„Sunt flori peste tot, pentru cine vrea să le vadă.“ – Henri Matisse
„Personaje” principale sau elemente de decor, florile sunt peste tot, cum spunea Matisse. Peste tot şi în pictura lumii, încă de pe vremea când nici nu existau cuvintele „pictor”, „tablou”, „pensulă”. Picturile florale cu semnături celebre continuă să fie unul dintre cele mai populare subiecte de studiu şi categorii de artă ce sunt vândute astăzi în toată lumea. Probabil că trandafirii deţin primul loc în topul celor mai pictate flori, datorită expresivităţii lor, simboluri deja legendare ale iubirii, purităţii sau pasiunii.
Artiştii Cretei miceniene (anii 1400 înainte de Hristos) decorau vasele şi frescele cu flori stilizate, în Egiptul antic de sub Amenhotep al III-lea se naşte arta Armanaqui, cu largi reprezentări florale. În Grecia antică deja se ajunge la reproducerea unor varietăţi de flori şi de nuanţe coloristice ale acestora. Aceeaşi prezenţă a florilor în decorări o cunoaşte şi Imperiul Roman, dovadă stau frescele şi mozaicurile descoperite la Pompei.
Adevărata pictură cu flori, însă, în care acestea fac exclusiv subiectul obiectului de artă, apare în China, sub dinastiile Jin (265-420) şi Wei de Nord (386- 534), căpătând un incredibil accent realist spre secolul X şi culminând cu arta lui Shoupin Yun (1633-1690), al cărui tablou Trandafir deschide oficial cartea de istorie a florilor în pictura lumii. În pictura chineză, fiecare plantă are o semnificaţie specială. Lotusul este simbolul verii, orhideea – al frumuseţii, floarea de prun invocă speranţa, iar crizantema – senectutea.
Europa secolelor XVI, XVII şi XVIII aşază florile în decoruri şi aranjamente opulente, consacrându-le un tron regal în marea pictură flamandă. Este momentul apariţiei „botaniştilor”, preocupaţi de plante, de ştiinţa regnului vegetal, sunt create planşele ilustrative, se constituie marile compendii, lumea plantelor este descifrată, descrisă, catalogată. Cum fotografia nu apăruse, se nasc desenatorii specializaţi în realizarea unor „portrete” cât mai fidele modelului. De aici până la transformarea acestei activităţi în artă a fost doar… o tuşă de penel. Joris Hoefnagel, Ambrosius Bosschaert, Bruegel cel Tânăr, Jan Davidsz de Heem, Daniel Seghers, Jan van Kessel, Frans Snyders, Jan van Huysum şi mai târziu Jan Frans van Dael au adus florile în compoziţii cvasi-savante, în buchete, vaze, conferindu-le un aer cald, de cămin. Sunt realizări perfecte din punct de vedere al tehnicii picturale, cu lumini şi culori generoase. Cu toate astea, nu pot depăşi un anume prag al comunicării emoţionale, pentru că prezenţa umană, a personajului omenesc lipseşte din tablourile flamanzilor.
Pictorii renascentişti fac pasul următor şi aduc florile în portrete, plasându-le pe acelaşi nivel de importanţă în compoziţia tabloului. Italienii Giovanni da Udine, Mario Nuzzi, spaniolul Juan de Arellano şi francezul Jean-Baptiste Blin sunt reprezentativi în acest sens. Dar marea explozie a florilor în pictură o cunoaşte trecerea spre secolul XIX, când marii pictori îți creează stiluri atât de unice, de bine definite, încât şi florile lor devin uşor de reperat şi de recunoscut, purtând amprenta inconfundabilă a autorilor lor. E perioada cea mai concentrată în mari nume, fiecare aducând omagiu frumuseţii florilor şi naturii în marea sa generozitate de forme şi culori: Henri Fantin La- tour, Franz Bischoff, Frédéric Bazille, Paul Cézanne, Vincent Van Gogh, Jacques-Emile Blanche, Gustave Caille- botte, Edouard Manet, Berthe Morisot, Séraphine de Senlis, Claude Monet, Pierre Auguste Renoir, Odilon Redon, Henri Matisse, René Magritte, Bernard Buffet, Marc Chagall, Pablo Picasso… şi mulţi alţii, printre care Luchian străluceşte cu cinste, cu Anemonele sale, la fel ca şi Tonitza, Grigorescu, Baba, Andreescu ți tablourile lor cu flori.
Când spui Paris, spui boema secolului XIX, care n-ar fi existat fără marii săi pictori. Deşi picturile sale au fost des reprezentate prin peisaje şi scene din viaţa pariziană de zi cu zi, Pierre-Auguste Renoir a ales la mijlocul anilor 1800 florile ca principal subiect al tablourilor sale. Trandafiri, crizanteme sau flori de primăvară, reprezintă subiectul lucrărilor sale cele mai întâlnite în muzeele din Paris.
Renoir şi-a petrecut o bună parte din timp alături de impresionistul Claude Monet, care probabil a definit standardul florilor impresioniste cu celebrii săi nuferi şi irişi, înfloriţi în grădina sa din Giverny.
Vincent Van Gogh şi-a făcut intrarea în lumea artei impresioniste prin peisaje executate în cuţit, scene rurale şi subiecte ce ţin de natură, printre care şi flori. Cine n-a auzit de renumitele sale câmpuri de floarea soarelui? Floare care a devenit emblematică pentru Van Gogh. Cine n-a admirat măcar o dată splendida colecţie a sa de picturi cu floarea soarelui, scoţând în evidenţă strălucirea galbenului, cu forţa şi optimismul lui?