Chris Tofield şi Steve Clarke, un solo şi un bas de zile mari

Mademoiselle chante des blues!

Adică Luiza Zan, solista de la Blues Opened Version. Singura prezenţă feminină a festivalului.

A tunat şi i-a adunat. Americani, sârbi, nemţi şi romani. Nişte împătimiţi ai blues-ului, mai pe scurt. într-o insom­nie, sau, dacă vreţi mai civilizat, festi­val, care a ţinut trei nopţi de februarie, la Sighişoara. Pe scenă, în sală, pe hol, la bufet, în hotel ori în cramă. S-a cântat peste tot. Ca şi cum era o goană după cântecul de jale pierdut. De unde rezultă şi o anume „foame de blues” autohtonă, care i-a zăpăcit, în primul rând, pe americani: „Să ne faceţi voi, nouă, aşa ceva!”, s-a mi­nunat Chris Tofield, cu a lui Band, de-a făcut înconjurul lumii. Sigur că asta îl unge la suflet pe Harry Tavitian, altfel supărat că blues-ul a căzut în capcana comercială: „S-a pierdut din starea aceea de graţie, din sinceritatea sune­tului, chiar şi din mesaj, mai exact din combinaţia, la origini dumnezeiască, dintre durere şi revoltă. După ce că blues-ul a fost singura lor contribuţie la civilizaţie, americanii au reuşit s-o facă de tarabă şi pe asta!” Un păcat ispăşit, la Sighişoara, cel puţin, prin prestaţia basistului Steve Clarke. Un mulatru din ăla de-a supt blues de la mama lui. De-am înţepenit şi-am uitat să mai respirăm când şi-a ciupit sufletul prin chitară. Başca modest şi prietenos din fire, că s-a tras de şireturi cu toţi dori­torii. Vezi CD-ulCinderella, la care a fost invitat de al nostru George Baicea. Şi următoarea ediţie a festivalului, unde a promis să-şi aducă şi odraslele. Două fetiţe gemene, deja „contami­nate” de blues. Deocamdată, sunt la capitolul voci pe CD-uri. Dar vor ajunge, cu siguranţă, şi pe scenă. Tatăl lor susţine că muzica asta se transmite prin sânge.

Două trupe de sârbi, doi solişti îmbrăcaţi în cos­tum. Cică ar fi semn de respect pentru public. Nu era cazul, au cântat mult prea bine ca să ne mai pese de asta.

text Liliana Petrus

foto Valentin Racovită

Harry Tavitian cântă blues din ce în ce mai rar. Dar, când o face, iese ceva al naibii de frumos.

Din punctul de vedere al prezen­tatorului, Berti Barbera, atmosfera a fost cooh. „Am făcut mari eforturi ca să nu urc pe scenă şi să cânt!”

Taguri: nr. 3 / martie 2006 Tweet

Monday, March 20th, 2006 at 5:49 pm, ZOOM, RSS feed