Gheorghe Dinică – Ultimul act

Filantropica (2002, regia Nae Caranfil) este, cu siguranţă, alături de Cu mâinile curate (1972, regia Sergiu Nicolaescu – „Nu trageţi, dom Semaca, sunt eu Lăscărică!“) cel mai popular film al său. Celebra scenă în care Mircea Diaconu cere 3.000 de dolari, a făcut, mulţumită internetului, înconjurul lumii româneşti. Aici Gheorghe Dinică este Pavel Puiuţ, cel care îi dă replică lui Diaconu, în rolul Ovidiu: „Mâna întinsă care nu spune o poveste nu primeşte pomană!“

Povestea lui Gheorghe Dinică este o poveste fără sfârşit!

În 2002, chiar în luna noiembrie, Flacăra i-a luat lui Gheorghe Dinică un amplu interviu al cărui titlu a fost „Nu cred în actorul politic“ – apropo ce potrivire cu timpurile pe care le trăim. Întrebat de ce nu încearcă să scrie o autobiografie, marele actor declara atunci: „Mie nu-mi plac autobiografiile. Nici nu poţi să fii sincer până la capăt, e un reflex în fiecare om. Să mă scot pe mine afară din interiorul meu nu-mi place. Şi nici să o facă altcineva nu-mi place.“ Din respect pentru regretatul actor, nu vom scrie aici o biografie. Şi nici un necrolog. Nici asta nu credem că i-ar fi plăcut. Atât doar: a fost un actor imens, a jucat în mai bine de 70 de filme, a interpretat roluri foarte complexe pe scena teatrelor bucureştene. Ne-a făcut să râdem sau să plângem, să iubim sau să urâm, a fost celebru îndeosebi pentru rolurile negative interpretate cu mare artă, pe care alţi actori s-au temut să le interpreteze, roluri care i-au adus numeroase premii, naţionale sau internaţionale.

În viaţa de zi cu zi era un om plin de vervă şi umor, dar modest, aşa cum numai oamenii cu adevărat mari pot fi. O personalitate căreia apelative precum maestre ori meştere i se păreau deplasate. Ne-a declarat-o chiar el în interviul de acum şapte ani: „Nu, sincer, asta cu maestre e o prostie, a devenit o glumă. Chiar aşa: domnule cutare? Nu, drăguţule, spune-mi simplu, maestre. Acum circulă formula monstru sacru. Ce monstru sacru, bă? Monstru mai înţeleg, dar sacru. Vine din franceză formula şi au preluat-o mai mult fetiţe care scriu cronici de teatru şi film. E mai simplu: sunt actorul cutare, am jucat cutare.“

Boala ni l-a răpit pe Gheorghe Dinică direct de la platourile de filmare pentru serialul românesc de epocă Aniela, unde a jucat rolul generalului Vulturesco. În ultimele secvenţe filmate cu maestrul, personajul său rosteşte o replică sunând a prevestire: „Mă uit la tinerii noştri şi apoi mă rog la Dumnezeu să văd România Mare, aşa cum a visat-o Mihai Viteazul. După asta pot să şi mor!“ Maestru a jucat „partitura“ unui general vârstnic care încearcă să insufle tinerilor ofiţeri forţă şi să le dea pilde de viaţă. De la internarea sa la secţia de terapie intensivă a Spitalului Floreasca pentru bronhopneumonie severă şi până în ziua când ne-a părăsit au trecut 19 zile. Momente de chin, speranţe şi deznădejdi. A fost ultimul act, semnat: Gheorghe Dinică.

foto Octavian Tibăr

Taguri: nr. 12 / decembrie 2009 Tweet

Sunday, December 20th, 2009 at 11:02 am, ZOOM, RSS feed