Gabrovo, oraşul bulgăresc de pe planeta Pământ, pe care l-am vizitat în această primăvară, are şi un teritoriu pe bolta cerească, o stea descoperită la 1 aprilie 1976 primind numele său în cinstea celui mai vechi festival de umor din Balcani şi totodată unul dintre cele mai importante din lume (!).

Umorul este cu adevărat la el acasă în „Casa Umorului şi a Satirei”,construcţie modernă, polivalentă şi plină de… haz.

Risipit la poalele munţilor Stara Planina, de o parte si alta a râului Iantra, Gabrovo – inima geografică a Bulgariei – nu e un oras spectaculos, nu are parfumul de epocă respirat la Veliko Târnovo si nici balcanis­mul afisat ostentativ al Kazan- lâkului. Pur si simplu, Gabrovo e un oras obişnuit, un oras tânăr (atestat ca atare la 17 mai 1820) si – surprinzător – un oras linistit.

Si totusi, din 1972 se întâm­plă ceva care schimbă pentru un anotimp viaţa orasului si a gabrovenilor. Atunci se des­chide Bienala Internaţională de Satiră si Umor în Artă, un festi­val unic care reuneste, pe lângă Bienala de umor (cu secţiunile de desen humoristic, gravură, pictură, sculptură, afis si fotografie), Carnavalul măsti- lor si Festivalul de folclor „Balcanii veseli”, toate aceste evenimente artistice făcând din Gabrovo, pentru un anotimp, capitala umorului în Balcani.

Pe malul lantrei, în faţa Casei Umorului, statuile lui Don Quijote şi Sancho Panza veghează la starea umorului.

Carnavalul măştilor şi para­da costumelor a scos oraşul în stradă.

La Gabrovo, pe malurile Iantrei, „lumea rezistă fiindcă râde”, cum spune deviza Casei Umorului, iar umorul gabrove­nilor vechi de sute de ani a re­zistat prin timp imprimându-le un fel aparte de a privi lumea si a trece peste necazurile vieţii.

Iar pisica neagră întâlnită în istoriile si anecdotele gabro- vene si simbolul de azi al Casei Umorului si Satirei, este pre­zentă la tot pasul în oras prin afise, bannere, tricouri, um­brele, pe farfurii, căni si scru­miere.

Este o pisică neagră, bal­canică, vârându-si coada peste tot, iar bulgarii care – ca si românii – fac haz de necaz, pun toate lucrurile rele care se întâmplă pe seama acestei pi­sici negre!

Criza economică mondială a ajuns si în Bulgaria, a ajuns – bineînţeles – si la Gabrovo, dar – se pare – a ocolit Casa Umo­rului si Satirei, un muzeu inau­gurat la 1 aprilie 1972 într-o veche fabrică de ţesături am­plasată chiar pe malul Iantrei, pe strada Bryanska. Colecţiile muzeului, dispuse în zece săli de expoziţii pe patru etaje, numără nu mai puţin de 37.500 de opere de artă semnate de 9.050 de artisti din 173 de ţări

(!), la care se adaugă biblioteca având peste 25.000 de volume, ziare si reviste umoristice in 35 de limbi (!).

Ediţia din acest an – a XX-a! – a adus pe simezele Muzeului 956 de lucrări (caricaturi, gra­vuri, picturi, afise si fotografii) si tot ediţia din acest an a adus ca invitaţi speciali la vernisaj câţiva dintre cei mai cunoscuţi caricaturisti in viaţă(!) din Balcani, de la Tan Oral (Turcia) la… Ion Barbu (România).

Carnavalul măstilor si parada ce au loc in luna mai, in ziua deschiderii Bienalei de umor, este o sărbătoare a intregului oras ce participă cu un entuziasm molipsitor, la o zi specială, plină de veselie, umor si soare.

In acea zi gabrovenii uită de somaj si de criză si se dăruiesc din tot sufletul acestui carnaval care schimbă pur si simplu faţa orasului.

La Etar, turnul medieval pare o uriaşă clepsidră de piatră prin care tim­pul curge altfel.

La Etar, aflat la 10 km de Gabrovo, unde se află un inedit Muzeu al Satului bulgăresc, timpul curge altfel, măcinat de uriasele pietre ale morilor de apă peste care au curs anotim­puri si istorii. Pe uliţa princi­pală a „satului” Etar, in casele vechi, mirosind a lemn de brad si a var, meseriasii isi văd de lucru, cioplind, ciocănind, cosând, asa cum au invăţat din bătrâni, imuni la turmele de turisti care dau năvală de la primele ore ale zilei, fotografi- ind, pipăind, cotrobăind, co­mentând si… uneori, cum­părând!

In Gabrovo, la acest sfârsit de mai, au inflorit castanii din faţa Casei Umorului si Satirei si parfumul lor dulce ne ameţeste ca o vrajă si ne poartă până in sălile muzeului unde nu mai avem ce face decât să trecem de la un desen la altul, de la o pânză la alta, râzând până la lacrimi sau măcar incercând un zâmbet subţire in colţul gurii, zâmbet care – nu-i asa? – intră in preţul biletului.

Pe platoul din faţa Mu­zeului, statuile lui Hitar Petar (Petru cel Hâtru), un fel de Pă­cală de-al nostru, Don Quijote si Charlie Chaplin, ne rea­mintesc că suntem la Gabrovo, un loc de pe planeta Pământ unde „lumea rezistă fiindcă râde”!

Cel puţin asa se vede din cer, de pe planeta Gabrovo!

Taguri: Almanah Flacara 2012 Tweet

Wednesday, August 24th, 2011 at 6:28 pm, ALMANAH FLACARA, RSS feed