FILM: Panică pe Wall Street; Spy Kids: Safirul timpului; Jurnalul unui iubitor de rom

Panică pe Wall Street

Un  film  despre  vremurile  în  care  trăim. Despre personaje care populează lumea financiară: indivizi ghidaţi doar de câştig,  fără nici un fel de responsabilitate.

O firmă de pe Wall Street, încercând să se salveze, bagă toată lumea în criză. Cred că nu este  prea departe de adevăr. Panică   pe Wall Street beneficiază de aportul unei distribuţii faimoase de  actori americani şi   englezi: Kevin Spacey,  Jeremy  Irons, Stanley  Tucci, Paul Bettany, Zachary Quinto. De aplaudat este mai ales performanţa lui Kevin Spacey, care în ultima perioadă  a jucat în filme slăbuţe, şi  care acum face un rol de excepţie, fiind unul dintre puţinii care îşi  pun problema responsabilităţii şi  credibilităţii. Altfel,  e  interesant  de  văzut tipologia celor care au îngenuncheat o lume întreagă: şeful care din bonusul de pe un an îşi cumpără un Ferrari şi îşi dă  banii pe prostituate, tipul care e aproape un geniu în fizică dar care  alege  să  lucreze într-un domeniu care îi aduce bani şi, în sfârşit, boss-ul cel mare care ar face orice pentru a se salva pe sine şi firma sa cu un dispreţ nemărginit faţă de potenţialele pericole.  Şi  face asta apelând doar la un  singur instrument: banii,  motivându-i  pe  ceilalţi să vândă activele toxice prin bonusuri de câte un milion de dolari. Şi ei o fac ştiind ce consecinţe au acţiunile lor, însă doar pentru a se salva.

Filme precum cel de faţă  pot constitui o explicaţie credibilă   pentru  acţiuni ca  Ocupy Wall Street sau chiar Ocupy Sydney. De ce trebuie să plătească cei mai mulţi dintre noi pentru iresponsabilitatea unora?

Regizor: J. C. Chandor Distribuție: Jeremy Irons, Kevin Spacey Durata: 110 minute

Producție: Before the Doors Productions, SUA

Recomandare: „Splendoare în iarbă”. Știu că am făcut la un moment dat o recenzie la DVD-ul acestui film lansat în România, dar el are încă un mesaj valid: o perdea de ipocrizie nu ascunde adevărata față a unei societăți.

Spy Kids: Safirul timpului

Robert  Rodriguez  este  cunoscut  pentru modul în care îmbină  costurile mici de producţie cu scenele de acţiune spectaculoase. Mai ales în seria El Mariachi, dar şi în Sin City şi Spy Kids.

Seria Spy Kids este o comedie care, de obicei, implică   o  familie  obişnuită   pusă  într-o situaţie deosebită. Ceea ce s-a schimbat în cea mai recentă producţie a lui Robert Rodriguez este castingul. Nu mai sunt Antonio Banderas şi  Carla Cugino, dar îi  avem, în schimb, pe Jessica Alba şi  Joel  McHale. În plus, se pune problema  unei mame vitrege. Cum poate să treacă  Rodriguez de la Machete la un film de familie este un mister pentru mine, deşi el dă o explicaţie  destul de ameţitoare:  „Am văzut-o pe Jessica schimbînd scutecul bebelușului său și  așa mi-a venit ideea de a-i crea un rol  de mamă-spion. Ideea m-a prins din ce în ce mai tare și am început să scriu rolul pentru ea și să revitalizez această  serie.“ Sunt  abordate teme cunoscute familiilor din toată lumea, cum e şi insolubila problemă  a timpului,  când părinţii lucrează prea mult ca să  se mai poată  ocupa suficient şi de copiii lor. De aici şi ideea cu eroul negativ care fură  timp de la ceilalţi. Un  film decent de acţiune, de vizionat în familie.

Regizor: Robert Rodriguez

Actori: Jessica Alba, Rowan Blanchard Durata: 89 de minute

Producție: Dimension Films, SUA

Recomandare: „I am Sam”, un film cu Sean Penn [i Dakota Fanning. Un film interesant, cu o interpretare remarcabilă din partea micuței (pe atunci) Dakota Fanning.

 

Jurnalul unui iubitor de rom

Paul Kemp, interpretat admirabil de Johnny Depp, se angajează la un ziar de mâna a doua şi intră într-o lume extrem de pestriţă. Alcoolici, nebuni, fotografi, ziarişti  de mare calibru sau de  duzină. Cum spune Hunter S. Thomas în cartea lui, care a stat la baza filmului: „Ca toţi ceilalţi,  eram un căutător, unul care se mişca  în permanenţă, un răzvrătit şi, câteodată, chiar un prost producător  de necazuri. Uneori, aveam sumbra suspiciune că viaţa  pe care o duceam era o cauză pierdută, că eram toţi nişte actori, care ne minţeam într-o odisee nesfârşită.“ Atitudine prezentă în parte şi în film, mai ales prin interpretarea lui Depp, dar din păcate textul e dificil de transpus pe ecran, pierzându-şi din substanţa narativă. Johnny Depp joacă pentru a doua oară într-o adaptare după  o nuvelă  de Hunter S. Thomas, prima dată fiind în Fear and Loathing in Las Vegas, probabil, cel mai bun film al lui Terry Gilliam. Subiectul este doar puţin diferit, cu accentul pus pe droguri, dar mai spectaculos din punct de vedere vizual. Dacă sunteţi fan al cărţii sau al autorului, vă recomand să încercaţi  The Rum Diary cu precauţie şi să nu vă gândiţi la Fear and Loathing in Las Vegas.

Regizor: Bruce Robinson

Distribuție: Johnny Dep; Durata: 110 minute;  Producție: Dark and Stormy Entertainment, SUA

Recomandare: Un film tot cu Johnny Depp, „Blow”, din 2001. De această dată îl joacă pe omul care a adus cocaină în SUA.

 

Taguri: nr. 12 / decembrie 2011 Tweet

Wednesday, December 7th, 2011 at 12:06 pm, CULTURA MASS-MEDIA, RSS feed