- Revista Flacara - http://revistaflacara.ro -

Film: Charlie St. Cloud

Desi subiectul poate părea, la o primă vede­re, destul de dur, filmul este, însă, lejer, îl poţi privi cu detaşare. Un tânăr promiţător, câştigă­tor al unei burse universitare sportive, îsi pier­de fratele într-un accident de maşină. Accident de maşină în care şi el putea să moară. Tragedia îl face să renunţe la bursă şi universi­tate şi rămâne într-un orăşel american ca îngri­jitor la cimitir. Un alt detaliu important este că tânărul se întâlneşte cu fratele mort în fiecare seară, într-un loc anume ales de ei.

Cea care tulbură mersul vieţii lui este o fostă iubire din liceu, iar tânărul trebuie să alea­gă între a trăi sau a rămâne alături de fratele lui dispărut. De fapt, dacă are curajul să trăiască, să se maturizeze. Cum am mai spus, filmul nu este dur, pentru că personajele sunt stereotipe, iar acţiunea predictibilă. Producţia îţi aduce aceeaşi plăcere pe care ţi-o dă un film de după amiază de pe Hallmark. Un film cuminţel, plă­cut, care nu necesită prea multă implicare emo­ţională.

Regizor: Buur Steers Actori: Zac Efron Genul: Dramă Durata: 99 de minute Marc Platt Productions, SUA

Recomandare: O dramă americană, plină de stil este „Far from Heaven”, un film cu Julianne Moore, Dennis Quaid si Dennis Haysbert.