Oslo, 31 august
Restart?
Regizor: Joachim Trier
Actori: Anders Danielsen Lie, Hans Olav Brenner
Durată: 95 de minute
Don‘t Look Now, Norvegia
Recomandare:
„Shame“, un film bun, care tratează un altfel de adicţie, cea sexuală.
Oare mai poţi, după ani de dependenţă de droguri, să te reintegrezi în societate? Cam asta ar fi întrebarea la care încearcă să răspundă filmul. Din păcate, realitatea nu seamănă aproape niciodată cu filmele în care poţi s-o iei de la capăt. Oslo, 31 august spune o poveste foarte intimă; ea descrie ziua unui tip de treizeci și ceva de ani care, după mai mult de cinci ani de dependenţă de alcool şi droguri (heroină, cocaină), iese de la centrul de dezintoxicare. Dincolo de încercarea de a-şi găsi un job, pentru Anders – protagonistul filmului – ieşirea din centru devine şi un prilej de a-și vizita prietenii și familia. Doar că se lovește de multe uși închise. Chiar dacă unii îl acceptă, nu pot face prea multe pentru el. Acum, aceştia au familie și copii și nu mai pot petrece prea mult timp cu un (fost) toxicoman. Lucrurile din trecut îl îngreunează, dar nici viaţa de familist nu-l încântă prea tare. Filmul produce în spectator un sentiment de intimitate, urmărind emoţional povestea lui Anders. Sunt locuri în Oslo care îi aduc aminte de copilărie; ni se prezintă un mănunchi de sentimente și de relaţii încurcate cu cei dragi. Trebuie să menţionez şi coloana sonoră care ilustrează filmul: Daft Punk, A-Ha şi o formaţie interesantă din Norvegia, Torgny Amdam. Oslo, 31 august este un film destul de dificil, dar care nu vă va lăsa indiferenţi. Nici nu ţine morţiş să şocheze, ci mai degrabă să spună cum trebuie o poveste dureroasă. Un alt film devenit deja celebru, care tratează subiectul adicţiei, Requiem for a dream, pare un colaj ieftin pe muzică bună în comparaţie cu Oslo, 31 august.
Vânătorii de capete
Un Bond de 1,68 metri
Regizor: Morten Tyldum
Actori: Aksel Hennie, Nikolaj Coster-Waldau
Durată: 98 de minute
Yellow Bird Films, Norvegia
Recomandare: Seria suedeză „Millenium“, adaptarea cărţilor lui Stieg Larsson. Nici varianta americană nu este slabă.
Un thriller care dozează bine acţiunea, suspansul și emoţia. Primul sfert nu iese cu nimic în evidenţă, dar lucrurile se schimbă pe parcurs. Ce mi se pare că aduce în plus acest film este cantitatea de emoţie (sau empatie, pentru a prelua spusele personajului principal). Tema în jurul căreia se învârte toată acţiunea este legată de sentimente. Ok, ești mic de înălţime, ești complexat, așa că îi cumperi dragostea consoartei cu bani mulţi. Bani pe care îi procuri furând ingenios opere de artă rare și, mai ales, valoroase. Acţiunile ulterioare vor pune la îndoială acest tip de raţionament destul de simplu. Până la urmă, oamenii nu sunt niște păpuși mecanice. Trebuie să menţionez performanţa lui Aksel Hennie, actorul care interpretează rolul principal. Este metodic și rece, dar poate deveni și foarte delicat. Roger Brown (un nume pompos pentru un norvegian) este, ca personaj, cel puţin pentru mine, mult peste un James Bond. Măcar pentru faptul că este mic de înălţime și aduce fizic cu Peter Lorre, mai ales în momentul în care se rade în cap. Celor care simt nevoia de un thriller alternativ, cu câteva idei isteţe, le pot recomanda fără ezitare acest film.
Ted
Family Guy
Regizor: Seth MacFarlane
Actori: Seth MacFarlane, Mila Kunis, Mark Wahlberg
Durată: 106 minute
Media Rights Capital, SUA
Recomandare: O altă serie, tot cu un câine vorbitor, ca „Family Guy“. Se numeşte „Wilfred“ şi are un umor mai extravagant.
Ted este o comedie romantică destul de tipică, dar care beneficiază de o şmecherie: personajul principal al filmului are un ursuleţ de pluş, viu. Acesta este cel mai bun prieten al lui John Bennett încă din copilărie, problema e că Ted, ursuleţul din pluş, nu-l lasă pe John să se maturizeze şi se ţine de prostii: glume porno, consum de canabis, petreceri cu prostituate. Umorul este construit pe contrastul dintre drăgălăşenia animăluţului însufleţit şi porcăriile pe care le face, şi care nu este străin celor care urmăresc serialele făcute de Seth MacFarlane (regizorul, dar şi vocea lui Ted): Family Guy, American Dad. Tocmai aici e problema, cel puţin pentru mine. Mi-au plăcut primele sezoane din Family Guy, doar că formula a ajuns să mă obosească. Ted este, din multe puncte de vedere, un Family Guy uşor schimbat. Să nu mă înţelegeţi greşit, Ted poate fi un film amuzant pentru cei care vor vedea pentru prima oară o producţie marca Seth MacFarlane. Totuşi, parcă prea multe glume despre flatulenţă. Ca şi în serial, este plin de referinţe legate de cultura populară: Patrick Stewart este narator, apare Flash Gordon, bancuri despre Justin Bieber sau Chris Brown. Este chiar şi auto-referenţial: se fac glume vizavi de Family Guy.