Într-o zi, un grup de reporteri americani au venit în România  să caute Castelul Dracula. Alexandru Misiuga  le-a făcut o schiţă şi i-a trimis, nu la Dracula, dar în praznic la ruda lui cea mai apropiată. Totuşi, a reţinut: Bram Stoker.

Şi i-a prins bine după ce a devenit director la turism. E drept că pe „tovarăşi“ i-au cam luat prin surprindere denumirile din roman, că lorzii londonezi şi-au găsit papucii sub scară după ce au gustat din Elixirul lui Dracula, că un turist elveţian era să dea ortul popii în cavoul contelui transilvănean. Dar după toate acestea, la 85 de ani, nu e puţin lucru să fii singurul Baron al Casei Dracula şi membru al Societăţii Dracula din Londra, să ai un teanc de scrisori primite din toată lumea, o carte poştală cu o mâzgălitură a lui Gahan Wilson, un inel sub formă de Christopher Lee şi veşti de la Warner Bros. Records, BBC şi The Dracula Society, London.

Alexandru Misiuga sau „Baronul“, cum îi spun expeditorii, s-a născut în 18 februarie, 1924, în Bucovina de Nord, comuna AdĂncata, judeţul Storojineţ, Regatul României. Tatăl cojocar şi mama casnică. A doua oară s-a născut când s-a prezentat la Comitetul de Partid din Bistriţa, şi i-au scris pe certificatul de naştere „URSS“. A treia oară s-a născut după destrămarea URSS-ului, când a zis că şi-a uitat certificatul într-un sertar din Ucraina şi i-au dat certificat de… Ucraina. „Deci m-am născut în trei ţări cu acte în regulă“, spune el vesel. Este un personaj plin de galanterie şi umor, prezentabil, purtând decoraţia cu Ordinul Muncii pe reverul hainei. Soţia lui ştie că 85 de ani nu sunt un motiv ca să nu fie geloasă, iar chelnerii ştiu că, fără o bere neagră, Baronul nici nu stă de vorbă. Dar după ce e servit, nici el nu-şi mai aminteşte a câta oară rememorează ziua de 30 aprilie 1952, la Bistriţa, când comandantul Batalionului 16 Vânători de Munte i-a adunat pe toţi şi le-a spus: „Stimaţi subofiţeri, ofiţeri, conform ordinului ministrului etc. etc., locotenentul major Alexandru Misiuga a fost trecut în rezervă. Mai bine îmi tăiam mâna dreaptă decât acest brav ofiţer al armatei române să fi fost trecut în rezervă“. Şi-a luat solda, şi-a vopsit pantalonii milităreşti, şi-a rupt epoleţii şi nasturii de aur, cascheta a aruncat-o şi a început să-şi caute o slujbă. Într-o seară, l-au vizitat doi „indivizi“: şeful Inspectoratului de Cultură şi adjunctul. Îl cunoşteau de la Casa Armatei, că scria texte de brigadă. „Măi, Misiuga, măi, am auzit că te-o dat ăştia afară de la armată. Hai că te punem noi director la Casa Raională de Cultură“, au spus ei. În ’68 a fost numit director la Casa Creaţiei Populare a Judeţului Bistriţa-Năsăud. Aici n-a făcut mare lucru, spune el, doar a fost „urecheat“ puţin la început pentru că nu plătea cotizaţia la partid, iar din pricina lui, Bistriţa-Năsăud are în prezent mai multe activităţi şi grupuri folclorice  decât trei judeţe la un loc.

Într-o zi, s-a trezit la Casa Creaţiei Populare cu un grup de reporteri americani. „M-am pomenit cu trei haidamaci, cu un şofer, cu aparatură… Şi zic ei: «Am venit să filmăm castelul Dracula din Borgo Pass». Zic, ce vreţi? «Păi hotelul, castel Dracula… nu ştiţi, din romanul lui Bram Stocker?» A, da, da. Eu habar n-aveam de Stocker. Ei vorbeau, eu îmi notam. Zic, măi băieţi, eu m-aş duce cu plăcere, dar am plenară la partid. Le fac o schiţă: aici e Bistriţa, mergeţi drept înainte, aici e comuna Prundu Bârgăului, ajungeţi la Piatra Fântânele, mergeţi pe Drumul Romanilor şi daţi de un vârf de munte, se cheamă Răciţan. Iar acolo mai întrebaţi nişte păstori şi o să daţi de ruinele Castelului Dracula“, povesteşte Misiuga. De fapt, „ruinele Castelului Dracula“ erau un fost amplasament de tun şi nişte dărăpănături, care, pe vremuri, marcau linia frontului. Iar pe Răciţan mergea el cu un prieten, Andrei Năuc, mâncau un caş, beau un jinars şi se apucau de poveşti, cum că Răciţanul ar arde în flăcări de Sfântu Gheorghe şi acolo s-ar afla comoara lui Vlad Ţepeş. Legenda pot să o spună şi azi oamenii de la Piatra Fântânele.

Dar povestea cu Bram Stocker şi romanul Dracula i-au rămas în minte. S-a dus la Bucureşti la un prieten şi i-a cerut romanul. „Mă, este, dar îi la index. Nu-i voie de citit, că lui Ceauşescu i-a mers porecla că-i Dracula“, i-a spus acesta. În sfârşit, cu două sticle de ţuică şi promisiunea că o să tacă din gură, a reuşit să pună mâna pe roman. „Din prima pagină am înţeles tot: avocatul Jonathan Harker a călătorit de la Londra, a ajuns la Bistriţa, unde a tras la Coroana de Aur, întâmpinat de o jupâniţă, a mâncat, a băut două pahare de vin de Mediaş, a doua zi a luat poştalionul spre Borgo Pass, unde Contele Dracula îl aştepta în faţa castelului dărăpănat cu o haită de câini, care de fapt erau lupi. Şi de acolo începe povestea… “, povesteşte baronul dintr-o suflare. Atât i-a trebuit. Într-o bună zi, s-a pomenit chemat la partid. „Mă, ce dracu’ oi fi făcut? Că primul scretar când te chema, nu te chema pentru felicitări. Intru, secretara veselă, nu mai era tristă ca atunci când a spus că nu plătesc cotizaţia“, îşi aminteşte baronul. Câteva vorbe, un pahar de coniac şi s-a trezit, în 1968, director la Oficiul Judeţean de Turism. „Din 22 de milioane de români au ales 42 de berbeci care trebuia să ştie măcar două limbi străine. Eu m-am născut în Bucovina, iar pe strada mea erau numai opt familii de români, restul erau ucraineni, polonezi, şvabi, evrei. De mic copil am învăţat limbile astea, vorbeam acasă şi germana, în liceu am făcut şi franceza“, explică el. Pe atunci, Bistriţa avea doar o agenţie de turism şi două hoteluri care erau frecventate de „şoferi şi destrăbălate“, aveau WC-uri cu uşi din scândură şi nici o stea. Aşa că  Misiuga s-a gândit că ar fi nevoie de un hotel decent, pentru care a primit finanţare şi totul a  mers bine, până în momentul când a trebuit să fie botezat. „Eu eram pregătit din capul locului: Coroana de Aur. Se uită ăştia: «Ce Coroana de Aur? Mă, în socialism vii tu cu  coroana ta de aur? Du-te şi caută nişte propuneri serioase»“, îşi aminteşte el. Totuşi, denumirea i-a intrigat pe toţi. Într-un minut, Misiuga le-a spus, pe scurt, povestea romanului Dracula. Le-a explicat că ar putea atrage turişti străini şi că au nevoie de valută. Când au auzit de valută, au zis: «cine-i pentru Coroana de Aur?» Toată lumea a ridicat mâna. În 1974 s-a tăiat panglica şi hotelul a fost deschis.

Când au aflat englezii că la Bistriţa este Coroana de Aur, şi-au anunţat vizita. Între timp, Alexandru Misiuga amenajase şi salonul Jonathan Harker, după numele avocatului din romanul Dracula. „Era în 1975. Şi mă pomenesc cu un grup de englezi la Bistriţa. Bruce Wightman, băiat simpatic. Mă, zic, mie îmi trebuie ceva deosebit aici“, povesteşte baronul. A dat comandă de o sticlă cu un cap de drac înăuntru. Turnat în cobalt, la 2.000 de grade.  Iar în sticlă a pus Elixirul lui Dracula: ţuică ardelenească amestecată cu sirop roşu. „Când am pregătit masa, paharele erau deja pline. Doar că al meu era cu apă minerală şi sirop. Şi am zis, că aşa e obiceiul, că aşa făcea şi Jonathan Harker, bea dintr-o dată. Şi am zis că cine vrea, se poate repeta. Şi ăştia «eu, eu!» Încă o dată! La ora 10:00, erau criţă băieţii mei“, îşi aminteşte Misiuga. După toată tărăşenia asta, un londonez şi-a găsit papucul sub scară, dar Alexandru Misiuga a fost numit membru al Societăţii Dracula din Londra şi a început să primească regulat scrisori de la amicul său simpatic, Bruce Wightman, preşedintele societăţii.

Totuşi, directorul OJT avea o nemulţumire: a făcut Hotelul Coroana de Aur, dar n-a ridicat Castelul Dracula în Pasul Bârgăului. S-a apucat să facă o machetă, după cum şi-a închipuit el, citind romanul. A pus macheta într-o cutie de carton şi s-a dus cu ea la Bucureşti, la ministrul Turismului. „Unde vrei să faci mă, Misiuga, hotelul ăsta, mă? În pasul Bârgăului? Da’ ai mai văzut tu nebun să facă hotel la 1.200 m? Crezi că eu nu ştiu unde-i Pasul Bârgăului? Îmi spui mie că ninge două luni pe an? Păi acolo ninge şi viscoleşte aproape o juma’ de an şi prin pasul Bârgăului nici dracu’ nu trece“, i-ar fi răspuns ministrul. Dar măcar a păstrat macheta. După trei luni, proiectul a fost aprobat şi după şapte ani a fost şi finalizat. Doar că s-a numit Hotel Tihuţa şi nimeni nu ştia că la subsol, „dracul“ de Misiuga amenajase un cavou, cu sicriu, cranii de om cumpărate de la un gropar pe un pachet de Kent şi, în sfârşit, tot ce trebuie pentru confortul unui vampir. Ţinea el minte din roman că Dracula dormea ziua în cavoul familiei. „Am instruit o fată ce şi cum să facă: cine vrea să doarmă în cavou, 20 de dolari. N-am spus nimănui. A venit un grup de turişti din Elveţia. Şi o băbuţă de vreo 66 de ani a zis că ea vrea să doarmă. A început fata aia poveştile, a aprins o lumânare. La un moment dat, s-a stins lumânarea, s-a deschis capacul de la sicriu şi a ieşit dracul… un băiat de la bucătărie. Huoooo… baba a leşinat, ăştia s-au speriat, elveţienii au luat-o pe babă, treptele scârţâiau, au dus-o la recepţie, au uns-o cu oţet…“,  povesteşte amuzat baronul.  A doua zi, toată lumea ştia că la Tihuţa era să moară un turist elveţian în subsolul hotelului. Cavoul a fost desfiinţat imediat. Dar Misiuga le-a spus tuturor că el n-o să moară până ce hotelul nu va fi botezat „Dracula“. Şi aşa s-a şi întâmplat, după 1989, când a fost refăcut şi cavoul contelui. Alexandru Misiuga a fost numit Baron al Casei Dracula, după o serie de probe de menuet, tras cu arcul şi mers pe bârnă. A fondat Societatea Dracula din Transilvania şi, în 2006, a dezvelit bustul lui Bram Stocker în faţa castelului, în prezenţa ambasadorului Irlandei, ţara de origine a romancierului.

Răsfoiesc cele patru dosare ale Baronului Casei Dracula, în care a păstrat cu grijă toate documentele cu referire la faimosul conte transilvănean: tăieturi din ziare româneşti sau străine, meniuri, trasee turistice etc. Dar cele mai valoroase sunt cartea poştală pe care Gahan Wilson, cel mai renumit caricaturist al Americii, a schiţat portretul lui Dracula, şi scrisorile primite din toată lumea, de la BBC, de la Warner Bros. Records, de la Societatea Dracula din Londra, de la turişti care îşi amintesc de jupâniţele de la Coroana de Aur, de Elixirul lui Dracula şi de frumuseţile din Pasul Bârgăului. Lipseşte doar o scrisoare expediată de un californian, adresată Contelui Dracula şi scrisă cu sânge. A rămas la Academia Gheorghe Cristea. „Ştii ce-mi pare rău? Că n-am găsit un regizor, deşi există un Sergiu Nicolaescu, n-am găsit un actor, deşi există un Florin Piersic, care ar fi putut juca alături de marele actor Cristopher Lee, să facem şi noi un film cu Dracula, turnat în Pasul Bârgăului, de care scrie Bram Stocker, deşi n-a călcat el niciodată pe aici“, a încheiat Baronul Casei Dracula.

Taguri: nr. 1-2 / ianuarie - februarie 2009 Tweet

Tuesday, January 20th, 2009 at 9:08 pm, ZOOM, RSS feed