La o simplă căutare pe Google, Gerovitalul generează aproximativ 230.000  de rezultate şi ocupă locul 4 în „Topul celor  mai puternice 50 de branduri româneşti“, ediţia 2012, un studiu  realizat de „Unlock Market Research“ pentru revista „Biz“.

Prin  toamna anului 1987, elevă  fiind,  am fost  selectată să  joc într-un film.  Sincer,  nu-i mai  ţin  minte  numele, știu  doar  că regizoare era  Bogdana Nicolae,  iar eu jucam  rolul  unei UTC-iste  ambiţioase într-un scenariu extrem de  comunist, presărat cu replici  care  sunau a lozinci. Cert este că, la un moment dat, am fost anunţaţi  că  vom   filma   pe   undeva  pe   la Otopeni, într-o pădure unde se afla o clinică de bătrâni. Toată echipa  de filmare  intrase în trepidaţii datorită faptului că urma să o cunoaștem și să ne fotografiem cu doamna Ana Aslan.  Nu „tovarășa”, ci doamna. Cum  pe vremea  aceea  nu  prea  aveam treabă  cu  cremele anti-rid, habar n-aveam cine  era.  Despre filmare,  pădure ori clădire  nu-mi  amintesc prea multe, dar  am foarte  clar în minte  momentul în care a apărut o doamnă elegantă, cu alură de regină. Ne-a  zâmbit cu bunăvoinţă și ne-a adresat câteva  cuvinte de bun  venit,  am făcut poza   respectivă, ba  chiar  m-a  mângâiat pe obraz  și m-a complimentat că am o piele perfectă,  apoi  a dispărut ca un  abur,  părând că mai  degrabă plutește pe  deasupra pământului. Cam  asta  a fost tot, dar  atitudinea ei elegantă  m-a marcat, cumva. Nu era singura doamnă elegantă pe care o întâlnisem în viaţa mea,  dar  tocmai  aflasem  că avea  90 de  ani. Filmul nu l-am văzut niciodată, premiera fiind programată pentru 22 decembrie 1989. Dar am păstrat poza  aceea alb-negru, acum  ușor ștearsă, ca și cum ar fi pălit odată cu dispariţia din  această   lume  a  spiritului doamnei Ana Aslan.   Între   timp,   am  ajuns   și  la  capitolul creme  anti-rid, plus   că  am  aflat  mai  multe despre clinica  de  la Otopeni și rolul  jucat  de către doamna Aslan în apariţia ambelor.

Primul  din   lume,   Institutul  de   Gerontologie  și Geriatrie a fost fondat în anul  1952. În 1974, a devenit Institut Naţional, extinzându-se cu o secţie clinică nouă,  remarcabilă prin confortul  interior  și  spaţiile  largi,   situată într-un decor  natural, pe o suprafaţă de 34 de hectare de  pădure, la Otopeni. Clădirea face parte   din   patrimoniul  arhitectural,  fiind   o creaţie  a lui Ion Mincu, cu decoraţiuni de ceramică în stil românesc. În anul  1992, i s-a atribuit numele de Ana Aslan. De altfel, încă de la înfiinţare și până  în anul  1988, institutul a fost  condus  de  acad.   prof.   dr.  Ana   Aslan, având ca  obiect   de  activitate asistenţa  medicală  geriatrică, cercetarea și gerontologia socială. În 1964, președintele Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii l-a propus ca model  de institut de geriatrie tuturor ţărilor  dezvoltate.

Gerovital H3, produs biotrofic  original românesc și, în același  timp,  primul medicament  creat anume să întârzie procesul de îmbătrânire, a fost  elaborat între  anii  1946 și 1956, de către prof. dr. Ana Aslan și școala sa, după  numeroase cercetări clinice  și  experimentale. Rezultatele acestui  studiu fac obiectul lucrării Novocaina – factor eutrofic și întineritor, publicată împreună cu prof. C. I. Parhon în 1955. Deși întâmpinat cu scepticism, acest medicament gerontologic, prin  intervenţia sa în mecanismele de îmbătrânire la nivel  molecular  și geriatric, își va  dovedi peste  ani  eficienţa. Un an mai târziu, în 1956, Gerovital H3 este prezentat pentru prima dată  lumii medicale internaţionale la Congresul Therapiewoche de   la  Karlsruhe  și  apoi   la Congresul European de Gerontologie de la Basel. Din  acest  moment,  cercetările românești  în domeniu se  impun pe  plan  internaţional și generează o  serie  de  cercetări de  testare și comparaţie cu  produse  similare din  farmacopeea  mondială. Imensa muncă de medic  și cercetător a Anei  Aslan  și a întregului grup aflat   sub   conducerea  sa   a   fost   unanim apreciată pe plan  internaţional și recunoscută ca o prioritate românească incontestabilă. Ca dovadă a  rezultatelor  semnificative înregistrate în lupta împotriva îmbătrânirii, la poarta Institutului de  la  Otopeni au  început să  se înghesuie vedete de prim-rang ale mapamondului, de la preşedinţi de stat  până  la șefi de servicii   secrete   și  mari   artişti   ai  timpurilor. Rând  pe  rând, Pablo  Neruda, Salvador Dali, Nikita  Hrușciov, Charles de Gaulle,  Somerset Maugham, Indira Ghandi, generalul Francisco Franco,  Miguel  Asturias, Konrad Adenauer, Mao Zedong, Ho Și Min, Leonid Brejnev, Iosip Broz Tito, Augusto Pinochet, Marlene Dietrich,  Charlie  Chaplin, Kirk Douglas, Claudia  Cardinale, Aristotel Onassis, dar  și contesa  Swarowsky au venit în România şi au urmat tratamentul-minune, bazat   pe  pastile sau fiole și prescris de Ana Aslan. Până și John Fitzgerald Kennedy, preşedintele SUA  între 1961 şi 1963, a purtat o corespondenţă directă cu Ana Aslan,  achiziţionând şi el, ca şi succesorul  său,  Lyndon Johnson,  cel mai  cunoscut medicament românesc.

Gerovitalul a  fost  brevetat în  peste  30 de ţări,  fiind  considerat un  medicament miraculos cu o acţiune de echilibrare a sistemului nervos vegetativ și efecte vizibile  de ameliorare a diverselor  afecţiuni psihice.   În  anul  1977,  o comisie  federală de aprobare a utilizării medicamentelor din SUA a reglementat comercializarea lui şi pe piaţa  americană, dar numai în  statul Nevada. Cine  cumpăra sau administra medicamentul în  afara  graniţelor acestui  stat  era pasibil  de o amendă uriaşă şi chiar de condamnarea la închisoare. Americanii se temeau că apariţia unui medicament-minune străin  le va strica  piaţa  locală,  şi aşa aglomerată cu o mulţime de produse care promiteau un ten mai ferm, o piele mai suplă şi o viaţă mai lungă.

Ca să revenim la începuturile Gerovitalului, la  vârsta de  52 de  ani,  Ana  Aslan  preda la Facultatea de  Medicină din  Timişoara şi era preocupată de studierea procainei, un  cunoscut  anestezic local.  De-a  lungul anilor,   mai mulţi  medici  evidenţiaseră câteva  efecte  surprinzătoare ale întrebuinţării lui, și anume faptul că, uneori, durerile articulare cedau,  părul alb  se recolora, iar  calitatea tegumentului se îmbunătăţea. Erau  însă  doar   observaţii disparate, venite  în special din partea chirurgilor. În  premieră,  Ana   Aslan   a  luat   în  calcul potenţialul procainei de a fi utilizată în lupta împotriva  îmbătrânirii.  Ocazia   s-a  ivit   în primăvara  anului  1949.  „Pe  15  aprilie,   am cunoscut un  tânăr  student la medicină, care suferea   de   artroză   acută,”  povestea   ea.

„Genunchiul îi era imobilizat şi fiecare mişcare îi provoca dureri atroce.  Medicaţia care-i fusese   administrată  nu-i   uşurase  suferinţa decât   pe  termen scurt.”   Doamna  Aslan   i-a administrat o soluţie  cu procaină în artera femurală. După câteva  minute, tânărul a ridicat piciorul şi l-a îndoit de mai multe  ori, apoi a părăsit spitalul la scurt timp. „Şocul şi interesul  au  fost atât  de mari,  încât  am  renunţat la cariera  universitară, căreia mă dedicasem trup şi suflet,  pentru a mă consacra studiului acestei substanţe.”

După doi  ani,  Ana  Aslan  a  început un experiment de lungă durată pe animale, asociat cu un  studiu clinic pe  pacienţi vârstnici, bazat  pe procaină injectabilă, constatând îmbunătăţirea stării lor generale. Printre exemplele care au demonstrat ulterior eficienţa   tratamentului  se  află  şi  cel  al  unui pacient în vârstă de 110 ani. După patru ani de tratament, tremuratul mâinilor şi al  capului aproape încetaseră, pacientul putea să meargă singur, avea  poftă  de  mâncare, părul alb  se repigmenta, iar depresia fusese  înlocuită de o stare psihică  bună.  Evaluarea clinică a Gerovitalului pe 7.600 de pacienţi a determinat omologarea sa în anul  1957 şi trecerea la producţia de serie sub formă  de fiole, iar cinci ani mai târziu sub formă  de drajeuri, cremă terapeutică şi loţiune capilară.

Apoi,  lucrurile s-au  înrăutăţit. Ana  Aslan şi-a atras  antipatia Elenei Ceauşescu, motivul fiind invidia acesteia  pe titlul  de academician al  Profesoarei, iar  lipsa  apei  calde  și  a  alimentelor, plus   condiţiile proaste  de  trai  cu care  se confrunta întreaga ţară  au  început să afecteze  imaginea institutului. În 1978, colegiul   de  partid i-a  cerut   Anei  Aslan   să plătească 1,5 milioane de lei, bani care reprezentau contravaloarea unor  taxe de spitalizare pe  care  nu  le  percepuse bătrânilor săraci. După şapte ani de procese,  demarate în 1981, şi cu numai cinci luni înainte de a înceta din viaţă, Ana Aslan a avut câştig de cauză. La acea oră, metoda ei de tratament aducea anual peste  17 milioane de dolari statului român.

Dar  cine a fost Ana  Aslan?  S-a născut pe 1 ianuarie 1897, la Brăila, într-o  familie  de intelectuali. La 16 ani visa să devină pilot, iar la absolvirea liceului,  datorită opoziţiei mamei de a deveni medic,  a trecut  la soluţii  extreme, intrând în greva  foamei.  În cele din  urmă, în 1922 a absolvit Facultatea de Medicină şi apoi şi-a desfăşurat activitatea la mai multe  spitale, până în 1952, când a fost numită, cu susţinerea unuia dintre mentorii ei, doctorul C. I. Parhon, director al  Institutului de  Geriatrie din Bucureşti, funcţie  pe care a deţinut-o până în luna  mai a anului 1988, când  a încetat  din viaţă.  Apropiaţii Anei  Aslan  susţin că era  o femeie   deosebită,  care  vorbea   perfect   franceza,  germana, italiana, dar  putea conversa foarte  ușor  și în engleză, greacă,  spaniolă și poloneză. A  rămas fidelă  toată  viaţa  pasiunilor și tabieturilor ei: citea Balzac, Dostoievski, Marguerite Yourcenar, iubea anemonele lui Luchian, operele lui Van Gogh și Masa Tăcerii a lui Brâncuși. Îi plăceau materialele  fine, mobilele de calitate,  muzica bună și oamenii frumoși. „Urâţenia mă  crispează, mă blochează și mă anihilează. Nu aș ști cum să   trăiesc   într-o   ambianţă  respingătoare. Detest  bătrâneţea, urâţenia și minciuna,” i se confesa  lui Dinu  Lipatti.  Renumele ei s-a răspândit în lume,  iar  colecţia  de  scrisori  pe care  le primea la institut conţine  130.000 de piese  din  123 de  ţări,  scrisorile  ajungând la destinaţie chiar  şi  atunci   când  pe  plic  scria doar  „Prof. Ana Aslan, România”.

„Marea  majoritate a pacienţilor institutului  erau  din  străinătate. Toată  lumea  vorbea cel puţin o limbă  străină. Aveam un  bagajist care  vorbea  la perfecţie franceza și italiana,” își amintește Georgeta Popescu, medic primar la Secţia  clinică  a institutului de  la Otopeni.

„Doamna Aslan  era  foarte  exigentă, rafinată și foarte umblată. A trăit ca o prinţesă.” Doctoriţa Monica  Bârsan  face  parte   din vechea   gardă  a  Institutului  și  se  numără printre persoanele care  au  lucrat  alături de Ana Aslan. Vorbește  despre ea cu respect, utilizând  tot   timpul  apelativul  „Profesoara”.

„Profesoara  era   foarte   drăguţă.  În  primul rând, avea  umor. În al doilea  rând, știa să fie foarte  dură când  trebuia și-ţi  era  apropiată când   erai  numai cu  ea.  Trebuia  să  menţii totuși  o distanţă, altfel te domina și ajungea să te anihileze cu totul. Pe de altă parte, Profesoarei nu-i plăcea să fie lingușită.” Doctoriţa este nostalgică după anii respectivi:

„Marea  majoritate a pacienţilor se întorceau anual pentru cure,  tratamente și investigaţii. Totul  era combinat cu fizioterapie și gimnastică. Existau  programe sociale, cu plimbări la Sinaia  și vizite  la  mânăstiri. Era  altfel  decât acum.  Și, desigur, la mijloc era mâna Profesoarei, care proteja toată  această  atmosferă de lucru.  O mână  de fier, dar,  în același timp,  protectoare.” Elegantă, cu maniere ireproșabile și o ţinută distinsă, în ciuda  vârstei înaintate, Ana  Aslan  era  un  exemplu pentru pacienţi, își amintește doctoriţa Bârsan. „Purta mereu tocuri  înalte,  savura o cupă  de  șampanie  în  fiecare  dimineaţă și  făcea  vizite  în saloane  de trei ori pe săptămână.”

Hectarele de  pădure pe  care  se  întinde Secţia clinică Otopeni alcătuiesc un decor pitoresc și  o  surprinzătoare oază  de  liniște aflată  în  imediata vecinătate a  Capitalei. Pe cărările  care se afundă printre copaci se plimbă  agale   oameni  vârstnici.  Treptat,mitul miraculosului leac împotriva îmbătrânirii s-a transformat într-o  afacere,  iar locurile  în care se ofereau tratamente revoluţionare au devenit secţii clinice obișnuite, care nu se mai adresează exclusiv  cetăţenilor străini. Motivul este simplu, aceștia  renunţând să mai vină  în România, când  în alte  părţi  există  oferte  mai atractive și condiţii mai  bune.  Partea  bună  a lucrurilor este că, în prezent, terapia cu Gerovital, combinată cu  fizioterapie, hidroterapie,  masaj și kinetoterapie, atrage numeroși pacienţi români, care  sunt  nevoiţi să-și  facă programări cu cinci luni în avans.  Dar chiar și  așa,  prezentul este  prea  puţin strălucitor la Otopeni, de  aceea  legătura cu  trecutul este păstrată cu sfinţenie. Albumele cu poze care o înfăţișează pe Ana Aslan  și articolele  din  publicaţiile vremii  alcătuiesc o colecţie impresionantă. În  corpul principal, la  parter, se  află apartamentul patru, care  i-a  aparţinut Profesoarei.  Așa  i-a  și rămas numele „Apartamentul Profesoarei.”

Ana  Aslan  și Gerovitalul sunt  nume care aduc  în continuare mulţi  bani, mai puţin statului  român și mai mult companiilor, firmelor și centrelor de tratament private, cum ar fi un centru de  spa  și  tratament situat la  Eforie-Nord,  plasat  pe   poziţii   de   concurenţă  cu INGG,  care  a  preluat numele Ana  Aslan  ca parte   a  strategiei  de   marketing.  Doamna Aslan a încredinţat producţia produselor cosmetice  pe  care  le-a  brevetat firmelor Farmec din Cluj-Napoca și Miraj, acum Gerovital Cosmetics din  București, iar drepturile pentru fabricarea produselor farmaceutice marca Gerovital i-au  revenit puternicului grup farmaceutic Zentiva.

Gerovital H3 s-a produs prima oară  la Farmec. De atunci,  producţia nu  a fost întreruptă niciodată, iar produsul a evoluat faţă de cum  arăta  în  1967. Doamna Mariana Schenker, cercetător principal la Farmec, declară:  „Gerovital H3 este o invenţie extraordinară în domeniul cremelor anti-rid. În același timp nu putem să ignorăm faptul că, între timp  au apărut ingrediente mai eficiente,  care pot    să   ducă    mai    departe   performanţa GH3-ului  original. De aceea, am considerat de datoria noastră să nu lăsăm  GH3-ul prizonier al timpului în care a fost inventat.”

Odată cu dezvoltarea pieţei  de cosmetice și diversificarea gamelor de  produse, brandul Gerovital a evoluat, sub umbrela lui aflându-se  astăzi  numeroase produse noi  care  se adresează  unor   consumatori  foarte   diferiţi atât  din  punct de vedere al vârstei,  cât și ca nevoi.  Atuul lor  pe  piaţa  autohtonă este  cu siguranţă tradiţia, Gerovitalul fiind  un  brand autentic românesc, care  a  reușit  să  intre  în graţiile  românilor prin  confirmarea calităţii promise. „Consumatorii produselor de îngrijire,  fie  că  vorbim despre  îngrijirea feţei,  a corpului sau a părului, sunt  din  ce în ce mai informaţi, mai educaţi și mai selectivi  atunci când   achiziţionează  un   produs”,  observă Ioana  Borza,  Marketing Manager la Farmec.

„Pe   de   altă   parte,   dincolo   de   cifre  și  de bugete, produsele noastre sunt  create  special pentru persoanele care trăiesc, consumă și au un  stil  de  viaţă  specific  României, trăsături care determină și anumite caracteristici aparte ale  pielii,  părului și  unghiilor.” Mai mult,  Gerovitalul profită de avantajul de a-și cunoaște foarte bine consumatorii, înţelegându-le cerinţele și necesităţile, întâmpinându-i astfel  în  mod   constant  cu  produse  inovatoare.

Taguri: nr. 12 / decembrie 2012 Tweet

Thursday, December 13th, 2012 at 10:32 am, DOSAR, Home Dosar, RSS feed