Cele mai serioase propuneri de premieri care se înscriu în cursă nu sunt mai multe de două: Mircea Geoană şi Theodor Stolojan. De ce? Ele întruchipează, la ora actuală, şi partidele cu cele mai bune scoruri în sondaje: PSD şi PLD. N-ar strica o scurtă analiză a produselor politice „care sunt“. Ei, adică. Aţi înţeles, bănuiesc. Dacă nu, vă traduce Vanghelie.
Ultimele sondaje, de la începutul lunii noiembrie, îl plaseasză favorit pe Stolo, cu 6-7% în faţa lui Geoană. Al treilea e Tăriceanu cu 25%. Restul (inclusiv Adrian Năstase) nici nu mai contează.
GEOANĂ. PUNCTE TARI: Cunoştinţele unui diplomat de carieră. Ar putea gestiona, mai curând, o relaţie pe externe şi de reprezentare. Nu şi-a atras degeaba porecla de „prostănac“. Iliescu i-a aplicat eticheta ca o lovitură la adresa lipsei sale de pragmatism. Nu pare hârşit şi tăvălit prin toate „sosurile“ şi „alifiile“ politice. Are, într-un fel, o anume ingenuitate, dar nu vecină cu imacularea, ci mai mult cu naivitatea. Acel „prostănac“ la aşa ceva se referă. Graseiază în politică, dar şi în viaţă. Are fineţea unei fetiţe – şi nu incisivitatea unui mărfar. Poate câştiga prin ricoşeu.
SLĂBICIUNI (Fierbinţeli de campanie): Introduce fragilitatea unui „băiat de porţelan“ în politică. Niciodată n-a părut un „mascul alfa“. În politică, fireşte.
OPORTUNITĂŢI (& oportunişti): Una, mai cu seamă. Ca partidul pe care îl reprezintă să câştige cu un avans (mai) consistent. Altfel, va rămâne să facă pantofii altui premier.
THREATS: Apariţia unei a treia propuneri, fulgerătoare.
STOLOJAN. PUNCTE TARI: Discurs autorizat despre economie. Totuşi, trebuie să recunoaştem, nici Stolo nu are stofa unui „mascul alfa“. (Acum, ce-i drept, dacă ne gândim bine, doar Mariean ce mai are stofa unui „mascul alfa-beta“…) I se pot pune în cârcă renunţările repetate, din diverse „motive de sănătate“.
SLĂBICIUNI (Fierbinţeli de campanie): Imagine „crispată“. Cu dinţii strânşi, la propriu şi la figurat. Şi cu bugetele aidoma, dacă ne gândim la guvernarea din 1992. Ceea ce ne duce cu gândul că Stolo şi-a atins, de multă vreme, maximul. Sincer, preşedinte nu îl văd – nici măcar în opt ani (două mandate), dar, cine ştie…
OPORTUNITĂŢI (& oportunişti): Ca o parte substanţială a electoratului lui Traian Băsescu să îşi transfere simpatiile asupra prim-ministrului propus, susţinut şi impus de preşedinte în sânul formaţiunii politice pe care a păstorit-o.
THREATS: Şi el este vulnerabil la o soluţie „terţă“, care ar putea pulveriza binomul „Geoană-Stolo“. Sunt destul de mulţi votanţi nemulţumiţi de ambele soluţii.
Supa primitivă a electoratului se încălzeşte
• Supa primitivă a electoratului a început să fiarbă. Oana Zăvoranu îi dă cu (bip!) tifla în nas Vadimutzului nostru plinutz • Pe margine se încălzesc, însă, alte vedete, deşi partida nu a început • Alte vedete i-au călcat, însă, pe urme, Zăvorancei şi s-au retras şi ele din ciorba ofertelor electorale. • Păcat, ar fi fost interesant să le avem în supa zilnică a Parlamentului României. Ne-am fi distrat mai mult, am fi avut un format special, politic, pentru entertainmentul legislativ • N-ar fi mai trebuit să ne uităm la dannegrii & lasaroffi • Unul dintre proaspăt retraşi este şi Aurelian Temişan. Alţii au fost mai hotărâţi şi au rămas pe poziţii. Aşa se face că astăzi avem un actor, Mircea Diaconu, pe scene liberale • Mai avem un Dumitru Dragomir, spăşit întors la sânul lui Vadim • Toader Paleologu, previzibil poate, la PDL, deşi tradiţia familiei (liberală) îl trăgea într-o altă parte • Dar cu totul imprevizibil Ioan Talpeş, un om cu un trecut plin de love-story cu fostul preşedinte al statului, Ion Iliescu • Şi lista poate continua mult şi bine • Deocamdată, nu se ştiu o groază de lucruri, cu uninominalul ăsta • De pildă, ce-or să facă, unde şi cum or să voteze cei ce se vor afla în delegaţii sau deplasări (unele impuse, chiar de activitate!) în ţară sau peste hotare • Multă lume va încurca colegii şi coledzi (dragi „coledzi“, ce ne facem?) • Campania electorală a început foarte târziu. Semn că lumea e dezorientată. Iar riscul haosului şi babiloniei cresc în proporţie de masă. Electorală • Nu se ştie nici ce va face PSD, pe cine va opune lui Băsescu, deşi toată lumea va spune: ei bine, daa, asta mai târziu, la anul • Până atunci, electoratul beleşte ochii ca felinarele în ceaţă • Dar ceaţa e tot mai deasă, tot mai deasă… • În supa primitivă a ofertei pentru electorat mai „fierbe“ şi candidatura Anei Birchall • PSD are, şi el, propriul său meci, cu Ana Birchall, cel care a condimentat relaţia Anei cu partidul fiind un filmuleţ porno apărut pe net, dar negat cu vehemenţă de cea care a fost crezută drept protagonistă • La Murgeni-Vaslui, lumea se pare că nu prea agreează filmele porno, ceea ce e de mirare • Noi credeam că dimpotrivă • Mai ales că, se spune mereu, politica nu e tocmai fată mare • Ci o fată cu palmares • Nu-i aşa???:)
Cine va fi premier?
Din coapsa Daciei şi-a Romei, în veci vor naşte pedelei!
Deşi e o degringoladă exemplară în toată campania, un lucru pare a fi sigur, punct fix: steaua „fixă“ a acestei afaceri electorale, în această perioadă, este polarizarea luptei pentru fotoliul de premier. Două oferte serioase atrag atenţia. Geoană ţine sus steagul social-democrat, iar Stolojan pe cel al pedeleilor (din coapsa Daciei şi-a Romei, în veci vor naşte pedelei!). Propunerea, însă, ca Geoană să fie zvârlit în cursa de premier(i) atrage după sine o mare dilemă în rândurile electoratului: cine se pregăteşte să fie aruncat în lupta ca şi candidat la Preşedinţie? Adrian Năstase? Sorin Oprescu? Greu de spus. Greu de stabilit, de pe acum. Totuşi, socoteala pare înţeleaptă: Mircea Geoană nu pare a fi avut, vreodată, mari şanse în faţa lui Traian Băsescu, celălalt opozant. Adrian Năstase? A mai încasat o dată acest fel de mâncare al înfrângerii. Ion Iliescu? Nu mai poate. Şi, atunci, rămâne doar o singură soluţie: Sorin Oprescu, mai mult sau mai puţin „indipendinte“. Alta, nu se prea vede. Mariean Vanghelie? Să fim serioşi. Restul, oameni de rândul al doilea: pironpitreni, dannicani, victorpontieni – cu toţii prea mici pentru o bătălie atât de mare. Tocmai, din acest motiv se pare că atenţia pare a fi concentrată pe miza premierului. Sigur, în joc va mai intra şi o propunere liberală. Deocamdată, din sursele noastre, Bogdan Olteanu este şeful campaniei pe ţară – pentru PNL, iar Ludovic Orban „guvernând“, mai degrabă, campania pe Bucureşti, înţelegerea între ei fiind mai mult amiabilă, dar funcţionând totuşi. Aşa se explică de ce au apărut „înţepăturile“ veninoase: Mircea Geoană, de pildă, s-a grăbit să afirme că T. Stolojan, „contracatindatul“ său, seamănă mai degrabă cu FMI (în timp ce Tăriceanu „aduce“ cu Lehman Brothers – referinţă mai degrabă indescifrabilă pentru tot vulgul). Tot Geoană, în exces de zel, a mai biciuit un pic dreapta românească, spunând că ea a produs mai mult politicieni pasionaţi de curse de automobile, tricotat (vezi cazul Elena Udrea) şi cusut de butoniere. Ca să treacă direct la subiect, Geoană a şi găsit de cuviinţă să vestească limpede că „formaţiunea sa nu-şi doreşte doar să formeze un nou guvern, ci să creeze şi-un alt fel de guvernare.“ Toată lumea, însă, a râs de „prostănac“ atunci când el a început, în campanie, „să promită şi Marea Neagră“, numai să câştige alegerile. Stolojan, la rândul său, n-a rămas cu mâinile în sân. După ce a amendat promisiunile electorale deşănţate ale PSD & Geoană, n-a uitat să-l încondeieze şi pe Tăriceanu, afirmând că acesta dă dovadă de o superficialitate înduioşătoare. Theodor Stolojan şi-a manifestat şi dezinteresul de a lucra cu Tăriceanu, motiv pentru care speră că va strânge, prin PDL, destule voturi, astfel ca să ocolească o asemenea eventualitate. Adversarii politici, însă, şi-au amintit brusc de inflaţia de aproape două sute la sută înregistrată, ca o performanţă, de guvernul pe care Stolo l-a condus în 1992. Stolo „stă“ pe ideea că va dobândi 40% din voturi cu PDL, va câştiga, astfel, alegerile – şi nu va fi ajunge la cheremul lui Călin Popescu Tăriceanu. Ca să îşi crească nivelul de capital politic, Stolo n-a pierdut nici prilejul de a-l înfiera pe Tăriceanu în chestiunea crizei creşterilor salariale pentru profesori. El s-a lansat în supoziţia că ar fi identificat soluţii pentru susţinerea creşterilor de lefuri, desigur, dacă ar fi fost în locul lui Tăriceanu. De unde reieşea clar că Tăriceanu nu prea s-ar fi implicat. Că soluţiile ar fi existat. Dar omul Tăriceanu s-ar fi gândit doar la propriul fotoliu de premier. Şi, chiar şi mai curios, Stolojan a pretins, sus şi tare, că soluţii financiare au existat. Ceea ce nu a fost clar, la nivelul Executivului, a fost clasarea ordinei de priorităţi. Tot Stolo s-a arătat revoltat de oameni/ şi liberali ca Dinu Patriciu şi Călin Tăriceanu care ar fi confiscat Partidul Naţional Liberal.
„Trocul Vadim“
Cine e Corneliu Vadim Tudor, personajul pentru care au intrat, în ultimele luni, în troc (era să spun troacă, adică să folosesc femininul de la troc, noroc că m-am abţinut la timp – şi acum mă felicit pentru asta!), pe rând, PLD, PSD, PC? Un politician? Îndoi-m-aş, pentru că nu are, în cap, nici măcar o singură idee politică. Nici măcar cea de „România Mare“, pentru că nu face decât să o compromită. El nu realizează asta, fiindcă maculează, în mod firesc, aşa, ca melcul (scuze, melcule!), tot ce atinge. Adică, până la urmă, şi PLD-ul, care a jucat o carte foarte perdantă. De altfel, nici nu îţi trebuia multă inteligenţă politică pentru ca, aşa cum a făcut Traian Băsescu, să te delimitezi de o idee nefericită a – probabil – fiefului păstorit de domnul Boc. Făcând, totuşi, gestul de a-l susţine pe Vadim, PDL s-a discreditat total. De ce? Pentru că a dat o gură de oxigen nu unui politician, ci unuia care practică impostura în toate domeniile. Este Vadim Tudor un scriitor? Ce a scris el? Kamadeva? Dincolo de clovneriile sale parlamentare, Vadim este doar un singur lucru: o formă fără conţinut. Fără nici un conţinut. Fireşte că mişcarea partidului lui Boc a fost politicianism fără frontiere: şi, ca manevră politică, nu e lipsită de abilitate, dimpotrivă. Ceea ce contează aici este obiectul trocului: Corneliu Vadim Tudor nu merită nici un colac de salvare, fiindcă a vorbi despre conduita sa politică e ca şi cum ai consimţi, de la bun început, să îţi pierzi timpul. Că el este avortat de crema intelighenţiei româneşti este evident de la bun început: toată lumea politică spune că s-ar duce oriunde, „numai la Vadim, nu“. Pentru că aceia care îl agreează pe Vadim Tudor sunt la fel ca şi cei care se complac în bălăcăreala partidului pe care l-a înfiinţat: frustraţi şi complexaţi. Dar, aş mai spune, este şi cel care se bate, lăudăros, cu pumnul în piept, că a scos echipa Steaua de pe teren, în 1989, la finala Cupei, atunci când era furată de arbitri. Ei bine, că a scos-o cu mâna unui oarecare Valentin Ceauşescu, probabil că nu mai are nici o importanţă…
De La Giovanni Beccali la Giovanni Boccaccio
Am alăturat aceste nume pentru că ele se alătură de la sine: ambele personalităţi sunt oameni ai Renaşterii. În primul caz, e vorba de renaşterea fotbalului românesc. Deşi, dacă mă gândesc bine, familia Becali seamănă, mai degrabă, cu familia Borgia. Tot treaba aia e: tot cu B încep. Familia Becali a fost chemată, aproape că putem zice in corpore, la parchet. Cum, care parchet? De Bucureşti. Mai nou, alţi oameni cad după ei, ca în principiul dominoului. Ultimul venit, ultimul servit: Victor Piţurcă. Presa a vuit: dacă era bine, normal şi nestrigător la cer ca antrenorul ditamai echipei naţionale să fie „umflat“ încă de la aeroport de procurorii Departamentului Naţional Anticorupţie. Răspuns corect: oricine ar trebui umflat de oriunde, dacă, pe bune, chiar există probe!
foto Agerpres