tramadol 50mg is it strong tramadol overnight shipping tramadol 50 mg a narcotic

xanax atarax together buy alprazolam xanax dopo vino

tramadol hidroklorür içeren ilaçlar tramadol 50mg how much tramadol for 60 lb dog

zolpidem buy Norfolk buy ambien online buy ambien online Rockford

effects of soma on liver soma online demonstracao seno da soma

can you take propranolol with phentermine phentermine diet phentermine 37.5 vs adderall 20

lunesta vs ambien better buy ambien can i take tylenol cold and flu with ambien

ambien astral projection buy ambien online interaction between alprazolam and ambien

xanax gambling buy xanax how to get your doctor to prescribe xanax

purchase alprazolam Delaware buy xanax online the difference between clonazepam and xanax

ZOOM

Herta Müller – O cravașă peste fața României

November 20th, 2009, com 2 comentarii

A luat sau nu România Premiul Nobel? Iată o întrebare. Care nu vine singură. Pentru că, după ea, vin altele. Dacă Herta Müller, care a trăit mai bine de treizeci și trei de ani în România și a fost cetățean român… e româncă? Nu? Nemțoaică? Deși a trăit mai mult de jumătate din viață în România? Deși a scris despre realitățile Securității românești? Despre persecuțiile ei de aici… Greu de spus: să ne bucurăm sau să ne întristăm?

Am să încerc să ocolesc, acum, la o lună după anunțul juriului Nobel, toate poncifele. Orice material jurnalistic despre Herta Müller începea cu acel faimos & anacronic anunț: „S-a născut la Nițchidorf…“ Păi, bine-bine, de ce nu știam și până acum că „s-a născut la Nițchidorf“? În țara în care s-a născut premianta Nobel, se știa foarte puțin sau, oricum, puțin despre ea. Nu mă refer aici la scriitori: scriitorii români o cunoșteau pe Herta Müller. Mă refer la intelectuali. În memoria & conștiința intelectualilor, era cvasiinexistentă. Mircea Cărtărescu, de exemplu, era mult mai bine cunoscut. Și putem produce o listă de scriitori evident mai populari: Mircea Dinescu, Fănuș Neagu, Nicolae Breban ș.a. Acum, se halesc informații pe pâine despre ea! Culmea inculturii românești: atenție, un om născut în România ia Nobelu’, da, nene, ăla după care visasem și suspinasem GENERAȚII ÎNTREGI, de la Blaga & Arghezi încoace. Și? Și nu e cunoscut în țara lui! Că, nu-i așa, nimeni nu-i profet în Nazarethul Galileei mamei lui… Nu-i așa că-i pedeapsă pentru neamul românesc? Da, o cetățeancă română de origine șvăbească/germană, mă rog, cum se spunea, politically correct, pe vremea răposatului-regim-împușcat-în-cap, care, MARE ATENȚIE, a trăit vreo treișcinci de ani printre noi, aici, a mâncat salam-cu-soia, a luat, nene, premiu lu’ nobel. Oaau, de-ți vine să caști gura ca după decapotabile roșii! Mai mult de jumătate din viața ei de premiul lui nobel ea a trăit-o cu noi, aici, lângă noi. Printre noi. Și noi habar nu avem de ea! De ce? Asta e întrebarea: de ce? Păi, în primul rĂnd, că de scris scrie mai cu seamă în germană. Buun! Și nu se găsea nimeni, la o adică, să ne traducă ce scrie femeia asta? Ba da! Dar, hai să o luăm personal, pentru că io întotdeauna o iau personal, așa-mi place mie s-o iau: câte cărți, mari și late, ați citit semnate de Herta? Eu, una. În coc locuiește o damă. Volumul de la Editura Vinea, probabil cea mai bună editură de poezie din România (probably the best beer in the world). Și despre Nițchidorf pun pariu că noi, românii, în afara bănățenilor, nici nu (prea) știam că există pe hartă.

Regele se-nclină și ucide

De ce? Stăruie întrebarea. De ce era o anonimă Herta Müller în țara natală? Pentru că Herta Müller, deși are o influență covârșitoare în Germania, e o cvasinecunoscută în România. Dacă ar trece pe stradă, 99 de trecători din 100 – sau, ce spun eu, din 1.000, poate! – nu ar recu­noaște-o. Dacă nu băgăm în seamă ceva apariții pe la POLIROM, și mai altele câteva, nu prea avem „marfă“. Da, Regele se-nclină și ucide. Oricum am da-o, tot e puțin. Nemții, culmea, o consideră pe autoare cam… româncă. Unii, cel puțin. Până acum, cel puțin. Până la Nobel. Sigur, de-acum, o vor considera, poate, covârșitor „nemțoaică“. Doar a luat nobielul, nu? Un oarecare premiu acordat de un juriu nordic, dintr-o națiune de blonzi, care e un complex absolut pentru literatura română.

O tipă care arată cam ca (și) Chaplin machiat. Dar o ființă caldă. Pătimașă. Chiar dacă ascunsă sub răceală, trac, crispare, suferință, calote polare. Mie îmi place Herta Müller. Nu știu de ce, dar îmi place această ființă à la Greta Garbo, un clovn trist: asta îmi evocă ființa asta.

Am cunoscut-o personal, deși mă îndoiesc că ea își aduce aminte mare lucru din acea sală festivă (de unde am și câteva fotografii amintire, împreună cu Horia Roman Patapievici!), în care ea, Herta, părea căzută din lună. A vorbit Nora Iuga foarte călduros, la ICR (Institutul Cultural Român), despre ea. Apoi, în aceeași notă, Horia Roman Patapievici, care stătea chiar în proximitatea mea. Figura ei are ceva dintr-o mască. Dar nu e o mască a falsității, ci una a suferinței.

În „clubul învinșilor“, nume ilustre

În ultimul an, doi scriitori români au fost invitați la un congres de la Stockholm. Unul dintre ei, Mircea Cărtărescu (față de care am un mare respect, sper că, în viitor, poate voi trăi și o prietenie, deocamdată, însă, nu s-a întâmplat!) – și care are și o mare operă, a dat prima capodoperă a generației 80, LEVANTUL, în poezie, iar apoi ORBITOR, în proză, iar a doua persoană – Herta Müller. Opera Hertei este o operă militantă. În primul rând, pentru adevăr. Iar Premiul Nobel vrea, astăzi – și, poate, pe bună dreptate – opere militante. Angajate. În probleme de conștiință. Mi se pare, într-un fel, fair enough. Opere care dau seama despre o comunitate, cum ar fi cea germană/șvabi/sași, despre „deposedați“, cum spune și motivația juriului. Deci, literatura este mai importantă atunci când este angajată. Asta vrea să transmită juriul Nobel. Literatura e un document al epocii sale. „Proza frustă“ a Herthei, asta a plăcut juriului. Și Herta a învins chiar câteva „piese grele“. „De colecție“. Ar fi îndeajuns să enunțăm numele: Mario Vargas Llosa (Perú), Thomas Pynchon (Statele Unite ale Americii… da, ăla cu Strigarea lotului 49), Philip Roth (tot din partea Statelor Unite), Joyce Carol Oates (idem-ibidem)… Să mai pun nume? Eu zic că e îndeajuns. Performanța Hertei Müller, cel puțin în ochii juriului Nobel, e evidentă.

Dar să mai enunț o ultimă întrebare, aflată, de fapt, și la început: a luat România Premiul Nobel? Adică e de bine sau nu? Sau nu prea? Evident că o să-mi spuneți că nu o țară ia premiul, ci un om. Adevărat. Dar, uneori, nu mai știi cine l-a luat. De pildă, dacă îl lua Eugen Ionescu, cu care atitudinea dură, de „NU“, de negare, a Hertei Müller chiar seamănă, pentru cine îl lua? Pentru România? Că e pe jumătate român… că a scris și în românește… Poate pentru Franța? Dar Cioran, care e din părinți români get-beget, pentru cine îl lua? Sau Gherasim Luca? Sau Eliade? Sau Ilarie Voronca, deși el a fost… departe de Premiul Nobel? Greu de spus! Și Paul Celan? Și Tristan Tzara? Premiul Nobel acordat Hertei Müller, deși ar trebui să ne și bucure, este și o cravașă aplicată peste fața României. Cel puțin a României comuniste. Totalitare. Deși, nici acum, Herta spune că n-ar putea locui în România… Am avut un Nobel pe care l-am pierdut la ruleta istoriei…!

foto Agerpres și Mediafax

Taguri:

Comenteaza