FILM: Oslo, 31 august; Vânătorii de capete; Ted

Oslo, 31 august

Restart?

Regizor: Joachim Trier

Actori: Anders Danielsen Lie, Hans Olav Brenner

Durată: 95 de minute

Don‘t Look Now, Norvegia

Recomandare:

„Shame“, un film bun, care  tratează un altfel de adicţie, cea sexuală.

Oare mai poţi, după ani de dependenţă de droguri, să te reintegrezi în societate? Cam asta ar fi întrebarea la care încearcă  să răspundă filmul. Din păcate, realitatea nu seamănă aproape niciodată cu  filmele  în  care  poţi  s-o iei de  la capăt.  Oslo, 31 august  spune o poveste foarte intimă;  ea descrie  ziua  unui tip  de  treizeci  și ceva de ani care, după mai mult de cinci ani de dependenţă de alcool şi droguri (heroină, cocaină), iese de la centrul de dezintoxicare. Dincolo de încercarea de a-şi găsi un job, pentru Anders – protagonistul  filmului – ieşirea  din  centru devine şi un prilej de a-și vizita prietenii și familia.  Doar  că  se  lovește  de  multe   uși  închise. Chiar  dacă  unii  îl  acceptă,   nu  pot  face  prea multe   pentru el.  Acum,  aceştia  au  familie  și copii și nu mai pot petrece prea mult timp cu un (fost) toxicoman. Lucrurile din trecut  îl îngreunează,  dar  nici  viaţa  de  familist  nu-l  încântă prea tare. Filmul produce în spectator un sentiment de intimitate, urmărind emoţional povestea lui Anders. Sunt locuri  în Oslo care îi aduc aminte de copilărie; ni se prezintă un mănunchi de sentimente și de relaţii încurcate cu cei dragi. Trebuie  să  menţionez şi  coloana  sonoră care ilustrează filmul: Daft Punk, A-Ha şi o formaţie interesantă din Norvegia, Torgny Amdam. Oslo, 31 august este un film destul de dificil, dar care nu vă va lăsa indiferenţi. Nici nu ţine morţiş să şocheze, ci mai degrabă să spună cum trebuie o poveste dureroasă.  Un  alt  film  devenit deja celebru, care tratează subiectul adicţiei, Requiem for a dream, pare  un colaj ieftin pe muzică bună în comparaţie cu Oslo, 31 august.

 

Vânătorii de capete

Un Bond de 1,68 metri

Regizor: Morten Tyldum

Actori: Aksel Hennie, Nikolaj Coster-Waldau

Durată: 98 de minute

Yellow Bird Films, Norvegia

Recomandare: Seria suedeză „Millenium“, adaptarea cărţilor lui Stieg Larsson. Nici varianta americană nu este slabă.

Un thriller care dozează bine acţiunea, suspansul și emoţia.  Primul sfert nu iese cu nimic în  evidenţă, dar  lucrurile se schimbă pe  parcurs. Ce mi se pare  că aduce în plus  acest film este cantitatea de emoţie (sau empatie, pentru a prelua spusele personajului principal). Tema în jurul căreia se învârte toată acţiunea este legată de  sentimente. Ok,  ești  mic  de  înălţime, ești complexat, așa  că  îi  cumperi dragostea consoartei  cu bani mulţi.  Bani pe care îi procuri furând ingenios opere de artă rare și, mai ales, valoroase. Acţiunile ulterioare vor pune la îndoială acest  tip  de  raţionament destul de  simplu. Până  la  urmă, oamenii nu  sunt  niște  păpuși mecanice. Trebuie  să  menţionez performanţa lui  Aksel  Hennie,  actorul  care  interpretează rolul  principal. Este metodic și rece, dar  poate deveni și foarte delicat. Roger Brown (un nume pompos pentru un norvegian) este, ca personaj, cel  puţin pentru mine,  mult  peste  un  James Bond.   Măcar   pentru  faptul  că   este  mic  de înălţime și aduce fizic cu Peter Lorre, mai ales în momentul în care se rade în cap. Celor care simt nevoia  de un  thriller alternativ, cu câteva  idei isteţe, le pot recomanda fără ezitare  acest film.

Ted

Family Guy

Regizor: Seth MacFarlane

Actori: Seth MacFarlane, Mila Kunis, Mark Wahlberg

Durată: 106 minute

Media Rights Capital, SUA

Recomandare: O altă serie, tot cu un câine  vorbitor, ca „Family Guy“. Se numeşte „Wilfred“ şi are  un umor  mai extravagant.

Ted  este  o  comedie romantică destul  de tipică, dar care beneficiază de o şmecherie: personajul  principal al filmului are un  ursuleţ de pluş,  viu. Acesta este cel mai bun prieten al lui John Bennett  încă din  copilărie, problema e că Ted, ursuleţul din  pluş,  nu-l lasă pe John să se maturizeze şi se ţine  de prostii:  glume  porno, consum de  canabis,   petreceri cu  prostituate. Umorul este construit pe contrastul dintre drăgălăşenia animăluţului însufleţit şi porcăriile pe care le face, şi care nu este străin celor care urmăresc serialele  făcute  de  Seth  MacFarlane (regizorul, dar  şi vocea  lui  Ted):  Family Guy, American Dad. Tocmai aici e problema, cel puţin pentru mine. Mi-au plăcut primele sezoane din Family  Guy,  doar   că  formula a  ajuns  să  mă obosească.  Ted  este,   din   multe   puncte de vedere, un Family Guy uşor schimbat. Să nu mă înţelegeţi greşit,  Ted poate  fi un  film amuzant pentru cei care vor vedea pentru prima oară  o producţie marca Seth MacFarlane. Totuşi, parcă prea  multe  glume  despre flatulenţă. Ca  şi în serial,  este  plin  de  referinţe legate  de  cultura populară: Patrick  Stewart este  narator, apare Flash Gordon, bancuri despre Justin Bieber sau Chris  Brown.  Este  chiar  şi auto-referenţial: se fac glume  vizavi  de Family Guy.

Taguri: nr. 8-9 / august-septembrie 2012 Tweet

Monday, August 20th, 2012 at 1:50 pm, CULTURA MASS-MEDIA, RSS feed