- Revista Flacara - http://revistaflacara.ro -

Film: Taverna Soul Kitchen

O comedie simpatică pe ritm de muzică soul

Principala temă a filmelor lui Fatih Akin a fost (și este) aceea a imigranților ori a copiilor de imigranți care locuiesc în Germania. Modul în care ei își construiesc destinele departe de locul de origine, cum se văd pe ei înșiși în această lume.

Două dintre filmele lui anterioare au explorat această temă într-o manieră dură și dramatică, mă refer la Cu capul înainte și De partea cealaltă, dar de această dată abordarea este diferită. Rezultatul este o comedie simpatică.

Ca și muzica funk și soul, filmul îți dă o stare de bine și te relaxează. Nu este adânc sau încrâncenat și nici nu trebuie să fie. Mai mult ca în celelalte filme, se jonglează cu stereotipurile legate de imigranți: grecii ori sunt hoți, ori niște leneși nehotărâți, țiganul este un bucătar desăvârșit, dar are grave probleme de temperament, omul de afaceri german este doar un speculant imobiliar, turcii sunt experți în medicina alternativă. Râdem de ei și râdem și de noi înșine în același timp.

După cum scriam mai sus, muzica funk și soul nu este extrem de sofisticată din perspectiva mesajului transmis, dar dă o stare de bine. Și pelicula reușește exact același lucru: vorbește despre viață detașat – lucrurile se vor rezolva de la sine până la urmă. Viața este aşa cum este și merită trăită.

Cadrele, muzica, personajele amuzante, mișcările, dansul, mâncarea fac din film un mix plăcut, fără a fi necesar un angajament din partea privitorului. Chiar dacă este ușurică, această producție este mai interesantă decât multe alte comedii de vară. Puțin altfel, frumos filmat, având o muzică de calitate, acest film vă va satisface nevoia de a râde.

Regizor: Fatih Akin

Actori: Moritz Bleibtreu, Birol Ünel

Genul: Comedie

Durata: 99 de minute

Recomandare: După experienţa plăcută numită Soul Kitchen, vă recomand să vizionaţi Cu capul înainte (Gegen die Wand) făcut de acelaşi Fatih Akin. Un film mai greu şi mult mai interesant.