Florile în pictura lumii

„Sunt  flori  peste tot,  pentru  cine  vrea  să le vadă.“  – Henri Matisse

„Personaje” principale sau elemente de decor,  florile  sunt peste  tot, cum  spunea Matisse. Peste tot şi în pictura lumii, încă de pe vremea când nici nu existau cuvintele „pictor”, „tablou”, „pensulă”.   Picturile florale  cu semnături celebre  continuă să fie unul dintre cele mai populare subiecte  de  studiu şi categorii de artă ce sunt vândute astăzi în toată lumea. Probabil că trandafirii deţin primul loc în topul celor mai pictate flori, datorită expresivităţii lor, simboluri deja legendare ale iubirii,  purităţii sau pasiunii.

Artiştii Cretei miceniene (anii 1400 înainte de Hristos) decorau  vasele  şi frescele  cu flori stilizate, în Egiptul antic de sub Amenhotep al III-lea se naşte arta Armanaqui, cu largi reprezentări florale.  În Grecia antică deja se ajunge  la reproducerea unor  varietăţi de flori şi de nuanţe coloristice  ale acestora. Aceeaşi prezenţă a florilor în decorări o cunoaşte şi Imperiul Roman, dovadă stau frescele şi mozaicurile descoperite la Pompei.

Adevărata pictură cu flori, însă, în care acestea fac exclusiv subiectul obiectului de artă, apare în China, sub dinastiile Jin (265-420) şi  Wei de Nord (386- 534), căpătând un incredibil accent  realist  spre  secolul  X şi culminând cu  arta  lui  Shoupin Yun (1633-1690), al cărui tablou  Trandafir deschide oficial cartea de istorie a florilor în pictura  lumii.  În pictura chineză, fiecare plantă are o semnificaţie specială. Lotusul este simbolul verii,  orhideea – al frumuseţii, floarea de prun invocă speranţa, iar crizantema – senectutea.

Europa secolelor  XVI, XVII şi XVIII aşază florile în decoruri şi aranjamente opulente, consacrându-le un tron  regal  în marea pictură flamandă. Este momentul apariţiei „botaniştilor”, preocupaţi de plante, de ştiinţa regnului vegetal,   sunt  create planşele ilustrative, se constituie  marile  compendii, lumea plantelor este  descifrată, descrisă, catalogată. Cum  fotografia nu apăruse, se nasc desenatorii  specializaţi în realizarea unor  „portrete” cât mai  fidele modelului. De aici până la transformarea acestei activităţi în artă a fost doar…  o tuşă  de  penel. Joris Hoefnagel, Ambrosius Bosschaert, Bruegel  cel Tânăr, Jan Davidsz de  Heem,  Daniel Seghers,  Jan van Kessel,  Frans Snyders, Jan  van  Huysum şi mai  târziu Jan Frans  van  Dael au adus florile în compoziţii cvasi-savante, în buchete, vaze, conferindu-le un aer cald, de cămin. Sunt realizări perfecte  din punct de vedere al tehnicii  picturale, cu lumini şi culori generoase. Cu toate astea, nu pot depăşi un anume prag  al comunicării emoţionale, pentru că prezenţa umană, a personajului  omenesc lipseşte  din  tablourile flamanzilor.

Pictorii renascentişti fac pasul  următor şi aduc  florile  în portrete, plasându-le pe acelaşi nivel  de importanţă în compoziţia tabloului. Italienii Giovanni da Udine, Mario Nuzzi, spaniolul  Juan de Arellano şi francezul Jean-Baptiste Blin sunt reprezentativi în acest  sens.  Dar marea explozie a florilor în pictură o cunoaşte trecerea spre secolul XIX, când  marii  pictori  îți creează  stiluri  atât de unice, de bine definite, încât şi florile lor devin  uşor  de reperat şi de recunoscut, purtând amprenta inconfundabilă a autorilor lor. E perioada cea mai concentrată în mari nume, fiecare aducând omagiu frumuseţii florilor şi naturii în marea sa generozitate de forme şi culori: Henri Fantin La- tour, Franz Bischoff, Frédéric Bazille, Paul  Cézanne, Vincent Van Gogh, Jacques-Emile Blanche,      Gustave     Caille- botte,  Edouard Manet,    Berthe Morisot, Séraphine de  Senlis, Claude Monet,  Pierre  Auguste Renoir,  Odilon Redon,  Henri Matisse, René Magritte, Bernard Buffet, Marc Chagall, Pablo Picasso… şi mulţi alţii, printre care Luchian străluceşte cu cinste, cu Anemonele sale, la fel ca şi Tonitza, Grigorescu, Baba, Andreescu ți tablourile lor cu flori.

Când spui Paris, spui boema secolului XIX, care n-ar fi existat fără marii săi pictori. Deşi picturile sale au fost des reprezentate prin  peisaje  şi scene  din  viaţa pariziană de zi cu zi, Pierre-Auguste  Renoir  a ales  la mijlocul anilor  1800 florile  ca principal subiect al tablourilor sale. Trandafiri,  crizanteme sau  flori de primăvară, reprezintă subiectul lucrărilor sale cele mai întâlnite în muzeele din Paris.

Renoir şi-a petrecut o bună parte  din  timp  alături de  impresionistul Claude Monet, care probabil a definit  standardul florilor impresioniste cu celebrii săi nuferi şi irişi, înfloriţi în grădina sa din Giverny.

Vincent Van Gogh şi-a făcut intrarea în lumea  artei  impresioniste prin  peisaje  executate în cuţit, scene rurale şi subiecte ce ţin de natură, printre care şi flori. Cine n-a auzit de renumitele sale câmpuri de floarea soarelui? Floare care a devenit emblematică pentru  Van  Gogh. Cine n-a admirat măcar  o dată splendida colecţie  a sa de picturi cu floarea soarelui, scoţând în evidenţă strălucirea galbenului,  cu  forţa  şi optimismul lui?

Taguri: Almanah Flacara 2012 Tweet

Wednesday, September 19th, 2012 at 1:12 pm, ALMANAH FLACARA, RSS feed