La peste 80 de ani, Alain Resnais reuşeşte să surprindă. Creează imagini care sunt posibile doar într-un film. Probabil că toată pelicula ar putea sta sub semnul următoarei imagini-simbol: el şi ea, întâlnindu-se pentru prima oară, merg pe o alee apropiaţi, având în spate un neon roşu care desenează cuvântul Cinema.
Premisa este de o banalitate înfiorătoare: o doamnă îşi caută pantofi pentru picioarele ei speciale, iar pentru a-i găsi trebuie să meargă la un magazin anume din Paris. Geanta îi este furată la ieşirea din magazin, iar portofelul îi este găsit, de către domnul Georges Palet, aruncat într-o parcare.
Pentru o comedie romantică obişnuită, lucrurile s-ar fi încheiat previzibil, cei doi se cunoşteau, poate se plăceau, dar intervenea ceva, oricum, până la urmă ajungeau împreună. Nu veţi găsi aşa ceva aici. Aproape că nu există nici un soi de logică, ci un fel de continuă joacă. Un joc, care poate să placă privitorului numai dacă este dispus să accepte un astfel de experiment cinematografic: nervozităţi specifice vârstei mijlocii, vise adolescentine împărtăşite de cei doi protagonişti, muzică şi atmosferă specifice unui film noir, întorsături de situaţie cum găseşti doar într-un film şi multe altele. Există şi momente asemănătoare cu filmele lui Buñuel sau Haneke, în care ironia cineastului francez este îndreptată către spectator.
Din păcate, construcţia filmului poate sau nu să placă spectatorului, care ar putea să găsească toată tevatura redundantă şi inutilă. Dar, în fond, ce este filmul până la urmă?
De admirat este exuberanţa stilistică pe care o depune Alain Resnais, la vârsta lui înaintată, în ultima sa peliculă. Măcar acest lucru este de aplaudat, dacă nu şi altceva.
Regizor: Alain Resnais
Actori: Sabine Azéma, André Dussollier
Producător: F Comme Film Franţa-Italia
Genul: Comedie neagră
Durata: 104 minute
Recomandare: Voi face o excepţie de această dată şi vă voi recomanda două filme. Două filme care aparţin aceluiaşi regizor: Alain Resnais. Noapte şi ceaţă şi Hiroshima, dragostea mea. Chiar dacă primul este un documentar, iar al doilea este un film artistic, cele două se întâlnesc în privinţa temei abordate: memoria unei tragedii.