- Revista Flacara - http://revistaflacara.ro -

FILME: Miezul nopții în Paris, Columbiana, Prietenie cu folos

Miezul nopții în Paris

Regizor: Woody Allen; Actori: Owen Wilson, Rachel McAdams; Durată: 100 minute; SUA, MediaPro Pictures

Un scenarist de la Hollywood se duce la Paris pentru a deveni scriitor. Socrii şi logod- nica  nu  sunt  de  acord  cu  acest   demers, sugerându-i să  rămână  la ce se pricepe mai bine. Pe deasupra, mai apare şi un fost amic al logodnicei, un erudit care preda la Bologna şi care îl complexează  pe scriitoraşul nostru. Ca   prin magie,  protagonistul este luat de o maşină la miezul nopţii şi este transportat în Parisul anilor ’20. Aici se întâlneşte cu Ernest Hemingway,  F.S. Fitzgerald şi alţii. Le cere sfatul despre roman şi trăieşte cu plăcere acea perioadă. Din acest moment filmul seamănă cu un roman de Boris  Vian, plin de imagi- naţie şi delicii cultural-literare. Evident, avem de-a  face    cu   un   scenarist   stângist   de Hollywood care refuză realitatea şi crede că o altă epocă i s-ar potrivi mai bine. |nsă, de fapt, el nu se cunoaşte pe sine. Doar că aceste călă- torii îi oferă posibilitatea să fugă. Miezul nopţii în Paris este foarte asemănător  cu Deconstruc- ting Harry, doar că  atmosfera este schimbată, ceea ce nu e un lucru rău. Întrebarea este: Te poţi întoarce în trecut la nesfârşit? Atenţie la final, poate fi înşelător.

Recomandare: „Whats Up, Tiger Lily?”, primul film al lui Woody Allen. Regizorul a luat practice un film japonez pe care l-a dublat, dându-i un alt înțeles. O comedie senzațională.

 

Columbiana

Regizor: Olivier Megaton; Actori: Zoe Saldana; Durata: 107 minute SUA, Franța A.J.O.Z. Films

Mă  uitam  de  curiozitate  la  câteva  date legate de Luc Besson. 17 filme regizate și 101 produse. Disproporţia este semnificativă, dar vom   discuta   doar   despre   cele   produse. Printre acestea sunt și filme de acţiune de cali- tate:   Banlieue 13, The Transporter, Angel-A. Columbiana, din păcate, nu face parte  dintre ele. Pe hârtie, pelicula ar putea părea  o com- binaţie între The Transporter și Leon, dar îi lip- sește impactul emoţional al celor două  filme. O  avem în rolul principal pe Zoe  Saldana, actriţa din  Avatar,  care îşi face bine rolul de acţiune, dar nu reuşeşte să  transmită  nimic. La fel este tot filmul. Nu  poţi găsi   ceva în neregulă   cu  el, doar  că  nu  îţi spune  mare lucru. Un  action-thriller competent şi… cam atât. Putem doar spera ca noul film al lui Luc Besson, regizat de el însuși de această dată, să fie mai mult decât Columbiana.  Mai ales că este  vorba  despre  activista  pro-democraţie birmaneză Aung San Suu Kyi.

Recomandare: Un adevărat thriller care pune dileme morale este „I Saw The Devil”. Un film de excepție.

 

Prietenie cu folos

Regizor: Will Gluck; Actori: Mila Kunis, Justin Timberlake; Durata: 109 minute; SUA

Comediile romantice se bazează  pe două aspecte:  ori  o relaţie între principalii  actori, ori   circumstanţele speciale   care   îi   aduc împreună. În cazul de faţă, relaţia între Justin Timberlake și Mila Kunis merge de minune. Filmul nu aduce nimic nou, dar ce altceva mai poţi cere de  la acest gen de film?  Oricum, Justin   Timberlake   îl   întrece   pe   Ashton Kutcher în nenumăratele sale comedii roman- tice. De  departe. Și am mai descoperit că  și Timberlake  poate  fi  un  simpatic  actor  de comedie. Despre  Mila Kunis știam că se des- curcă bine în acest gen din That 70 Show. Cum am mai spus, pot recomanda  acest film pe baza  relaţiei dintre   personajele  principale. Dar să nu aveţi așteptări mai mari…

Recomandare: „The Apartament“, comedie clasică romantică, pe care am revăzut-o de curând. Și încă ține.