Film: Umilinţă
March 8th, 2011, Radu Pocovnicu 2 comentarii TweetFilmul are la bază un scenariu finalist la Concursul Naţional de Scenarii – HBO România, semnat de Cătălin Apostol, povestea fiind plasată într-un sat potopit de ape, în anul 2005, când au avut loc inundaţii în foarte multe zone ale ţării.
„Personajul principal, Dumitru – interpretat de Şerban Ionescu – a avut cândva o viaţă normală. A fost medic veterinar, însă un accident absurd îi demolează întreaga existenţă. Pornind de la o dramă individuală, filmul evocă spectacolul zguduitor al unei lumi care nu mai are nici un reper, îndepărtată total de orice fărâmă de umanitate” – aflăm din sinop- sisul peliculei, în care îi mai putem vedea pe Valentin Teodosiu, Mitică Popescu şi Costel Caşcaval.
Cu o bogată experienţă în presa scrisă (a publicat reportaje şi anchete inclusiv în revista „Flacăra”) şi în televiziune, Cătălin a păşit cu dreptul şi în zona filmului artistic. Au demonstrat-o aplauzele la scenă deschisă din ziua premierei.
Locul unde clopotul nu bate niciodată este lovit parcă de un blestem colectiv: satul este devastat de cea mai mare catastrofă naturală din istoria sa. În aceste circumstanţe, „Drama unui singur om creşte, se contorsionează şi capătă proporţiile unui spectacol zguduitor al unei lumi care nu mai are nici un reper moral, care pare uitată de Dumnezeu”, după cum spune şi Cătălin Apostol. Într-un cuvânt, un film emoţionant, cu imagini tulburătoare – este magnifică aceea când ploaia se prelinge pe o icoană, ca o rafală de lacrimi, sau bărcuţele de hârtie care se depărtează de mal, pe firul apei – ce amintesc de mari maeştri ai filmului…
Scenariul şi regia: Cătălin Apostol Actori: Şerban Ionescu, Mitică Popescu, Valentin Teodosiu, Costel Caşcaval Durata: 90 minute Paradox Film
Pelicula a fost deja selecţionată la Festivalul de film de la Cairo unde a avut parte de aprecieri elogioase: „Regizorul Cătălin Apostol împleteşte cu măiestrie firul filmului. Prezintă o imagine sumbră a vieţii sătenilor: credinţa lor pierdută, pasivitatea lor în faţa pericolului iminent de inundaţie şi intolerenţa pentru slăbiciunea omenească pe care o atacă cu ură, toate la un loc ucid orice speranţă.” Sau: „Filmul îşi livrează perfect mesajul: într-o lume în care puritatea este fragilă şi blamată, o inundaţie poate fi singura soluţie pentru un nou început.”
La sfârşitul lunii februarie, a avut loc lansarea lung- metrajului de debut al regizorului Cătălin Apostol, „Umilinţă”.
nr. 3 / martie 2011 Tweet