România-Serbia: 2-3 în preliminariile Campionatului Mondial de fotbal. Ei şi?
După energia care se consumă în jurul fotbalului autohton, un observator de pe margini al acestui fenomen ar putea crede că la noi sportul rege a ajuns la cele mai înalte cote ale performanţei. Presa scrisă îi închină zilnic spaţii generoase. Televiziunile se bat să transmită partidele din campionatul intern sau pe cele internaţionale. Radiourile nu se lasă nici ele mai prejos. În acelaşi timp, baschetul, handbalul, tenisul de câmp, atletismul sau canotajul sunt discipline sportive expediate în câteva fraze. De unele dintre ele se pomeneşte doar din patru în patru ani, când aduc medalii de la Olimpiade, naţiunea fiind atunci în extaz, mândră de nu-şi mai încape în piele.
Fotbalul de la noi nu aduce medalii, ci un profit uriaş. Din el se înfruptă cei de la federaţia de specialitate, patronii de cluburi, antrenorii, jucătorii, jurnaliştii şi mulţi alţii care rămân în umbră. E o afacere în care se investeşte puţin şi se câştigă enorm, de o anvergură care nu poate fi decât aproximată, deoarece unele sume nici nu apar în catastife. Iar o parte din aceşti bani vin de la suporteri. De aceea ei trebuie ţinuţi mereu în priză, pentru ca să îndure frigul sau arşiţa venind pe stadioane, pentru ca să se agite, să comenteze cu aprindere, şi, mai ales, să creeze rumoarea necesară unui astfel de business. De ani şi ani aşa s-a ţesut un văl mincinos, care ne împiedică să o spunem pe şleau: avem un fotbal mediocru, care nu merită o asemenea risipă de forţe.
Dar acelaşi lucru se petrece la scara întregii Românii. În sănătate, în învăţământ, în privinţa calităţii vieţii. De douăzeci de ani suntem la cheremul unor şarlatani, panglicari, demagogi. Inşi lacomi şi versaţi au creat perdele de fum amăgitoare pentru a-şi asigura averi fabuloase, minţindu-ne cu sfruntare că azi trăim mai bine ca ieri. Cei care deţin puterea obţinută prin vot nu se slujesc de ea în beneficiul cetăţeanului, ci o folosesc în propriul lor interes. Iar dacă înainte de 1989 minciuna era suverană fiindcă ne era frică, acum o acceptăm cu voioşie, în stare de libertate. Nu are dreptul nimeni să se plângă de ceea ce ni se întâmplă. Suntem complici cu toţii la păcăleala pe care o suportăm, închipuindu-ne că aşa trebuie să arate trecerea noastră prin lume. Iar dacă mai crede cineva că vor apărea oameni cu dragoste de ţară şi de neam, care să spulbere înşelătoriile ce ni se oferă zilnic, îşi face iluzii deşarte. Sistemul e în aşa fel alcătuit şi aşa de bine pus la punct, încât aceştia să nu poată răzbate, să nu izbutească să iasă în faţă, şi să nu reuşească să se facă auziţi.