- Revista Flacara - http://revistaflacara.ro -

GURMAND în stil nipon

Mă aflam la masă şi eram în transă: mama îmi pregătise felul meu favorit – cartofi prăjiţi cu multă sare. Aveam vreo 6-7 ani şi ştiam cu precizie că pentru a mânca cei mai buni French Fries din lume, trebuia să te afli fix aici, anume la Paris, şi eu eram fericită. Atunci a apărut tata şi avea aşa o faţă încțt m-am gțndit că ambasada aia la care lucra fusese aruncată în aer. Tata însă se dovedi şi mai şocat decțt în urma unei explozii.

– Am fost la un restaurant japonez cu amicul meu american. N-am văzut în viaţa mea sălbăticie şi cruzime mai mare! Vreau nişte cartofi prăjiţi!

Restaurantul la care fusese tata era unul de lux şi, atât pentru el, cât şi pentru american, acela era primul restaurant japonez – şi ultimul – în care călcaseră vreo­dată. Comandaseră ceva la întâmplare şi, în timp ce aşteptau, chelnerul adusese la masa vecină o maimuţă macac vie. Îi retezase capul şi turnase creierii în farfuria japonezului înfometat. Brrr… înclinaţiile culinare ale viitorului personaj Hannibal erau de-a dreptul inocente. Tata şi americanul se ridicaseră de la masă şi ieşiseră în fugă din acel elegant restaurant parizian.

Aveam să aflu mai târziu că bucătăria comună japoneză nu este nici pe departe atât de feroce precum la acel restaurant de lux, iar japonezii de rând nu au nicidecum gusturi la fel de „rafinate“ ca acel japonez probabil foarte bogat. Japonezii de rând mănâncă zilnic o mâncare destul de sărăcăcioasă, cu puţină carne, mult peşte ieftin şi multe legume. Mâncarea japoneză este de departe şi cu siguranţă cea mai sănătoasă de pe glob. Japonezii trăiesc în medie până la vârsta record de 83 de ani, ceea ce reprezintă topul mondial. Aceasta se datorează în parte sistemului medical. Deşi medicina americană este cea mai avansată din lume (lipsa asigurării medicale de stat duce la o investiţie majoră a populaţiei în sistemul medical, aspect pozitiv în sensul dezvoltării medicinei, dar negativ în sensul că, dacă eşti mai sărac, ai încurcat-o), sistemul medical japonez este probabil cel mai eficient din lume, în sensul că asigurările de sănătate parţiale de stat permit accesul întregii populaţii, contra unui cost moderat, la un tratament de calitate, mediocru totuşi în comparaţie cu cel american, exorbitant de scump. Dar nu sistemul medical este vedeta din punctul de vedere al longevităţii nipone, ci obiceiurile culinare sănătoase. Care este secretul?

Întâmplător, cei care au împlinit vârstele de 70 şi 80 de ani sunt japonezii care au trecut prin perioada unei lipse drastice de hrană din timpul şi după cel de-al Doilea Război Mondial. Deşi orezul este baza mâncării japoneze tradiţionale, în acea perioadă, din lipsa acestuia, grâul era mult mai des folosit. Nu se făcea pâine din el, ci era fiert întocmai ca orezul. Cartofii şi frunzele comestibile erau de asemenea la mare preţ. Carnea, mai puţin peştele, era practic inexistentă. Nu ştiu dacă prelungirea acestei perioade de penurie ar fi fost de bun augur din punctul de vedere al calităţilor sănătoase ale mâncării. Ulterior orezul a redevenit hrana de bază, dar, pe lângă el, nu cine ştie ce. Un mic dejun tipic japonez este astfel ochazuke. Este vorba despre un bol de orez, peste care se toarnă ceai verde, adăugându-se alge marine. Atât. Proprietăţile ceaiului verde, precum calităţile sale antioxidante (ajută la slăbire) sunt arhicunoscute şi n-am să insist asupra lor. Menţionez totuşi că specialiştii japonezi au descoperit că şapte ceşti de ceai verde pe zi împiedică practic sută la sută formarea cancerului. În sfârşit, ceaiul verde are rolul de a te ţine treaz ca şi cafeaua. Şi, în sfârşit, trebuie să dau şi o veste proastă: ceaiul verde japonez este diferit de cel chinezesc, care se găseşte pe piaţa românească şi care, în urma consumului fără măsură, ar putea provoca, după spusele specialiştilor belgieni, cancerul. Revenind la ochazuke, algele din compoziţia sa, consumate pe scară largă de japonezi în diferite preparate, reprezintă fără îndoială secretul datorită căruia japonezii nu albesc şi nu chelesc decât foarte rar şi foarte târziu. Bogăţia lor în iod este o altă calitate benefică a acestor, de altfel foarte gustoase, alge marine.

N-aş putea spune că natto, un alt preparat japonez foarte des consumat, de obicei la micul dejun, este la fel de gustos. Dintre toţi străinii care mişună prin Japonia am cunoscut unul singur care poate mânca şi căruia chiar îi place acest preparat. Acel sârb putea astfel să profite ca un japonez de calităţile acestei mâncăruri, o sursă bogată de albumină. Albumina este materialul din care se hrăneşte corpul uman = oasele, muşchii sunt constituite pe bază de albumină (noi, europenii, o luăm de obicei din carne) – şi, last but not least, spre deosebire de carne, natto nu are pic de colesterol. Din ce este făcut însă acest preparat miraculos? Asta e partea mai proastă, căci este vorba de boabe de soia fermentate, ceva ca o fasole stricată. Mirosul este pe măsură, aşa că poftă bună!

De multe ori, la toate cele trei mese zilnice, japonezii mănâncă misoshiru – supa miso. Baza acesteia este fasolea şi grâul, conţinutul de albumină fiind aproape la fel de ridicat ca la natto. În miso se pun de multe ori alge.

Dar sursa ideală de albumină este tofu, al cărui ingredient de bază este tot fasolea, de asemenea colesterol zero. O veste proastă şi de data aceasta. Tofu de pe piaţa românească, de tip chinezesc, este o mult mai slabă şi mai puţin gustoasă sursă de albumină decât cel japonez.

Peştele pacific proaspăt este de asemenea deseori prezent la mesele nipone. Uneori el este crud, precum în preparatele sushi şi sashimi, consumate totuşi rareori deoarece sunt scumpe. Aşadar, peştele este de cele mai multe ori prăjit. Un obicei culinar greu de urmat căci pentru a fi cu adevărat sănătos, peştele trebuie să fie oceanic şi proaspăt.

Preparatele de tip occidental sunt tot mai des consumate în Japonia. Pâinea şi untul, de exemplu, erau o raritate înainte de război şi consumarea lor era considerată un snobism. Bata (butter) kusai – putoare de unt – desemna acel gen de snob care se dădea în vânt după valorile occidentale considerate de marea majoritate ceva de genul unei nuci găunoase. Pâinea, untul, laptele, carnea de vită şi de porc sunt tot mai des consumate de tinerii japonezi şi se pare că, de când le consumă, japonezii piperniciţi au crescut în înălţime şi în greutate. Cred personal că mâncarea ideală pentru un copil este cea occidentală gen o friptană sănătoasă, pe când pentru un adult, mâncarea orientală este mult mai bună, iar cea japoneză este de departe ideală. Carnea japoneză de vită este foarte gustoasă – vitele în Japonia sunt hrănite, pe lângă furaje, cu bere şi de aceea carnea este foarte fragedă. Vita japoneză era favorita lui Ceauşescu (printre alţii). Iar, dacă vrei un hamburger cu adevărat gustos, nu te duci la McDonald’s, ci la Moş Burger.

Moş Burger este de departe cel mai gustos fast food care există pe Terra. Înfiinţat în 1972 de Satoshi Sakurada, Moş Burger este în prezent un lanţ de fast-food prezent exclusiv în Asia, unde poţi servi cele mai bune hamburger-uri şi hot-dog-uri posibile. La fel de miraculos de gustoasă este mâncarea italiană servită de către lanţul de restaurante japonez Cappriciosa. Pizza Calzzone este infinit mai bună decât în Italia, dar – disgrazia! – spaghetti-le sunt spaghettini şi nu sunt nicidecum al dente. În fine, iaurtul japonez, numit Bulgaria, este extrem de gustos, ca şi untul Meiji cu un conţinut scăzut de colesterol, pe care această firmă renumită a avut ideea excepţională să-l bage într-un tub. Nici nu mai trebuie să te chinuieşti să-l iei cu cuţitul, ci îl storci direct pe pâine. Pâinea, de asemenea, este de cea mai bună calitate în Japonia, deşi trebuie să ştii s-o cauţi; cea din supermarketuri este în stilul fad american. Pe scurt, Japonia este nu numai ţara unde găseşti cea mai sănătoasă mâncare de pe glob, dar şi una internaţională. Poţi mânca ce-ţi pofteşte inima, mai gustos decât la tine acasă, şi de obicei toţi occidentalii care locuiesc în Japonia se îngraşă.

Japonezii sunt foarte interesaţi de ceea ce mănâncă şi de aceea sunt multe emisiuni la televiziune şi la radio despre calităţile benefice sau nu ale diferitelor produse. Japonezii au un spirit de turmă şi cred în general tot ce li se spune, mai ales dacă acela care o spune este un sensei – specialist. Într-o emisiune televizată, unul a afirmat că un regim bazat pe banane este extrem de sănătos şi ajută la slăbire. Rezultatul a fost că la un moment dat nu au mai existat banane pe piaţă, cererea depăşind cu mult oferta. Dacă eşti un producător de banane, află aşadar că Japonia este ţara  ideală ca să-ţi plasezi marfa. În fine, folia bananei a fost în anul 2008 la fel de mediatizată ca demisia primului-ministru. Inclusiv revista Time a acordat un spaţiu important acestei probleme. Aşa că, cine ştie, probabil pe viitor, sănătoasa mâncare niponă va fi înlocuită cu banane sau cine ştie ce altceva. Ar fi de ajuns un mic articol plasat subtil în presa niponă pentru ca anul 2009 să devină Anul Mămăligii. Eu personal prefer şi acum cartofii prăjiţi cu multă sare; viaţa e limitată, iar eu nu pun mare preţ pe Marx şi nici pe dieteticieni.