio pe UUS [i US, manifestându-se foarte mulţi paraziţi. Obiectul continua deplasarea spre vest, ie[ea din câmpul vizual, putând fi de acum observat numai

prin mijloace optice, ulterior, la scurt timp, intrând în zona de acţiune a staţiei radar de la Alexeni. Deplasarea avea loc pe azimut 255 grade, alti­tudinea crescând din acest moment cu aproxima­tiv 1.000 m altitudine la 1.000 m orizontali par- cur[i. Deodată, obiectul s-a pierdut, ulterior regăsit de radioaltimetru urcând la 22.000 m în numai cinci secunde. De la Bucure[ti am primit dispoziţie de încetare a cercetării aeriene [i în speţă a obiectului, comunicându-ni-se că ar fi vorba de un… balon meteo!? Totu[i, noi cei de la Alexeni nu am încetat cercetarea prin radiolocaţie a obiectului necunoscut. Obiectul nostru s-a întors [i s-a postat undeva la 260 grade vest, la o distanţă de 20 km de Alexeni, începând ni[te evoluţii aberante în limitele de la 2.000 m la 55.000 m, cu viteze între staţionare la punct fix de peste 12.000 km/oră.

La insistenţele [efului radarului de la Alexeni, de la punctul de conducere a zborului al aerodro­mului se ia legătura cu unele aeronave civile care survolau zona vizată, iar acestea ne-au confirmat existenţa unui balon metalizat în zonă, dar refuzau să-l raporteze oficial, motivând că nu vor să se compromită cu rapoarte de OZN! De[i s-a raportat la Otopeni, cei de aici nu au acordat nici o importanţă observaţiei, atrăgându-ni-se atenţia că este Ziua Naţională [i nu este nevoie de ştiri bombă.

De la descoperire, obiectul neidentificat l-am urmărit timp de 40 de minute, altitudinea de zbor variind cu intermitenţe [i aleator între 2.000 m [i 100.000 m (100 km), unde a fost pierdut, dispărând în cosmos cu peste 10.000 km/oră. Evoluţia a fost compusă din traiecte concentrice spiralate sau în unghiuri drepte, cu viteze ascen­sionale [i unghiuri diferite raportate la orizontală. Pe durata observaţiei obiectului, au fost puternic perturbate comunicaţiile pe frecvenţele UUS [i US. Obiectul nu a făcut zgomot sau cel puţin aces­ta nu a fost perceptibil până la martori. Nu avea lumini proprii [i nici jeturi de propulsie. Eve­nimentul desfă[urându-se pe fondul Sărbătorii Naţionale de atunci, nimeni nu a dorit să se încar­ce cu raportarea lui mai sus. Benzile cu zborul au fost [terse după analiză la 24 de ore. Ulterior, s-a căutat mu[amalizarea fenomenului [i ridiculizarea martorilor”, ne-a relatat, după 27 de ani, Emil Străinu.

(Alice-Claudia Gherman)