George Arion: „Hei! Suntem şi noi pe planetă!

L-am cunoscut pe George la o lansare. Evident, lansarea unei cărţi poliţiste. Ne-am revăzut. Des. Nu pot fi ipocrit: bem şi cafeaua împreună. Aşadar, un interviu era inevitabil. Mai ales cu ocazia apari]iei noului său roman.

I Numele lui Andrei Mladin a apărut pentru prima dată într-un roman în 1983. E vor­ba de volumul Atac în bibliotecă, editat de Editura Eminescu. După 1990 intră într-un con de umbră. Doar reeditări – integrala Mladin sub numele Detectiv fără voie în 1998 la All şi, din nou, în 2009, la Crime Scene. De ce o pauză atât de lungă? De-abia anul acesta Andrei Mladin revine într-un nou roman – Fortăreaţa nebunilor. Scriitorul a fost copleşit de munca de jur­nalist?

• Nu. Dacă asa ar fi stat lucrurile, n-as fi scris alte romane, cu alţi protagonişti, n-as fi scris două cărţi de povestiri poliţiste, n-as fi scris două piese de teatru poliţiste, n-aş fi lucrat cu actorul Eugen Cristea la un CD de muzică pe versurile mele… Mladin într-un con de umbră? Dar el a fost, în 2001, protagonist al unui serial în zece episoade la TVR. Nici măcar faptul că a trebuit să mă ocup şi de problemele trustului Flacăra – o obligaţie în plus faţă de cele legate de profesia de jurnalist – nu m-a îndepărtat de la masa de lucru.

I Atunci?

• Andrei Mladin a trebuit să-şi găsească un loc în noul context social, politic, istoric. Revenirea lui trebuia să fie credibilă. Absenţa lui trebuia să aibă o justificare.

„Fortăreaţa nebunilor”, noul roman cu Andrei Mladin, aşteaptă să fie asediată de către cititori.

I Anul acesta Flacăra aniversează 100 de ani de la primul număr. Ce a însemnat pentru George Arion munca de jurnalist înainte de ’89? Dar după?

• Si înainte de ’89, si după ’89, am lucrat si lucrez într-un climat de frică. înainte – din pri­cina dictaturii; după – din pricina nesiguranţei de a rezista pe piaţă, nefiind afiliaţi politic, sau neavând spatele asigurat financiar de către un… mogul.

I Andrei Mladin este şi el jurnalist. De ce oare?

• Nu cumva un scriitor trebuie să scrie despre ceea ce cunoaşte mai bine?

I Cum şi de ce ai fost convins să îl aduci din nou în prim-plan pe Mladin?

• Să ne reamintim cum se sfârseste Atac în bibliotecă: eroul cade într-o prăpastie cu o maşină la care s-a umblat la frâne. Un act de sabotaj. încă de la prima carte eroul a fost con­damnat la dispariţie. Dar succesul extraordinar al romanului – fără nici o promovare! -, insis­tenţele fanilor – exista si un club Andrei Mladin, de Sfântul Andrei, pe 30 noiembrie primeam scrisori cu urări de bine pentru eroul meu, alte misive, din partea unor june, îi decla­rau amor vesnic, făcându-mă cumplit de gelos – m-au determinat să-l readuc la rampă. Asa ceva s-a întâmplat si de data asta. Trebuie să te pârăsc – ai fost unul dintre cei care au insistat să-l revadă.

I Ce a asigurat succesul acestui personaj?

• Nu pot să dau un răspuns precis. Poate din pricina faptului că printre atâţia ancheta­tori scorţosi, acri, obtuzi – miliţieni – si-a făcut apariţia un detectiv amator, un jurnalist sim­patic si tânăr, imprevizibil si fără inhibiţii. Uneori, cu o exprimare desucheată – azi nu se mai stie ce greu trecea de cenzură o exprimare argotică. Mai mult, strecura si aluzii la „penuria de lipsă” din vremea aceea, si râdea de poncifele „iepocii” – de pildă, deseori spunea „am încheiat citatul”, aluzie la modul în care oricine marca un citat din textele „câr­maciului”. Iar cei pe care îi dădea pe mâna justiţiei nu erau dusmani ai orânduirii socia­liste, ci indivizi pe care orice societate i-ar pedepsi. Mai era si un tip păgubos, care nimerea, ca musca în lapte, în tot soiul de întâmplări primejdioase, din care scăpa folosindu-si agerimea si umorul. Explicaţii pot fi mai multe. Cert e că se simţea nevoia unui astfel de erou, si tânăra generaţie l-a îndrăgit imediat, deoarece îi oferea iluzia libertăţii.

I Multe alte romane nu l-au avut pe Andrei Mladin ca personaj central. Te-aigândit si la o serie cu un alt erou?

• {ah la rege urmăreşte tot destinul unui jur­nalist, Liviu Cernat, care dejoacă un atentat îndreptat împotriva Regelui Mihai; în Cameleonul, protagonistul Miron Cernat are un statut ambiguu, de gazetar şi de agent secret; Spioni în arşiţă îl prezintă pe Claudiu Ropan, un reprezentant al serviciilor secrete, implicat într-o misiune periculoasă, dar şi într-o relaţie de dragoste imposibilă cu o agentă a unei alte ţări. Potenţial de a deveni erou al unei serii are Robert Gal din Necuratul din Colga, meciul lui cu „Necuratul” nu s-a sfârşit. Deja am schiţată acţiunea unui roman cu el.

I Şi ce te împiedică să-l scrii?

• Am luat, nu demult, un interviu lui Peter James, un extraordinar autor de thrillere. L-am întrebat, printre altele, cum trece o zi din viaţa sa. Iată ce mi-a răspuns: „De luni până sâmbătă mă trezesc la 6,20 şi ies la o alergare de 5 kilo­metri cu căţeii. Apoi scriu de la 9,30 la 13,30. După masă, plimb câinii sau joc tenis. La 6 seara, îmi prepar un martini cu votcă mare, pun nişte muzică – jazz sau operă – şi scriu până pe la 10. Apoi iau cina în faţa televizoru­lui, uitându-mă la tot felul de prostii sau la un film.” Peter James are cam vârsta mea, dar el e un scriitor profesionist. De altfel, cam toţi autorii occidentali, pe la 40 de ani, după una sau două cărţi de succes, abandonează orice alte activităţi şi se dedică scrisului. Aşa ceva e aproape imposibil la noi. Mi-aş dori, măcar pentru zece ani, statutul lui Peter James. Mă rog, exceptând chestia aia cu alergatul. Poţi plimba nişte câini – mi-aş dori unul! – şi fără s-o faci pe atletul.

I Fortăreaţa nebunilor va fi urmată, sperăm cu toţii, de multe alte romane. Cât de curând să ne aşteptăm la următorul? Şi cu ce subiect? La ce lucrezi acum?

• Acum pregătesc o culegere din cele mai frumoase interviuri pe care le-am luat. Ca să marchez centenarul Flacăra, numărul lor va fi 100. De asemenea, după cum ştii, de cinci ani susţin la Jurnalul naţional de duminică rubrica Scena crimei – mulţumesc, domnule Marius Tucă! Cele aproape 250 de articole pe care le-am publicat pot constitui un fundament excelent pentru un eseu despre thrillerul con­temporan. Iar la vară voi începe un nou roman cu Andrei Mladin, cu falşi vampiri, cu un asasin real, cu multe alte personaje dintr-o societate bolnavă – a noastră. Dar deja am spus prea mult.

Aflăm pe surse: „Romanian Crime Writers Club” ne pregăteşte o surpriză în iunie

I Să revenim la acest nou roman care a apărut; de ce Fortăreaţa nebunilor? Titlul pare extrem de sugestiv, incitant, comercial; care este bătălia pe care Mladin o va pur­ta de această dată, într-un roman cu mai multe pagini decât cele de până acum?

• Are mai multe pagini? Nu mi-am dat seama. Iar Mladin – care acum e în floarea vârstei – poartă bătăliile sale dintotdeauna. Se războieşte cu minciuna, cu toţi cei care aten­tează la libertatea fiinţei umane, cu toţi cei care doresc să ne controleze mintea şi să ne trans­forme în nişte marionete. E un om obişnuit, care se trezeşte implicat în situaţii neobişnuite. Nu mânuieşte pumnale, pistoale – armele lui favorite rămân tot umorul şi ironia.

I Care este visul secret al scriitorului George Arion?

• Să devină primul autor de mystery&thriller laureat al Premiului Nobel.

I Dar al jurnalistului George Arion?

• Vreau să duc la bun sfârşit o carte de interviuri cu 30 de reprezentanţi de seamă ai literaturii de suspans de pe diverse meridiane ale lumii. Ea va încerca să explice fenomenalul succes al unui gen care la noi e încă desconsi­derat. Să-ţi dau un singur exemplu: în bilanţurile pe care le întocmesc diverse reviste la sfârşitul anului, n-ai să găseşti amintit nici un roman poliţist. Alt vis? In 2012, sau când s-o putea, aş vrea să-mi apară a treia ediţie a Istoriei societăţii româneşti contemporane în interviuri, cuprinzând aproape 500 de dialoguri. Va fi o lucrare monumentală, care va interesa şi peste decenii – poate atunci şi mai mult! -, pe toţi cei dornici să afle cum am fost noi la sfârşitul mile­niului II şi începutul mileniului III.

I Ce ar trebui să-şi dorească un scriitor şi un om de cultură, în general, în România mile­niului III?

• Liniştea de a putea crea. Măcar siguranţa zilei de azi – minunat ar fi şi a celei de mâine.

I Nu se putea să nu ajung şi la subiectul care ne doare cel mai mult. Care crezi că este destinul literaturii mystery and thriller într-o Românie săracă şi dezinteresată, poate chiar incultă? Să nu uităm că trăim şi sub ameninţarea cărţii electronice…

• Nu-i bine să-i învinovăţim pe alţii de neîmplinirile noastre. De aceea, eu cred că scriitorii nu fac destul pentru a-şi câştiga noi cititori şi de a-i fideliza pe cei existenţi. Ne place să ne lamentăm, ne uimim de tirajele astronomice de prin alte părţi, rămânem muţi aflând că Islanda, ţară cu 313.000 de locuitori (Wikipedia) are autori de romane poliţiste tra­duşi în numeroase limbi, dar nu mişcăm un deget, sau facem prea puţin, ca să ne pro­movăm propriile noastre valori, cu mijloace specifice mileniului III.

I Ce mai face Romanian Crime Writers Club?

• Nu are încă un an de existenţă, dar această asociaţie poate atrage atenţia asupra apariţiei şi la noi, în zilele noastre, a unei lite­raturi de suspans de calitate. Sunt cel puţin cinci autori români – te numeri printre ei! – care ar putea fi captivanţi tălmăciţi în alte limbi. De altfel, trei dintre noi vor apărea, traduşi în engleză, în toamnă, la Londra. Cu­noşti interesul pe care l-a stârnit Scandinavia după apariţia trilogiei lui Stieg Larsson. Ar fi oare greu de crezut ca Balcanii să ofere, la rân­dul lor, un tip de thriller la fel de puternic, cu o problematică specifică zonei? Pentru asta ar trebui să luăm legătura cu alte asociaţii de profil, pentru a ne semnala existenţa. Pentru asta trebuie să ne întâlnim cu scriitori şi cu cititori de prin alte părţi. Prima ieşire a unui autor român de cărţi poliţiste (din întâmplare, a mea, cu sprijinul Ambasadei române la Haga) la o astfel de întâlnire a avut loc pe data de 5 iunie 2010 la Rotterdam. Doamne! Cât de întârziaţi suntem! Cât timp irosit! Vremea lui Columb a trecut, nu va veni nimeni să ne descopere, să nu ne complacem în iluzia asta, trebuie noi să ne ducem la alţii şi să le spunem: hei, suntem şi noi pe planetă, şi sun­tem la fel de valoroşi ca şi voi! Fără aroganţă, dar şi fără umilinţă.

I George Arion, eşti un maestru al intervi­urilor, aşa încât îţi cer ajutorul. Aşadar, o ultimă rugăminte: ce întrebare ar fi trebuit să-ţi pun şi nu am făcut-o?

• Cum m-aş fi împlinit ca jurnalist şi ca scri­itor de romane poliţiste în altă parte.