Un tărâm fermecat, cu întinsuri de nisip, dealuri îmbrăcate în conifere, staţiuni moderne, golfuri în care civilizaţia n-a ajuns, dar aşteaptă să fie descoperite…
Unii români se simt ca acasă în peninsula de care vă vorbesc. Au mers acolo o dată, i-au dat de gust şi au devenit cei mai fideli clienţi. La fel ca nemţii şi englezii. Regiunea dă pe dinafară de chestii care produc plăcere. Plajele sunt rupte din filme, dealurile dimprejur sunt verzi şi răcoroase, colibele lor sunt desprinse din trecut, mânăstirile au un aer idilic, ruinele romane, turnurile de supraveghere bizantine şi peşterile preistorice atrag întruna cârduri de turişti dornici să-şi îmbogăţească cultura şi să-şi etaleze albumele foto. Despre Halkidiki se spune că are forma tridentului lui Poseidon. Evident, fiecare dintre cele trei degete are personalitatea lui. Kassandra e cea mai vizitată. Nisipurile fine şi albe, udate de o Egee cu reflexe turcoaz, au un aer caraibian şi-ţi dau un sentiment de pace. Dar şi viaţa de noapte e tentantă. Sithonia este sălbatică, are un ţărm extrem de ridat, plaje care aduc cu cele din Laguna Albastră şi nişte peşteri senzaţionale, în faţa cărora nu mai conteneşti să te minunezi. Dacă te uiţi la dealuri, ai impresia că eşti prin Scoţia. Din loc în loc, bine ascunsă de ochii nevolnicilor, răsare câte o mânăstire albă. N-ai cum s-o vezi, decât dacă iei dealurile la picior. Ar mai fi singuraticul şi misteriosul munte Athos, cea mai estică parte a peninsulei, o regiune sfântă şi închisă celor mai mulţi vizitatori. Singura variantă de a-l vedea, mai ales dacă eşti femeie, este croaziera care te poartă de-a lungul ţărmurilor sale. E de poveste. Dacă eşti bărbat, poţi să intri şi pe munte, dar numai după ce ai obţinut viză şi ai scăpat de controalele riguroase ale soldaţilor greci.
Plajele… hmmmm! oriunde-ţi pui cearceaful, o să ai parte de o cavalcadă glorioasă de nisipuri. Kassandra vine la pachet cu o apă cristalină, perfectă pentru copii. Vegetaţia din spate e aşa de luxuriantă, că-ţi dă impresia de junglă amazoniană. În Kalithea, nisipul străluceşte la fel de frumos, iar valurile sunt la fel de turcoaz ca în Caraibe. Aş putea spune acelaşi lucru şi de Nea Flogita, Dionisiou, Afitos, Posidi, Fourka sau Sani, unde nisipul e stăpânul absolut. Plajele sunt prietenoase, adorate de familiştii care au copii, iar golfuleţele minuscule desăvârşesc tabloul acela de vacanţă perfectă. Prietenii sporturilor acvatice au cele mai multe opţiuni în Kalithea, Sani şi Pefkohori. Sithonia e mai cuminţică, dar pe de altă parte te va surprinde, mixând în mod elegant plajele populare şi populate, cum sunt cele de la Agios Ioannis sau Spathies, cu cele stâncoase şi romantice de la Elia. Bineînţeles că există şi întinsuri pustii, unde te poţi simţi Adam sau Eva… La Sarti sau Sykia. Ar mai fi, în cel mai estic punct al întregii penisule, Ouranoupolis, care de asemenea are plaje cu nisip, dar şi golfuri stâncoase, neatinse de civilizaţie.
Cu beach-urile am cam terminat, e cazul să vă spun câte ceva de mâncărica pe care o găsiţi în Halkidiki. Taverne tradiţionale supertentante, localuri cu grill-uri care răspândesc un miros înnebunitor, şi atât de obsedant că nu ai cum să-i rezişti, cafenele minuscule cu măsuţe de lemn, întinse la soare, ca să nu vă mai spun de restaurantele idilice vopsite în albastru, unde mănânci întotdeauna însoţit de sunetul liniştitor al mării. Ai totul şi orice. Când vine vorba de meniu, bineînţeles că te izbeşti la tot pasul de tipicul grecesc. Bucate care au un gust fabulos, cum ar fi musacaua cu bucăţi mari de vinete, carne tocată de miel şi un sos bechamel supărător de bun. Sau meze-le. Poţi să le mănânci ca snack, ca antreu sau ca fel principal. Sunt un amestec de orice, de la chifteluţe, la tot felul de brânzeturi, nelipsitul tzatziki, fasole bătută, orez cu spanac, toate puse în nişte boluri micuţe, dar atât de multe ca număr, că nu-ţi încap pe masă. De asta, sunt aduse pe rând, patru câte patru. Şi dacă mai pui alături un ouzo rece sau o bere Mythos, cu paharul aburind, de la frigider, eşti cel mai aproape de gustul adevărat al Greciei. După meze, ar merge un pui cu aromă de lămâie, făcut grill, un peşte proaspăt sau nişte fructe de mare. Majoritatea tavernelor cu vedere la mare te vor tenta cu o varietate de produse, aduse zilnic direct din mare, dar cel mai bine pregătite sunt calamarul, peştele spadă sau octopusul gătit ca o friptură. Vinurile greceşti sunt bune, poţi asorta fie unul roşu, fie unul alb, în funcţie de ceea ce mănânci, sunt la fel de gustoase. Iar ca să închei într-un mod magistral, gustă un metaxa sau un lichior local.
Dacă ai chef de party-uri hedonistice, n-ai ajuns bine în Halkidiki. Nopţile aici sunt mai degrabă pentru stat cu un pahar bun în faţă, la lumina Lunii şi a lumânărilor. Indiferent că eşti într-o staţiune mai micuţă sau în resorturi ca Sani sau Gerakina, unde te va tenta cu siguranţă barul din faţa piscinei bleu. Majoritatea hotelurilor mari oferă seară de seară spectacole folclorice sau show-uri de bouzuki. În Fourka sau Afioti sunt şi câteva discoteci destul de interesante, iar pe lângă Hanioti o să găseşti cluburi cu muzică electronică şi mulţi decibeli.
text şi foto Ciprian Enea