- Revista Flacara - http://revistaflacara.ro -

Film: Contesa însângerată

Sau cum am început să-i înţeleg pe monştri

Titlul ar fi trebuit să rămână Contesa (The Countess) şi în română. E cel mai potrivit. Ce face filmul special este că reuşeşte să o umanizeze pe Erszébet Báthori, faimoasa contesă, celebră pentru crimele macabre pe care le săvârşea pentru a rămâne tânără. Julie Delpy poate că ratează parţial misiunea din postura de regizor, dar ca actriţă obiectivul este atins. Deşi este crudă, o poţi înţelege. După moartea soţului, rămâne cea mai importantă văduvă din tot regatul maghiar. În jurul ei se ţes intrigi politice, pentru a pune mâna pe avere, iar ea cade în depresie ca urmare a unei idile romantice aparent nereuşite.

Puteţi să vă gândiţi la Contesă ca la o versiune nestilizată a filmului Dracula de Coppola, cu accentul pus pe umanitate şi pe dorinţele fireşti. Ce-i drept, pentru a decupa cât mai bine această temă, realizatorii arată puţin din torturi iar din omoruri, aproape deloc. Mai degrabă sunt prezente urmările crimelor.

Am stabilit deja că tema principală funcţionează extrem de bine. Din păcate, celelalte elemente nu mai sunt la fel de bine altoite pe aceasta. Pare că restul actorilor sunt în plus, prea puţin importanţi în dinamica poveştii. De exemplu, confesoarea şi iubita contesei, interpretată de Anamaria Marinca, este aproape superfluă. În orice caz, rolul este meschin. Chiar şi cel de care Erszébet se îndrăgosteşte e prea puţin prezent, iar actorul este unul bun, Daniel Brühl, din Goodbye Lenin sau Inglorious Basterds. Prim-planul îl are mai tot timpul Contesa, iar asta şi spre binele, şi spre răul filmului.

Regizor: Julie Delpy; Actori: Julie Delpy, Anamaria Marinca, Daniel Brühl

Genul: Dramă; Durata: 94 de minute (Social Capital, Franţa)

Recomandare: „Umbra vampirului“, un film cu John Malkovich, Willem Dafoe şi Udo Kier. O încercare de a-l înţelege pe „Nosferatu“ al lui Murnau. Un experiment interesant.