Jocurile foamei
Sunt puţin încurcat de acest film. Să fim clari de la început: merită văzut. Punctele lui forte sunt povestea şi protagonista. Ceea ce mă pune în dificultate este deosebirea faţă de materialul după care e adaptat. Într-o anumită măsură este de înţeles: cartea este narată la persoana întâi, ceea ce face ca ecranizarea să fie dificilă. Greu de transpus pe film atâtea gânduri, emoţii. Imaginea şi sunetul par, uneori, insuficiente. Povestea este o combinaţie între Împăratul muştelor şi Battle Royale: acţiunea se desfășoară în ţinutul Panem, situat pe teritoriul actual al Americii de Nord, împărţit în 12 districte organizate pe meserii şi coordonat de Capitoliu, centrul dictatorial al întregului ţinut. În fiecare an, aici se organizează Jocurile Foamei, o competiţie pe viaţă şi pe moarte, la care participă câte doi adolescenţi din fiecare district, un băiat şi o fată. Jocurile sunt o pedeapsă permanentă şi necruţătoare pentru revoltele din trecut, care sacrifică în fiecare an 23 de tineri, doar un singur „tribut“ putând supravieţui, conform regulilor stricte ale competiţiei. Povestea o are în centru pe Katniss Everdeen, o tânără din Districtul 12, care se oferă voluntar ca tribut în Jocurile Foamei, în locul surorii sale mai mici.
În general, filmul este fidel cărţii, însă unele modificări sunt supărătoare. De exemplu, actriţa care o interpretează pe Katniss este înaltă şi solidă, spre deosebire de personajul din carte, o fată firavă, dar foarte agilă. Mai sunt şi altele, pe care cineva care nu a citit cartea nu le va observa. Ceea ce vreau să spun este că filmul completează destul de bine suportul literar, dar, ca produs separat, nu este atât de interesant pe cât ar fi putut să fie. Printre surprizele plăcute ale filmului se numără şi Stanley Tucci şi Woody Harrelson, două prezenţe pe care cinefilii le vor aprecia. De asemenea, va fi interesantă şi evoluţia tinerei actriţe Jennifer Lawrence, mai ales că vom avea parte de încă două filme din această trilogie. Sfatul meu este să citiţi cele trei cărţi, pentru că depăşesc stadiul de literatură pentru tineri.
O ecranizare ușor timidă
Regizor: Garry Ross
Actori: Jennifer Lawrence
Durată: 142 minute
Lionsgate, SUA
Recomandare: „Battle Royale“, un film japonez din 2000. Este mai bine închegat și mai brutal. Doar să nu faceți greșeala să vizionați și partea a doua.
Trebuie să vorbim despre Kevin
Subiectul peliculei este, după mine, curajos. Filmul tratează relaţia complicată între o mamă şi un fiu. Ea are o carieră de succes la care trebuie să renunţe în favoarea băiatului. Copilul simte, parcă, acest lucru şi se răzbună pe ea, pentru că este de-a dreptul gelos pe succesul mamei. Regizoarea, Lynne Ramsay, trece peste imaginea de familie liniştită şi fericită. Ea atacă subiecte dificile: gestionarea sexualităţii într-o familie, competiţia care se naşte între membrii acesteia. Acest gen de reprezentare a vieţii de familie este cel puţin inedit. Ceea ce reuşeşte foarte bine filmul este modul prin care redă universul emoţional al acestei mame în relaţia cu băiatul ei dificil: stări amestecate, planuri temporale intercalate, chiar suprapuse (imaginea de azi cu sunetul din trecut). O serie întreagă de procedee artistice întregesc drama acestei femei, care poartă pe umerii ei o povară extrem de mare. Culoarea roşie va apărea de nenumărate ori sugerând poate vina ei, pentru că băiatul este o parte din ea. Tabloul este completat fericit de performanţele artistice ale actorilor: mama este interpretată de Tilda Swinton şi de acest puşti incredibil, Ezra Miller. Ba chiar şi Jasper Newell, care îl interpretează pe Kevin în copilărie, trebuie aplaudat pentru jocul actoricesc.
Emoții și stări expuse
Regizor: Lynne Ramsay
Actori: Tilda Swinton, Ezra Miller
Durată: 110 minute
Independent, SUA, MB
Recomandare: De aceeași regizoare, vă recomand „Ratcatcher”, din 1999.
Proiectul X
Nu sunt foarte multe de spus despre această comedie pentru adolescenţi. Cei care au contribuit la realizarea unor filme ca Hangover şi Oldschool s-au gândit să aplice acelaşi tipar şi într-un film cu elevi de liceu, pentru elevi de liceu. Să ne uităm la ce ne spune synopsisul peliculei: „Proiectul X redă într-un mod mai mult decât realist povestea unor elevi anonimi de liceu, care pe final de an încearcă cu orice preţ să-şi câştige popularitatea. Ideea de la care au plecat a fost iniţial una nevinovată: să dăm o petrecere pe care toată lumea o va ţine minte, dar nimic nu i-ar fi putut pregăti pentru această petrecere!” Vă pot garanta: filmul nu are nici o legătură cu acest termen: realist. Un alt cuvânt caracterizează foarte bine producţia: deşănţare. Poate chiar şi haos, dar în nici un caz realist. Dacă după sărbătorile de Paşte aveţi chef de un Hangover cu adolescenţi, dorinţa vă va fi satisfăcută. Doar că trebuie să luaţi în considerare că are mult mai puţin umor decât Hangover.
Școala de film Hangover
Regizor: Nima Nourizadeh
Actori: Thomas Mann, Oliver Cooper
Durată: 88 deminute
Green Hat Films, SUA
Recomandare: „Submarine”, un film britanic despre adolescenți. Amuzant și inteligent.