Un poliţist de provincie, Cristi, se confruntă cu o dilemă morală în cazul pe care trebuie să-l rezolve. El nu vrea să-l bage la puşcărie pe un puşti pentru consum de haşiş. Filmul aduce cu o peliculă poliţistă, dar are în vedere aflarea unui adevăr mai adânc. Altfel decât într-un film poliţist clasic, enigma ce trebuie dezlegată se referă mai mult la viaţa noastră şi la alegerile pe care trebuie să le facem, şi nu la un caz exotic aflat în mâinile unui detectiv şarmant. Corneliu Porumboiu recreează lumea în care trăim şi ne arată punctele ei fragile.
Oricât ar părea de banal, tot răul nostru porneşte de la lipsa înţelegerii semnificaţiei cuvintelor. Prea uşor le folosim şi prea brutal le rostim, fără să pricepem sensul lor. În descifrarea „marelui mic rău“, pornim ca martori la desfăşurarea acţiunii. Totul este firesc. Dragoş Bucur este Cristi, poliţistul, iar Vlad Ivanov este comandantul secţiei de poliţie, cel care face (poate) lumină la sfârşitul filmului. Vlad Ivanov întruchipează perfect ceea ce ar trebui să fie autoritatea. Filmul este mai mult despre noi decât despre ei, iar acesta este un argument în plus pentru a-l viziona, pentru a ne vedea. Poliţist, adjectiv seamănă în acest sens cu filmul lui Radu Munteanu, Boogie, tot un film despre societatea de acum, dar îi este superior. Este mai bun pentru că nu se opreşte la radiografierea vieţii noastre, ci merge mai departe şi ne ajută să ne înţelegem pe noi înşine. Un semn de curaj la Porumboiu este şi stăruinţa cu care ne arată cuvântul scris, ca în filmul mut. Ne face, prin acest procedeu, să participăm la descoperirea misterului. Filmul este, până la urmă, un rebus filosofic.
„Poliţist, adjectiv“ – Regizor: Corneliu Porumboiu; Actori: Dragoş Bucur, Vlad Ivanov
Genul: Poliţist-dramă; Durata: 115 minute
