Le Havre
Periferia simpatică
Regizor: Aki Kaurismäki
Actori: André Wilms, Blondin Miguel
Durată: 93 de minute
Sputnik Oy, Franța
Recomandare: „Omul fără trecut“, un film din 2002, regizat tot de finlandez, în care veți găsi același stil de a spune o poveste.
Periferiei și marginalilor le sunt rezervate, de cele mai multe ori, doar povești triste. Prostituţie, trafic de persoane, sărăcie, alcoolism. Nu este și cazul lui Le Havre. Există și un șarm al cartierelor mărginașe: muzica din birturile ieftine, o haină bună păstrată doar pentru ocazii speciale, o anumită solidaritate între nevoiași. Să nu credeţi că veţi găsi în acest film o reprezentare realistă a lumii despre care am scris mai sus, din contră. Este o combinaţie de vechi (ţinute vestimentare, muzică și obiecte casnice ce pot fi acum considerate retro) cu nou (pe străzi poţi vedea mașini de ultimă generaţie). Timpul nu este precis determinat, pare că toată acţiunea se petrece în afara coordonatei temporale. Ce mi-a atras atenţia, ca și în alte filme ale regizorului finlandez, este că periferia cineastului finlandez seamănă destul de mult cu cartierele mărginașe din fostul spaţiu sovietic, și nu numai. Hainele, forma obiectelor, un mod de a fuma, toate acestea aduc ceva și din aerul cartierelor muncitorești de la noi. Într-un fel, parcă vrea să ne spună că periferia este la fel peste tot. În orice caz, dacă sunteţi măcar un pic familiarizat cu opera lui Aki Kaurismäki, nimic din cele enumerate mai sus nu ar trebui să vă surprindă. Universul periferiei este cel în care el se simte cel mai bine și pe care îl cunoaște. Ar trebui să știe, pentru că a trecut prin mai multe meserii „populare“. Vă invit să exploraţi lumea lui Marcel Marx, curăţătorul de pantofi din portul micului oraș francez, care dorește să-l ajute pe puștiul african să ajungă la mama sa.
Prieteni cu copii
Nu există burlaci fericiți
Regizor: Jennifer Westfeldt
Actori: Adam Scott, Kristen Wiig, John Hamm, Megan Fox
Durată: 107 minute
Point West Pictures, SUA
Recomandare: „Our Idiot Brother“, o comedie americană din 2011. Cum ar arăta un hippie azi. Îl veți îndrăgi pe protagonist și veți râde cu lacrimi.
Odinioară, când într-o relaţie de concubinaj o tânără rămânea însărcinată, partenerul ei trebuia să o ia de nevastă. Între timp, lucrurile s-au mai schimbat, cel puţin în anumite straturi ale societăţii. Oamenii cu un anumit nivel financiar își pot permite să aibă copii fără a mai trece prin toată aventura pe care o presupune un mariaj. Este știut că individualismul şi nivelul bunăstării a crescut mult în ultima vreme în societăţile dezvoltate. Asta e şi tema peliculei de faţă. Un el şi o ea îşi doresc un copil, dar nu vor să se căsătorească. Este o relaţie construită, să zicem, pe baze raţionale. Cel puţin până în acest punct, filmul descrie o realitate, cuplurile preferă tot mai mult concubinajul. De aici încolo, treaba se complică. Cei doi iubiţi au prieteni două cupluri căsătorite. Aceştia din urmă simt că decizia prietenilor lor libertini este un afront adus stilului lor de viaţă şi că ar putea scurtcircuita relaţia de cuplu. Ceea ce se dovedește a fi un fals, cum o comedie cuminte trebuie să ne arate. Filmul este decent, are parte de un casting bun și povestea are, cel puţin la început, ceva interesant, o premisă inspirată de lumea noastră. Doar că o rezolvă conservator.