FILM: După dealuri; Între două lumi; Ralph Strică-Tot
December 17th, 2012, Andrei Ichim
Comenteaza
Tweet
După dealuri
Un film de Palm d‘Or
Regizor: Cristian Mungiu
Actori: Cosmina Stratan, Cristina Flutur, Valeriu Andriuţă
Durată: 150 de minute
Mobra Film, România
Recomandare: Este foarte greu să vii cu o recomandare după un asemenea film. Cel mai bine ar fi să citiţi şi cartea Tatianei Niculescu Bran.
Nu m-am numărat printre fanii lui 432. Mi s-a părut un film solid, bine realizat, dar cam atât. M-am întrebat de ce nu a fost recompensată cu Palm d‘Or mai degrabă pelicula lui Porumboiu, A fost sau n-a fost. M-am gândit la diferite conspiraţii, dar se pare că m-am înșelat, însă, dacă 432 nu merita un asemenea premiu, După dealuri îl merită cu prisosinţă. Ba mai mult, este probabil cel mai bun film românesc realizat vreodată.
Producţia lui Cristian Mungiu pornește de la romanele non-ficţionale ale Tatianei Niculescu Bran, care tratează celebrul caz al exorcizării de la Tanacu. Regizorul a precizat că nu dorește o reconstituire a evenimentelor, ci pornește de la ele pentru a spune povestea lui. Este foarte tentant să devoalez întâmplările din film, dar mai bine vă las să-l gustaţi. Vă pot spune, în schimb, că nu veţi putea atribui vinovăţiile cu ușurinţă. Nici preotului, nici nimănui. Pare că nimeni nu este vinovat e, cel mult, o vină împărţită. Nu veţi găsi în film nici vreo condamnare a obscurantismului de tip ortodox. E vorba doar de o provincie sărăcită, care încearcă să facă faţă unei situaţii oribile cu mijloace extrem de limitate – o problemă binecunoscută în România. Birocraţia, fie ea administrativă sau medicală, este de cele mai multe ori incapabilă, așa că rămânem pe cont propriu și ne descurcăm cum putem. Dincolo de toate acestea, filmul ne vorbește și despre o prietenie puternică. După dealuri este o peliculă unde toate componentele s-au îmbinat perfect: o idee extraordinară de scenariu, un regizor extrem de capabil, actori ireproșabili, o cinematografie de excepţie (producătorii au fost ajutaţi și de iarna năprasnică din februarie 2012, care a contribuit mult la conturarea atmosferei). Actorii sunt, în mare parte, necunoscuţi publicului din România, dar ăsta nu e un dezavantaj. Nu doar cele două actriţe premiate la Cannes trebuiau recompensate, ci întreaga distribuţie: preotul, maica stareţă, celelalte măicuţe. Filmul trebuie văzut pentru că reușește să spună multe lucruri adevărate despre noi, despre felul în care funcţionează societatea noastră. La vizionare am fost cu o persoană care a stat o perioadă în mânăstire și era familiarizată cu lumea monastică. A fost impresionată până la lacrimi, iar pentru mine acest fapt arată cât de bine şi-a construit universul Cristian Mungiu. Trebuie să spun în final și despre reacţia unor preoţi faţă de film. După o vizionare realizată la Vaslui, un preot ortodox a declarat că filmul este o rușine. Trebuie să ne obișnuim să nu mai tratăm evenimentele în bloc, dar ce mi se pare mai frapant este că preotul nu a înţeles filmul. Deoarece, din punctul meu de vedere, preotul și măicuţele nu sunt puse într-o lumină negativă.
Între două lumi
Magia înşelătoare a cinematografului
Regizor: Juan Solanas
Actori: Jim Sturgess, Kirsten Dunst
Durată: 95 de minute
Jouror Productions, Canada
Recomandare: Jim Sturgess, cel care îl interpretează pe Adam, a jucat într-o comedie romantică mai reuşită, „O singură zi“.
Martin Scorsese a realizat anul trecut Hugo, un film despre poveștile de început ale cinematografiei. Atunci se punea accentul pe spectacolul vizual și se conta pe impresionarea publicului spectator, care descoperea lumi noi, aproape ca într-un roman de Jules Verne. De ce spun toate astea? Foarte simplu, Între două lumi repetă într-o bună măsură această strategie. O călătorie într-o lume fantastică, în care două lumi stau una în capul celeilalte. Din păcate, substanţa filmului este foarte firavă pentru că această producţie nu este o poveste de dragoste de tip Romeo și Julieta frumos ambalată. Aici ești mai mult impresionat de ambalajul producţiei decât de povestea și protagoniștii ei. Trebuie, totuși, să dăm Cezarului ce este al Cezarului și să spunem că partea vizuală e fabuloasă. Avem și birouri din anii ’60, dar și săli de dans din epoca victoriană. Oricum, trebuie văzut filmul pentru a înţelege acest festin al simţurilor. Dar poate că Scorsese ar fi trebuit să fie mai sincer cu spectatorii fiind, în esenţă, nu un film, ci o experienţă senzorială. Este atât de puternică partea aceasta încât povestea și actorii cad în plan secund. Subiectul este destul de alambicat, fără prea multă substanţă. Realizatorii au creat un univers distopic, în care o lume profită de resursele celeilalte, fără a-i plăti preţul cuvenit. Lumea de sus a prosperat, în timp ce aceea de jos a ajuns o văgăună. Pe un vârf de munte se întâlnesc doi tineri. Evident, povestea lor de dragoste nu poate continua prea mult și este împiedicată de autorităţi. La toate acestea se mai adaugă și o amnezie a protagonistei, ceea ce complică mult lucrurile. Filmul este și un pic siropos, dar la ce ne putem aștepta atunci când personajele principale se numesc Adam și Eden?…
Ralph Strică-Tot
Un pic de „Shrek“ şi de „Toy Story“
Regizor: Rich Moore
Actori: Sarah Silverman, John C. Reilly
Durată: 101 minute
Walt Disney Animation Studios, SUA
Recomandare: Şi dacă tot am amintit de „Shrek“ vă recomandăm să-l revedeţi.
Un film ca acesta ne arată că jocurile video au devenit din ce în ce mai populare. Mai există oare cineva pe lumea asta care nu a auzit de Mario, mascota japonezilor de la Nintendo? Probabil că nu, am citit pe undeva că Mario este mai cunoscut ca Mickey Mouse. Expansiunea jocurilor video a fost fulminantă în ultimii 25-30 de ani. Ralph Strică-Tot reușește să împace și capra și varza, cum reușeșc multe producţii americane. Pelicula este destinată fanilor jocurilor video (mai vechi sau mai noi), dar e adaptată și pentru gustul publicului larg. Combinaţia este de succes. Cel puţin pentru cineva ca mine, care a jucat Mario, dar care știe și lumea jocurilor de azi, filmul își face treaba. Referinţele la Metal Gear Solid sau Call of Duty vor face deliciul fanilor jocurilor video. Pentru cineva care are habar de acest mediu virtual va fi interesantă și tranziţia pe care o fac jocurile, de la drăgălașele Mario și Sonic la ultraviolente le Call of Duty, Medal of Honor. Tranziţia se face pe ritmuri de dubstep, oferite de ultra-cunoscutul Skrillex. Un personaj negativ dorește să iasă din rolul care i-a fost dat și de aici pornesc toate necazurile lui. Ralph crede că dacă obţine o medalie va fi acceptat de ceilalţi. În drumul lui o întâlnește pe Vanellope, o eroare dintr-un alt joc. Faptul că nu sunt acceptaţi de ceilalţi îi va apropia și vor forma o echipă. Personajul Vanellope este formidabil și este interpretat de Sarah Silverman, o cunoscută a show-urilor de stand-up comedy. De asemenea, trebuie să-l menţionez și pe Jack McBrayer, cunoscut din 30 Rock, care îl interpretează pe Felix, un fel de Mario. Ralph Strică-Tot este o comedie de familie care poate fi apreciată și de cei care joacă jocuri video dar și de către ceilalţi.
nr. 12 / decembrie 2012 Tweet
60,094 afisari
