- Revista Flacara - http://revistaflacara.ro -

GADGETS: Screen Guard de la Belkin; Căști Call of Duty de la Munitio; Robotul comunicativ; Samsung Series 7 All-In-One PC

„Samsung“ a ieșit pe piață cu noile desktop-uri care se remarcă prin designul elegant și minimalist, Belkin a anunțat lansarea unei noi colecții „Screen Guard“, Munitio se laudă cu un set de căști inspirate de  „Modern Warfare 3“, iar Panasonic prezintă un nou robot menit să vină în ajutorul celor aflați la pat sau cu mobilitate limitată.

 

Screen Guard de la Belkin

Belkin a anunţat lansarea unei noi colecţii Screen Guard, concepută  să  protejeze o gamă largă de   telefoane inteligente şi tablete. Produsele Screen Guard uşor de instalat oferă o rezistenţă maximă la zgârieturi şi sunt realizate cu tehnologia Tru Clear de la Belkin pentru  vizibilitate  şi sensibilitate  la  atingere. Colecţia Screen  Guard  de  la  Belkin  include soluţii pentru probleme comune, precum sistemul antimâzgăleală împotriva amprentelor sau protecţia de  intimitate de 360 de grade pentru  protejarea  conţinutului de  pe  ecran împotriva   privirilor   necuvenite. Colecţia completă Screen Guard include cinci noi folii transparente de protecţie. Screen Guard antistrălucire  reduce la minimum strălucirea şi  reflexiile stridente, chiar şi în  condiţii de lumină    solară    strălucitoare, în  timp  ce  varianta  antimâzgăleală    previne  acumularea murdăriei  de pe urma utilizării  zilnice şi protejează  împotriva amprentelor şi mâzgălelilor. Screen Guard oglindă  transformă  ecranul într-o oglindă  în  modul de aşteptare, Screen Guard 360 grade Privacy păstrează confidenţialitatea  datelor de pe ecran, blocând vederea intruşilor, iar  varianta  clasică   Screen  Guard complet transparentă  protejează  ecranul fără să-i afecteze aspectul.

 

Căști Call of Duty de la Munitio

Munitio lansează  Billets 9mm Tactical, un set de căşti inspirate de mult aşteptatul Call of Duty: Modern Warfare 3. Dincolo de aspectul deosebit, ce imită un glonţ de 9 mm, căştile se bucură de o  construcţie de  excepţie şi de  performanţe audio superioare. Realizate din aluminiu folosit în industria aviatică, în combinaţie cu kevlar-ul ce  acoperă    cablurile,  Billets  te  pregătesc de condiţiile dure de luptă din noul Call of Duty. Pe plan  audio, căştile   integrează  magneţi  de neodimiu de 9 mm,  fitting-uri din silicon ce elimină       zgomotul    exterior    şi   sistemele BassEnhancingChamber şi Sound Flow, care optimizează   atât  zona  de  bas, cât  şi frecvenţele înalte şi medii, eliminând distorsiunile. Mufa de 3,5 mm placată  cu aur asigură  compatibilitatea cu  majoritatea smartphone-urilor şi a  gadgeturilor mobile Call of Duty.

 

Robotul comunicativ

Panasonic  prezintă    în  cadrul  expoziţiei International H.C.R. din Tokyo un nou  robot menit să  vină  în ajutorul celor aflaţi la pat, sau cu  mobilitate  limitată.  Botezat  HOSPI-Rimo, robotul este descris ca un asistent de comunicare,  permiţând  bolnavilor să   comunice cu cei dragi sau cu personalul spitalului, spre exemplu. Practic, tehnologia  de  comunicaţie high definition  le  permite  interlocutorilor  să   aibă senzaţia că  discută  faţă în faţă. Cuplat cu sistemul  de  dozare  automată    a  medicamentelor HOSPI,  folosit  deja în multe dintre spitalele din Japonia şi din restul lumii, robotul   HOSPI-Rimo este un nou pas spre un sistem medical al viitorului. Din păcate, în  România  ne luptăm încă să avem un sistem medical al prezentului.

 

Samsung Series 7 All-In-One PC

Samsung a anunţat recent noile desktop-uri All-in-One PC Samsung Series 7, care se remarcă prin designul elegant, minimalist şi monitorul Full HD touch de 23 de inchi, cu o grosime de doar 16 mm. Practic, desktop-ul se transformă fără probleme într-un sistem home theater, echiparea cu difuzoare Harman  şi surround sound completând latura audio. Ca  specificaţii, sunt disponibile  două  sisteme, unul  cu  procesor Intel Core i3 şi unul cu Core i5, memorie de 6 GB DDR 3 şi hard disk-uri de 1  TB. Sistemul de operare preinstalat este Windows 7 Home Premium,  însă    ecranul  tactil  va  juca  un  rol important odată  cu lansarea lui Windows 8, ce dispune de interfaţa Metro.  Samsung Series 7 All-In-One PC au preţuri cuprinse între 999 şi 1.199 de dolari.

 

 

text Andrei Ioan Dimulescu