George Ivaşcu, spre un an de Metropolis

George Ivaşcu, ai reuşit să ridici din temelii Teatrul Metropolis, care arată foarte bine şi la propriu şi la figurat, mă refer la un repertoriu cu spectacole importante, cu mari actori, montate de reputaţi regizori. A fost greu, a fost uşor?

– A fost greu atâta timp cât, practic, atât repertoriul, dar şi clădirea, s-au construit în paralel. Aici e şi partea de amuzament, pentru că acum, după ce ai depăşit obstacolul şi te uiţi în urmă cu mare bucurie, îţi aduci aminte cum că, de la 10 la 14, în timp ce se repeta la scenă, muncitorii puneau picamerele… Era o întreagă nebunie, dar era foarte frumos şi acesta este, poate, lucrul cel mai important ca moment istoric: faptul că în România s-a născut un teatru, cu un repertoriu atât de divers, încât, ca dovadă, jucăm cu casa închisă.

– Deci s-au epuizat toate biletele?

– Da, la casierie scrie „Epuizat, epuizat, epuizat“, nu sunt locuri.

– Am văzut foarte mulţi tineri la intrare, într-adevăr un public numeros. Aş zice că s-a creat un fel de modă de a veni la Metropolis.

– Nu este neapărat o modă. Era o necesitate pentru că oamenii simţeau nevoia unui loc al anului 2008: modern, confortabil, şi cu spectacole care să se bazeze exclusiv pe ceea ce înseamnă actori, stare… E o sală mică, în care poţi să vezi actorul, să îl simţi, e cu tine aici, trăieşti alături de el.

– Este un spaţiu intim.

– Da, asta mi-am dorit. Atâta timp cât omul stă acasă 365 de zile, în acea zi în care se hotărăşte să facă ceva pentru el, pentru sufletul lui, să vină la Teatrul Metropolis, unde poate sta tot în fotoliu şi are acelaşi confort ca acasă.

– Am văzut că teatrul are culori vii, în special un roşu puternic, aprins, pozitiv aş zice, şi mai are, la etaj, cafenea şi un foaier cu fotolii şi măsuţe…

– În curând vom avea şi un lift. Un lift exterior, din sticlă, cu care se va putea urca, dar nu vreau să întrerup acum stagiunea ca să îl montăm.

– Presupun că a fost foarte mult de muncă, şi investiţiile şi ele foarte mari.

– Da. Din fericire, aici Primăria Muncipiului Bucureşti, prin Direcţia de Cultură şi preşedintele Comisiei de Cultură, Romeo Pop, au alocat foarte multe fonduri. Altfel n-am fi existat. Iată că am reuşit să construim, în mai puţin de un an, un teatru care a avut lansarea oficială în noiembrie 2007. Avem acum sălile arhipline, şi, mai ales, avem un sistem de abonamente pe care îl folosesc foarte mulţi spectatori. Pentru că oamenii care nu au reuşit să mai găsească locuri disponibile, au preferat să-şi facă abonamente ca să aibă locuri asigurate. Aş vrea să vă spun că, la sfârşitul acestei stagiuni, din respect pentru public, vom face o seară de gală pentru spectatorii fondatori ai Teatrului Metropolis, cei care au văzut toate spectacolele şi, mai mult de atât, au adus alţi spectatori la Metropolis.

– Cât costă un abonament la toate spectacolele?

– Există abonamente cu preţ întreg, la 141,75 RON, dar şi cu preţ redus pentru elevi, studenţi şi pensionari, în valoare de 94,50 RON. Nu ştiu dacă e bine să spunem că e un abonament la toate spectacolele, pentru că publicul nu e obligat să vină la fiecare reprezentaţie în parte… poate veni de mai multe ori la spectacolul preferat. Poate veni cu prietenii, fiind un abonament flexibil, sau îl poate împrumuta, deoarece e transmisibil. În afară de faptul că te fereşte de a sta la casierie până îţi vine rândul, este şi convenabil ca preţ, fiindcă plăteşti nouă bilete şi beneficiezi de zece intrări. Practic, este atât de ofertant, încât depăşeşte simpla condiţie de abonament. Numai că, în lipsă de fond lexical, nu am ştiut ce alt nume să-i dăm.

– Cu ce spectacole şi ce actori întâmpină Teatrul Metropolis spectatorii în această perioadă? Veţi avea şi stagiune estivală?

– Ne dorim să avem şi o stagiune estivală, însă ca să putem sărbători data de 1 noiembrie, când se va împlini un an de la lansarea oficială a Teatrului Metropolis, pregătim noi surprize, care necesită o perioadă intensă de repetiţii.

– Care sunt proiectele scenei din Mihai Eminescu 89?

– Suntem în pregătire cu Visul unei nopţi de vară, de William Shakespeare, în regia lui Dragoş Galgoţiu (pentru că în această a doua stagiune ne-am axat mai mult pe texte clasice), Puricele, de Georges Feydeau, în regia lui Horaţiu Mălăele, şi Hamlet, de William Shakespeare, în regia lui László Bocsárdi.

– De ce nu joci în nici un spectacol?

– Nici n-am să joc vreodată. Asta este opţiunea mea, fiindcă mi se pare că este mult mai bine să am timp să manageriez cum trebuie instituţia.

– Joci în montările de succes O noapte furtunoasă (proiect al UNESCO) şi Galy Gay, la Teatrul de Comedie. În rest, înţeleg că petreci 12 ore din 24 la Metropolis şi, cât timp mai rămâne, la catedra de la UNATC, unde eşti profesor.

– Practic aici stau 24 de ore din 24, dacă se poate. Pentru că aici era înainte un teatru care stătea să cadă. Nu avea curent electric, apă caldă nici atât, şi, iată că a ajuns, zic eu, una dintre clădirile de teatru unice în România.

– Eşti o persoană care pune mult suflet în ceea ce face, şi mi se pare că această muncă uriaşă îţi răpeşte din timpul dedicat vieţii personale.

– Da, în ultimii doi ani, am spus, n-am mai avut timp de nici o altă activitate, decât aşa, printre picături. Inclusiv bucuria mea de a ieşi cu prietenii la restaurant, de a sta la poveşti, din păcate n-am mai avut timp pentru astfel de lucruri.

– Mă refeream şi la căsnicia ta cu fosta soţie, regizoarea Alice Barb.

– Din fericire, lumea m-a înţeles. Familia m-a înţeles.

– Ea spunea că, totuşi, mergeţi în continuare împreună mai departe.

– În primul rând, viaţa mea s-a bazat şi se bazează pe tot ce înseamnă prietenie, comunicare şi, într-adevăr, respectul, prietenia sunt lucruri pe care nu ţi le poate lua nimeni, indiferent ce se-ntâmplă.

– E mare lucru ce ai realizat până acum, vine ca o încununare a carierei tale, şi chiar meriţi felicitări, fiindcă nu-i uşor deloc să faci un teatru peste noapte…

– Nu-i uşor deloc, drept dovadă că nu se face câte un teatru în fiecare an, asta pe de o parte. Iar pe de alta, cred că România începe să se normalizeze, iar eu am spus întotdeauna, ceea ce am încercat să fac aici este să reiau un fel de tradiţie a României interbelice, în care oameni potenţi, avocaţi, ingineri, susţineau arta. Iar noi avem acum parteneri foarte puternici, care iubesc şi susţin teatrul. Şi mă mai bucur foarte mult că spectatorii noştri se pot mândri cu faptul că sunt contemporani cu un moment istoric, cel al construirii unui teatru. Ei sunt părtaşi la naşterea Teatrului Metropolis.

foto arhiva George Ivaşcu

Taguri: nr. 8-9 / august-septembrie 2008 Tweet

Sunday, August 10th, 2008 at 4:07 pm, CULTURA MASS-MEDIA, RSS feed