La judecata de (mai) apoi a politicienilor

O evaluare a prestaţiei lui Călin Popescu Tăriceanu atrage după sine, automat şi o evalu­are similară a lui Traian Băsescu. După cum (mai) toate publicaţiile îndină să îl avantajeze pe unul ori pe celălalt ne-am propus să încercăm un audît politic cât mai echilibrat cu putinţă. Unul care să elimine idiosincraziile intelectuale, dar şi intoleranţele viscerale, organice. La Judecata de (mai) apoi a politicienilor, ca să parafrazăm un titlu arhiconsacrat.

Preşedintele României, Traian Băsescu, a fost suspendat. în acest context, toată lumea vorbeşte, acum, despre pripelile şi avânturile de curaj pe care le-a luat, mai mult sau mai puţin hazardat, primul-mi- nistru. Au dreptate, fireşte. Tăriceanu s-a înhămat la un jug din care Partidul Naţional Liberal – PNL – riscă să iasă partid de buzu­nar. Dacă nu-şi calculează bine paşii, s-ar putea să se trezească în situaţia ţărăniştilor de acum şapte ani. Pentru alianţa din umbră cu Partidul Social Democrat – PSD (altfel cum ar fi trecut guvernul?), mulţi n-au să-l ierte. Au şi de ce. Dar, de cealaltă parte, sunt trecute sub tăcere gafele Preşedintelui.

1. Preşedinte nediplomat. Traian Băsescu a vrut să ne arate numai o faţă de radical anti- corupţie. în afara, fireşte, a intereselor de grup, ale propriului grup politic. Să ne închipuim că Partidul Democrat – PD – nu are interese de grup mi se pare o copilărie. Şi atunci, rolul unui preşedinte-diplomatera, fireşte, să fie împotriva corupţiei, dar şi să ştie să negocieze interesele de grup, fără rabat moral, dar şi fără să strice Alianţa. Era şi obligaţia lui, ca lider, ca Preşedinte, ca fost (pro)motor al Alianţei DA. în Alianţă, şi el avea obligaţii, nu doar drepturi! Ca să te superi pe Tăriceanu, să îţi iei jucăriile şi să pleci, nu e prea greu. Bine, o să răspundă democraţii, şi dacă e corupt, ce să facem? Păi, fraţilor, v-aş răspunde, voi, democraţii, ce-aţi făcut pentru construcţia Alianţei? E uşor să arătăm că liberalii sunt „răi” – şi atât. Dar, invitaţia mea e să ne uităm la Alianţa DA ca la un edificiu care trebuia con­struit şi după alegeri sau, mai degrabă, după alegeri. 0 să spuneţi: păi, ce, nu a câştigat alegerile Alianţa DA? Nu era deja construită? OK, eu cred că nu era. Scopul de atunci al ei era nu numai să câştige alegerile, ci şi să conducă ţara. Nu era o alianţă preelectorală, ci una în toată regula. Nu doar pre sau post, ci chiar pre şi post.

2. Neconciliator. Nu a făcut nici o mişcare de conciliere. Nu a întins nici o mână liberalilor. Ba chiar şi atunci când putea, în ceasul al doisprezecelea (sau chiar al treisprezecelea!), să accepte chiar şi o minoră concesie: titularizarea, ca mi­nistru, a lui Adrian Cioroianu. Putea, în fond, să meargă pe mâna lui Cioroianu. Nu greşea prea mult. Ba, dimpotrivă, mie îmi pare că a greşit nefăcând-o.

3. Eroarea Cioroianu. Cioroianu are tot ce îi trebuie: charismă (din belşug, are alură de playboy istorico-filozof, succes la femei cu ghiotura), seamănă cu Petre Roman la tinereţuri (cât despre verile indiene, ce să mai spunem?…), este instruit, are educaţiune, nu e mitocan, dă bine în poze şi chiar păn guverne. Socoteala liberalilor n-a fost deloc rea aici. Atunci, de ce l-a refuzat, la export, Băse? Păi, eu înclin să cred că l-a considerat necopt. Dar, sub aceeaşi inci­denţă, era mai copt Răzvan Ungureanu? Ne facem iluzii de ne închipuim că alţii erau mai pregătiţi. în ciuda mefienţelor iniţiale, sunt convins că Adrian Cioroianu are şansa de a face o figură frumoasă la pupitrul unui mi­nister dificil. Băsescu s-a înşelat aici, luxân- du-i – şi vitriolându-i – încă o dată, inutil, pe liberali. Greşeala sa a fost gravă întrucât nu l-a credibilizat nici pe plan extern, în faţa partenerilor săi. Aşa se poate explica şi de ce Condoleeza Rice nici măcar nu a vrut să îl primească pe Cioroianu, tot la fel cum şi administraţia americană i-a dat cu flit dom­nului Mircea Geoană.
4. Nu şi-a respectat cuvântul. Nu a demi­sionat.
5. Nu s-a dovedit capabil de coabitare politică. Ceea ce e de-a dreptul îngrijorător.

6. A plecat, probabil, capul prea mult la şoaptele şi sfaturile lui Theodor Stolojan. Bune sau rele, acele consilieri au dus aici, au condus la criză.

7. S-a expus excesiv, prin episoade de genul Golden Blitz, Elena Udrea, chef cu Becali.Nu are abilităţi de negociator. Politica lui este de forţă.

8. Nu a salvat coaliţia când putea încă să o mai facă, în ultimul moment.

9. A pozat abuziv în „populist”. Vezi scena cu copilul din Piaţa Universităţii. Să duci politica în trivial impietează serios asupra credibilităţii pe care poţi să o ai în faţa electoratului. Nu poţi să te comporţi ca un căpitan de barjă, iar apoi să aştepţi, de la clasa politică, aceeaşi consideraţiune.

10. A pistonat prea mult instituţiile statului ca să funcţioneze, ceea ce i-a atras, ulteri­or, şi acuzaţiile de imixtiune în activitatea lor. De fapt, deşi nu s-a substituit nici uneia, el a făcut un presing agresiv mai ales la guvern, unul, e drept, molâu, care a primit, în timp, chiar eticheta de „guvern Moliceanu”.

Citeste urmatoarea pagina: 1 2

Taguri: nr. 5 / mai 2007

Tweet

Sunday, May 20th, 2007 at 6:21 pm, ZOOM, RSS feed