- Revista Flacara - http://revistaflacara.ro -

Goran Bregovic şi a sa muzică balcanică

Goran Bregovic, celebru pentru muzica din Vremea ţiganilor, al lui Emir Kusturica, este bun de ascultat atât la nunţi, cât şi la înmormântări. Cel puţin asta vrea să ne dovedească prin concertul de la Bucureşti, din Zone Arena, pe data de 20 mai, orele 19:30.

Va cânta acompaniat de Goran Bregovic Wedding and Funeral Orchestra, compusă din suflători ţigani, voci tradiţionale bulgăreşti, chitară electrică, percuţie tradiţională, coarde şi cor bisericesc şi interpretând de la cântecele nunţilor evreieşti şi ţigăneşti până la incantaţii din muzica bisericească, ortodoxă şi catolică şi invocaţii musulmane.

Pe scenă vor urca, alături de Bregovic, Viorica şi Ioniţă din Clejani, depozitarii unui patrimoniu lăutăresc complex, ale cărui farmec şi autenticitate l-au fascinat şi pe Copolla, marele regizor american.