Leonard Cohen este un gânditor care scrie poeme, un poet care compune muzică, un cântăreţ care se dăruieşte publicului, în timp ce se caută pe sine. O căutare nevrotică, dureroasă, pentru care a fost numit „poetul laureat al pesimismului“, „prinţul decepţiei“, „naşul melancoliei“, „negustorul disperării“. Paradoxal, tristeţea lui aduce, de peste 50 de ani, bucurie milioanelor de oameni care îi citesc versurile şi proza şi, mai ales, îl ascultă cântând. Cohen şi vo-cea sa unică au construit un mit, pe cât de seducător, pe atât de enigmatic.
Negustorul disperării
Considerat de mulţi cel mai de succes compozitor al anilor ’60, Cohen s-a născut în 1934, într-o familie de evrei din Montreal. La 13 ani începe să cânte la chitară şi curând ajunge să-şi interpreteze creaţiile proprii, prin cafenelele oraşului. Primele încercări literare, din timpul facultăţii, îi sunt răsplătite cu premiul McNaughton pentru creaţie, iar la un an după absolvire publică primul volum de poezie, Let Us Compare Mythologies, primit cu entuziasm de public, dar şi de critici. Atitudinea iconoclastă, dar mai ales romanele sale, Joaca preferată (1963) şi Frumoşii învinşi (1966) îl fac cunoscut dincolo de graniţele Canadei, până în America, unde ziarul Boston Globe anunţă: „James Joyce nu a murit. Trăieşte în Montreal şi se numeşte Cohen“. Fiind convins că muzica îi va aduce mai mulţi bani decât proza şi poezia, la 32 de ani începe să scrie partituri. Judy Collins, nume celebru în folk-ul anilor ’60, îi înregistrează o versiune a piesei Suzanne, care urcă rapid în top-urile americane. Un an mai târziu are loc debutul oficial la Newport Folk Festival, urmat de două concerte la New York şi o apariţie la CBS NETWORK unde Cohen îşi interpretează cântecele şi îşi recită poeziile. John Hammond, de la Columbia Records, îl cheamă la o audiţie şi, după primele strofe, exclamă: „Păzea, Dylan!“, după care încheie imediat un contract cu noua vedetă. În 1968 se lansează primul album, The Songs of Leonard Cohen, care stârneşte vâlvă în mediile muzicale şi devine hit folk, vânzându-se, în al doilea an de la apariţie, în 100.000 de exemplare. Urmează un adevărat maraton al albumelor înregistrate: Songs From A Room (1969), Songs Of Love And Hate (1971), Live Songs (1973), New Skin For The Old Ceremony (1974), The Best of Leonard Cohen (1975), Death Of A Ladies’ Man (1977), Recent Songs (1979), Various Positions (1984), Night Magic – the musical (1985), I’m Your Man (1988), The Future (1992), Cohen Live (1994), Field Commander Cohen (2001), Ten New Songs (2001), Dear Heather (2004), Night Magic, remastered soundtrack (2004), Blue Alert by Anjani (2006), Book of Longing (2007), The Collection (2008), Live in London (2009). Fie că scrie proză sau poezie, fie că sufletul său pluteşte în nostalgii sumbre sau se zbate într-o disperare lucidă, Cohen explorează temele cele mai sensibile şi profund umane: iubirea şi sexualitatea, religia, izolarea şi căutarea de sine, complexitatea relaţiilor interumane.
Cohen a fost inclus în Rock and Roll Hall of Fame, în 2008, an în care revine şi pe scenă, pentru prima dată după 15 ani, în faţa publicului din Canada. La sfârşitul lui martie 2009, a lansat albumul Live in London care conţine 25 de piese din spectacolul susţinut în 2008 pe faimosul stadion londonez O2 Arena. De la Suzanne la Dance Me To The End of Love şi Hallelujah, Live in London conţine toate piesele care i-au adus lui Cohen reputaţia legendară de care se bucură astăzi.
foto arhiva Events
• Despre lupta sa împotriva depresiei, Cohen spune: „Am încercat toate soluţiile: evadarea în fizic, obsesia, medicamentele. Aş recomanda-o pe oricare dintre ele, cu entuziasm, dacă măcar una ar fi avut efect.“ Aşa că i-a rămas soluţia finală: muzica şi poezia. Vindecătoare şi pentru sufletele noastre.
• I-a plăcut atât de mult insula Hydra, încât şi-a cumpărat acolo, cu numai 1.500 de dolari, o casă, fără apă şi curent electric. Aici se refugia de lume, cu lunile, pentru a scrie şi a înota.
• Idolul său este Federico García Lorca, motiv pentru care a botezat-o cu numele Lorca pe unica sa fiică.
• În 1988, Cohen declara, în Musician Magazine: „Cu cât înaintezi în vârstă, cu atât mai puţin eşti dornic să cumperi cea mai recentă versiune a realităţii.“
• În anii ’90 aderă la o comunitate budistă de lângă Los Angeles, se retrage în munţi pentru câţiva ani, autoizolare întreruptă brusc pentru a reveni în lumea muzicii cu un nou album, Ten New Songs.
(Selecţie din lista cu 70 de lucruri mai puţin cunoscute despre „negustorul disperării“, publicată de Tim de Lisle de la The Guardian, când Cohen a împlinit 70 de ani.)