- Revista Flacara - http://revistaflacara.ro -

FILM: După dealuri; Între două lumi; Ralph Strică-Tot

După dealuri

Un film de Palm  d‘Or

Regizor: Cristian Mungiu

Actori: Cosmina Stratan, Cristina Flutur, Valeriu Andriuţă

Durată: 150 de minute

Mobra Film, România

 

Recomandare: Este foarte greu  să vii cu o recomandare  după un asemenea film. Cel mai bine ar fi să citiţi şi cartea Tatianei Niculescu Bran.

Nu m-am numărat printre fanii lui 432. Mi s-a părut un film solid,  bine realizat, dar  cam atât. M-am întrebat de ce nu a fost recompensată  cu  Palm d‘Or   mai  degrabă pelicula lui Porumboiu, A fost sau n-a fost. M-am gândit la diferite conspiraţii, dar  se pare  că m-am  înșelat, însă,  dacă 432 nu merita un asemenea premiu,  După dealuri îl merită cu prisosinţă. Ba mai mult,  este probabil cel mai bun  film românesc realizat vreodată.

Producţia lui  Cristian Mungiu pornește de la romanele non-ficţionale ale Tatianei Niculescu Bran,  care  tratează celebrul  caz al exorcizării de la Tanacu.  Regizorul a precizat că nu dorește o reconstituire a evenimentelor, ci pornește de la ele pentru a spune povestea lui. Este foarte  tentant să devoalez întâmplările din  film, dar  mai bine  vă las să-l gustaţi. Vă pot spune, în schimb,  că nu veţi putea atribui  vinovăţiile cu  ușurinţă. Nici  preotului, nici nimănui. Pare  că nimeni nu  este vinovat e, cel mult,  o vină  împărţită. Nu  veţi  găsi  în film nici vreo  condamnare a obscurantismului de tip ortodox. E vorba  doar  de o provincie  sărăcită, care  încearcă   să  facă  faţă  unei situaţii oribile  cu mijloace  extrem de limitate – o problemă binecunoscută în România. Birocraţia,  fie ea administrativă sau medicală, este  de  cele mai  multe  ori incapabilă, așa  că rămânem pe  cont  propriu și  ne  descurcăm cum  putem. Dincolo  de  toate  acestea,  filmul ne  vorbește și despre o prietenie puternică. După dealuri este  o peliculă unde toate  componentele s-au  îmbinat perfect:  o idee  extraordinară de  scenariu, un  regizor extrem de capabil,  actori  ireproșabili, o cinematografie de excepţie  (producătorii au fost ajutaţi  și de iarna   năprasnică din  februarie 2012,  care  a contribuit mult  la conturarea atmosferei). Actorii sunt, în mare parte, necunoscuţi publicului din  România, dar   ăsta nu  e  un dezavantaj. Nu doar  cele două actriţe premiate la Cannes trebuiau recompensate, ci întreaga distribuţie: preotul, maica stareţă, celelalte măicuţe. Filmul  trebuie văzut pentru că reușește să spună multe  lucruri adevărate despre noi, despre felul în care funcţionează societatea noastră. La vizionare am fost cu o persoană  care  a stat  o perioadă în mânăstire și era familiarizată cu lumea  monastică. A fost impresionată până  la lacrimi,  iar pentru mine acest fapt  arată  cât de bine şi-a construit universul  Cristian Mungiu. Trebuie  să  spun în final și despre reacţia  unor  preoţi faţă de film. După o vizionare realizată la Vaslui, un preot ortodox a  declarat că  filmul   este  o  rușine. Trebuie  să ne obișnuim să nu mai tratăm evenimentele în bloc, dar  ce mi se pare  mai  frapant  este că preotul nu a înţeles  filmul. Deoarece, din punctul meu de vedere, preotul și măicuţele nu sunt  puse  într-o  lumină negativă.

 

 

Între două  lumi

Magia înşelătoare a cinematografului

 

Regizor: Juan Solanas

Actori: Jim Sturgess, Kirsten Dunst

Durată: 95 de minute

Jouror Productions, Canada

 

Recomandare: Jim Sturgess, cel care  îl interpretează pe Adam, a jucat într-o  comedie romantică mai reuşită, „O singură zi“.

 Martin Scorsese a realizat anul trecut  Hugo, un film despre poveștile de început ale cinematografiei. Atunci se punea accentul pe spectacolul vizual  și se conta pe impresionarea publicului spectator, care descoperea lumi  noi, aproape ca într-un roman de Jules Verne. De ce spun toate astea? Foarte simplu, Între două lumi repetă într-o bună  măsură această  strategie. O călătorie  într-o  lume  fantastică, în care două lumi stau  una  în  capul  celeilalte.  Din  păcate,  substanţa  filmului  este  foarte   firavă   pentru  că această producţie nu este o poveste de dragoste de tip Romeo și Julieta frumos ambalată. Aici ești  mai  mult  impresionat de  ambalajul producţiei decât  de  povestea și  protagoniștii ei. Trebuie, totuși,   să  dăm   Cezarului ce  este  al Cezarului și  să  spunem că  partea  vizuală e fabuloasă. Avem  și birouri din  anii  ’60, dar  și săli de dans  din epoca  victoriană. Oricum, trebuie văzut filmul  pentru a înţelege acest festin al simţurilor. Dar poate  că Scorsese ar fi trebuit să fie mai sincer  cu spectatorii fiind,  în esenţă, nu un film, ci o experienţă senzorială. Este atât de  puternică partea aceasta  încât  povestea și actorii cad în plan secund. Subiectul este destul de alambicat, fără prea  multă substanţă. Realizatorii au creat un univers distopic, în care o lume  profită de  resursele celeilalte,  fără  a-i plăti preţul cuvenit. Lumea  de sus a prosperat, în timp ce aceea de jos a ajuns o văgăună. Pe un vârf  de munte se întâlnesc doi tineri.  Evident, povestea lor  de  dragoste nu  poate   continua prea  mult  și este împiedicată de autorităţi. La toate acestea se mai adaugă și o amnezie a protagonistei, ceea ce complică mult  lucrurile. Filmul este și un pic siropos, dar la ce ne putem aștepta atunci  când  personajele principale se numesc Adam și Eden?…

 

 

Ralph Strică-Tot

Un pic de „Shrek“  şi de „Toy Story“

 

Regizor: Rich Moore

Actori: Sarah Silverman, John C. Reilly

Durată: 101 minute

Walt Disney Animation Studios, SUA

Recomandare: Şi dacă tot am amintit  de „Shrek“  vă recomandăm să-l revedeţi.

Un film ca acesta ne arată  că jocurile video au devenit din ce în ce mai populare. Mai există oare cineva pe lumea  asta care nu a auzit  de Mario, mascota japonezilor de la Nintendo? Probabil că nu, am citit pe undeva că Mario este mai  cunoscut ca  Mickey  Mouse.  Expansiunea jocurilor  video  a fost fulminantă în ultimii  25-30 de ani. Ralph Strică-Tot reușește să împace  și capra  și  varza,   cum  reușeșc   multe   producţii americane. Pelicula  este destinată fanilor  jocurilor video (mai vechi sau mai noi), dar e adaptată   și  pentru  gustul  publicului larg.  Combinaţia este de succes. Cel puţin pentru cineva ca  mine,  care  a  jucat  Mario, dar  care  știe  și lumea  jocurilor  de  azi,  filmul  își face  treaba. Referinţele la Metal Gear Solid sau  Call of Duty vor face deliciul  fanilor  jocurilor  video.  Pentru cineva care are habar de acest mediu virtual va fi interesantă și tranziţia pe care o fac jocurile, de la drăgălașele Mario și Sonic la ultraviolente le Call of Duty, Medal of Honor. Tranziţia se face pe ritmuri de dubstep, oferite de ultra-cunoscutul Skrillex. Un personaj negativ dorește să iasă din rolul care i-a fost dat și de aici pornesc toate necazurile lui.  Ralph crede  că  dacă  obţine   o medalie va fi acceptat de ceilalţi. În drumul lui o întâlnește pe Vanellope, o eroare  dintr-un alt joc. Faptul că nu sunt  acceptaţi de ceilalţi îi va apropia și vor forma  o echipă.  Personajul Vanellope este formidabil și este interpretat de Sarah Silverman, o cunoscută a show-urilor de stand-up comedy. De asemenea, trebuie să-l menţionez și pe Jack McBrayer, cunoscut din 30 Rock, care  îl interpretează pe  Felix, un  fel de Mario. Ralph Strică-Tot este o comedie de familie care  poate  fi apreciată și de  cei care  joacă jocuri video  dar și de către ceilalţi.