Mai trendy decât un happy hour, mai glamour decât un book pub.
Ne întâlnim la knit café, sâmbata seara, ca sa tricotam? E la moda sa bei o cafea cu prietenele, sau prietenii, purtând cu tine un ghem si niste andrele – ocupa asa de putin loc în geanta..
Andrelele nu mai sunt doar un instrument din arsenalul bunicii, folositor doar la a produce ceva care sa tina de cald, iarna.
Do you knit youreself?
Anticipând, cumva, ceea ce va veni, dar si din dorinta de a iesi din uniformizarea globalista, pasiunea pentru tricotat a renascut în Statele Unite (deh, oameni practici americanii, se stie…) si a început sa contamineze, în urma cu câtiva ani, restul planetei.
Astazi, knit cafe-urile se pot înâlni de-a lungul si de-a latul vechiului continent, de la Stockhold la Roma, de la Paris la Londra, de la Milano la Oslo, dar si la Montreal, în Salvador sau China. E un fel practic si relaxant de a îmbina utilul cu placutul. Util pentru ca te ajuta sa construiesti singur ceva ce îti lipseste, placut pentru ca, o spun specialistii, e relaxant. Nu lipseste nici semnificatia filosofica a fenomenului: cu totii putem deveni mici demiurgi în micul nostru univers personal. În fond, totul depinde doar de noi.
Pacatul originar l-au comis diverse mercerii, galerii de arta sau localuri care au organizat, initial un scop promotional, knitting group-uri carora sa le fie prezentate varii produse si sa fie atrase pe acest tarâm dat uitarii. Ulterior, totul trebuie sa fi fost atât de placut ca participantii tricotatului universal au dat nastere unei adevarate miscari de arta urbana (www.knittaplease.com [1]). Asa s-au umplut stâlpi, antene, pietre, ziduri cu niste obiecte cam ciudate, la limita dintre un fular si un extraterestru ciclopic si multicolor.
Astazi, oamenii, femei si barbati deopotriva (da, barbati, nu e o gluma), se întâlnesc în knit cafe-uri, dupa job sau în weekend, si alaturi de un cappuccino „servesc” si lectii de la experti în ale tricotatului sau crosetatului, disponibil sa ofere celor interesati tot ce e nou în materie de stiluri, modele sau tehnici. Pentru ca nu totul a ramas ca pe vremea bunicii, exista astazi materiale si stiluri care au patruns în patrimoniul artistic.
La Milano – oras care de câtiva ani a oferit spatiu umilei mele existente de ziarist roman exilat de bunavoie, pur si simplu din dragoste – tricotatul a primit binecuvântarea unor artisti precum Vivienne Westwood, care înca de anul trecut rezerva permanent un spatiu din prorpriul showroom milanez creatiilor studentilor de la Nuova Academia Di Belle Arti. De altfel, datorita unui proiect al acestora s-a nascut primul knit café Italian, la Triennala milaneza, spatiu destinat în mod traditional experientei si inovarii. Astazi familia knit café-urilor s-a extins în întraga peninsula. La urma urmei, e nevoie doar de un mic spatiu si multi pasionati. Întâlnirile pasionatilor de la Triennale sunt saptamânale iar, pe fondul interesului tot mai mare, la începutul acestui an galleria a gazduit lucrarile unor artiati cunoscuti într-o expozitie care s-ar traduce “Du-te vino” (Diritto Rovescio), dupa numele celui mai simplu dintre modelele de tricot. Dincolo de mesajul artistic, expozitia a aratat cum doua mâini si doua andrele pot da nastere unei multimi de obiecte, de la un sac de dormit multicolor, la un covor în forma de urs sau de la un grup de tacute pouf-uri, la un cort precum curcubeul.
Valoarea adaugata acestui hobby cu radacini în negura vremurilor e data de faptul ca oricine îsi poate crea propriul obiect vestimentar sau un simplu accesoriu, personal sau domestic, cu ajutorul a doua andrele, si exploateaza, totodata, o noua tendinta mondiala, aceea a reciclarii. În plus, timpii morti de care se poate profita de-a lungul unei zile sunt multi, în autobus sau metrou, la vreo coada sau poate chiar la birou, ascunsi dupa munte, de dosare în lucru. si, de ce nu, poate fi un înlocuitor mai practice al chatt-ului cel de toate zilele si se poate practica oricând si oriunde. Mai mult, psihologii spun ca raportul cu un obiect nascut din propriile mâini si care ulterior poate fi expus cu satisfactie e ca o gura de oxigen pentru psihicul uman postmodern.
Ideea pare sa-I placa mult Juliei Roberts, care a cumparat drepturile de ecranizare ale romanului The Friday Night Knitting Club, în care povestile de viata se îmina cu tricotatul si micile bârfe terapeutice ale unui grup de prietene. Neoficial, productia este asteptata în 2010. si se mai spune ca ea împarte aceasta pasiune cu Sarah Jessica Parker, Uma Thurman, Julliane Moore sau… Russel Crowe. În cazul Elenei Udrea informatia e certa. Ea a venit, anul trecut, la o televiziune, în direct, aratând ca stie si sa tricoteze. Pe când si în Bucuresti un knit café marca Elena Udrea?…
Cel mai interesant experiment public de data recenta destinat a reancora în prezent o traditie seculara dateaza din 2006, din timpul olimpiadei de iarna de la Torino. Stephanie Pearl – McPhee, Yarn Harlot în blogosfera, considerata un fel de Michael Jordan al andrelelor, a lansat o provocare deschizând olimpiada mondiala de tricotat în acelasi interval de timp cu olimpiada propriu-zisa. Peste 4000 de participante s-au înscris online în competitie, care a constat în a initia si termina în aceasi perioada de timp un produs tricotat bazat pe un model nou si complicat. Totodata, Stephanie a înfiintat in 2004 organizatia Tricoteuses sans frontiers, în scop caritabil. Comunitatea mondiala a doamnelor care tricoteaza a reusit sa strânga peste 500000 USD din vânzarea propriilor produse, donati ulterior mai cunoscutei Medecins sans Frontieres. Autoare de numeroase manuale în domeniu, Stephanie participa la toate târgurile si lansarile importante din SUA si Canada, precum si la numeroase show-uri tv. Pe vechiul continent, ea a avut prima aparitie abia anul trecut, fapt care da adevarata masura a raportului de forte dintre vechea si noua lume în materie de tricotaje manuale. Ar putea parea oarecum paradoxal, dat fiind ca metoda pare sa se fi nascut în Europa. Potrivit Wikipedia, “knit” ar avea fie o origini olandeze, fie engleze. În orice caz, prin nordul Europei.
Cartile si revistele care promoveaza modele si tehnici în materie au început sa apara de pe la jumatatea secolului XX, dupa ce tricotajele au patruns pe tarâmul modei de mare clasa. Industrualizarea care a urmat a facut desuete vechile noastre pulovere tricotate, aducând cu ea un declin de moment al secularei tehnici, însa odata cu noile tehnologi digitale, secolul XXI a readus-o la viata. Potrivit Wikipedia, care citeaza un membru al industriei de profil, în SUA numarul persoanelor tinere de sex feminine care se initiaza în tainele tricotatului a crescut cu 150% între 2002 si 2004.
Text Mihaela Ganet
În România, experienta publica în domeniu este înca saraca. Primul site de vanzari hand-made online, breslo.ro, numara putine creatii la andrele dar si mai putine sunt cu adevarat vandabile, deocamdata. Ele par mult mai mult fructul a ceea ce câteva fete au învatat de la mama sau de la bunica si foarte putin rezultatul propriilor cautari si experiente în domeniu.
Tricotaje online
Prima revista online de tricotat dateaza din 1998, aparut în Statele Unite sub denumirea Knitnet si traieste înca, bine mersi, dupa ce a semnat practic actul de nastere a comunitatii mondiale virtuale de tricotat. Ulterior, blogosfera a fost invadata de femei dormice sa schimbe idei si experiente pe respectiva tema, schimbul aducând repede cu el inovatia si experimentul. Comunitatea cea mai cunoscuta în prezent e Ravelry.com, care numara peste 300000 de membri. Înscrierea e gratis si permite inclusiv plasarea spre vânzare a propriilor creatii. De asemenea, cel mai cunoscut site de vânzari handmade la nivel mondial, etsy.com, este dominat în mare parte de produse tricotate si crosetate, paginile unde acestea sunt expuse spre vânzare fiind, vara sau iarna, de ordinal miilor.
